Născut în secolul I, în Smirna, Sfântul Policarp a rămas orfan de mic și a fost crescut de o văduvă credincioasă, prin sfatul unui înger. După moartea acesteia, tânărul începe să se îngrijească de cei bolnavi, fără a mai lua seama la cele lumești. Apropiat fiind de Sfântul Vucol, ajunge să îl înlocuiască pe scaunul arhieresc al Smirnei, după moartea cuviosului, arătându-i-Se Însuși Mântuitorul.

Ajungând împărat Marcus Aurelius, păgân care ordonase persecuția creștinilor, a poruncit ca Sfântul Policarp să fie prins. Adus la judecată, sfântul și-a mărturisit cu toată puterea credința, iar pentru acest lucru a fost condamnat să fie ars de viu. Flăcările, însă, nu l-au atins, ci s-au ridicat deasupra capului său în formă de boltă. Atunci a fost înjunghiat, iar șuvoiul de sânge a stins focul. Dându-și sufletul în mâinile Domnului, trupul său a fost incinerat, credincioșii din Smirna strângând rămășițele cu grijă și cinstindu-le.