În Sfântul Potir străluceau raze luminoase
La momentul ieșirii cu Cinstitele Daruri, când preotul duce de la proscomidiar darurile pe Sfânta Masă, pentru sfințire, părinții copilului au făcut o mișcare surprinzătoare. Când preotul a trecut prin fața lor, au încremenit înfricoșați în mijlocul bisericii și și-au făcut semnul crucii.
Catehetul Irineu mi-a istorisit următoarea întâmplare:
Era într-o zi de duminică, în biserica Sfântului Vasile din satul Lubudi, în Congo. Părintele Simeon săvârșea Sfânta Liturghie. La sfârșitul slujbei era programat un parastas de patruzeci de zile pentru un copil, pe nume Antonie, care murise de malarie. În biserică erau prezenți așadar și părinții copilului.
La momentul ieșirii cu Cinstitele Daruri, când preotul duce de la proscomidiar darurile pe Sfânta Masă, pentru sfințire, părinții copilului au făcut o mișcare surprinzătoare. Când preotul a trecut prin fața lor, au încremenit înfricoșați în mijlocul bisericii și și-au făcut semnul crucii.
După slujbă au venit la părintele Simeon și la Irineu și le-au spus următoarele: „În momentul în care părintele a trecut prin fața noastră, rostind cuvintele «…pe voi pe toți, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru Împărăția Sa…!» am văzut că din Sfântul Potir ieșeau flăcări luminoase și ne-am înspăimântat. De aceea ne-am închinat cu frică și cu cutremur și am rămas nemișcați în mijlocul bisericii”.
(Părintele Damaschin Grigoriatul, Minunile – mărturie a dreptei credințe, Editura Areopag, 2011, p. 74)
Să nu uitați de Maica Domnului!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro