Sfaturi de folos duhovnicesc

Cuvinte duhovnicești

Sfaturi de folos duhovnicesc

Nu huli, nu minţi, nu te jura, nu desfrâna cu gândul şi cu inima, nu privi la femei şi nu îţi tinde către ele ochiul tău, nu fi iubitor de arginţi, ca Iuda, care pentru iubirea de arginţi L-a vândut pe Domnul; nu dori ceea ce este al aproapelui tău.

Nu huli, nu minţi, nu te jura, nu desfrâna cu gândul şi cu inima, nu privi la femei şi nu îţi tinde către ele ochiul tău, nu fi iubitor de arginţi, ca Iuda, care pentru iubirea de arginţi L-a vândut pe Domnul; nu dori ceea ce este al aproapelui tău; nu-l trece cu vederea pe cel sărman, că cel ce necinsteşte pe sărac întărâtă pe Ziditorul său; nu cleveti, că de la clevetitor îşi întoarce faţa Dumnezeu; nu grăi în deşert, că nu se va îndrepta spre bine calea celui care grăieşte în deşert; nu fi făţarnic, că sabia lui Dumnezeu stă să cadă peste capul celui cu sufletul împărţit; nu bea vin şi nu hoinări cu privirea, că de aici vin desfrânarea, dezmăţul şi patimile cele de ruşine; nu fi semeţ la cuget, ca fariseul; nu fi crâncen şi mânios, ci îndelungrăbdător şi blând, că bărbatul îndelung-răbdător are mare înţelepciune (Pilde 14, 30); nu-i fă pe oameni să suspine din pricina ta şi să te blesteme, ca nu cumva Cel Ce i-a zidit să asculte rugăciunea amarului inimii lor, şi blestemul lor să cadă asupra ta; cu bună înţelegere primeşte ceea ce ţi se întâmplă, ştiind că pentru asta vei primi răsplătire de la Dumnezeu; ascultă cu plăcere pe cel ce îţi grăieşte cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă acolo unde se vorbeşte despre Dumnezeu, El însuşi e de faţă; cercetează vieţile şi învăţăturile Sfinţilor, ca să te saturi de cuvintele lor; în ziua cea rea nu te depărta de la rugăciune, până ce se va întoarce întru dulceaţă amărăciunea ei.

(Patericul Lavrei Sfântului Sava, Editura Egumenița, 2010, pp. 13-14)