Să începem cu cercetarea celor ce se săvârșesc și se rostesc la Proscomidie și anume cu însăși aducerea și oferirea darurilor. De ce, oare, pâinea și vinul nu se duc pe Sfânta Masă și nu se jertfesc îndată ce sunt aduse de credincioși, ci mai întâi sunt închinate lui Dumnezeu ca daruri? Pentru că în vechime se aduceau lui Dumnezeu nu numai jertfe sângeroase, adică junghieri de vietăți necuvântătoare, ci și daruri, ca de pildă vase de aur sau de argint. Dar Trupul lui Hristos a fost jertfă și dar. Într-adevăr, la sfârșit el a fost jertfă, jertfindu-Se pentru slava Tatălui; dar chiar dintru început era închinat lui Dumnezeu ca un dar de preț, atât ca pârgă a neamului omenesc, cât și după Lege, pentru că era un întâi-născut. Ori, darurile aduse la Proscomidie închipuiesc Trupul Domnului. De aceea ele nu se aduc și nu se jertfesc de la început pe Sfânta Masă, ci mai târziu; mai întâi se afierosesc, adică se numesc și devin „cinstite daruri” închinate lui Dumnezeu.

Așa a făcut și Mântuitorul (la Cina cea de Taină). Luând în mâini pâinea și vinul, El le-a arătat mai întâi lui Dumnezeu-Tatăl, închinându-I-le ca daruri. De unde se vede aceasta? – Din însuși faptul că Biserica le face și le numește pe dânsele daruri. Ceea ce n-ar fi făcut, dacă n-ar fi știut că Hristos Însuși a făcut acest lucru. Dar Ea L-a auzit poruncind: „Aceasta să faceți (întru pomenirea Mea)”. Și L-a imitat, făcând la fel.