Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Să nu aveți nici aur, nici argint, nici bani în cingătorile voastre; nici traistă de drum, nici două haine, nici încălțăminte, nici toiag; că vrednic este lucrătorul de hrana sa. În orice cetate sau sat veți intra, cercetați cine este în el vrednic și acolo rămâneți până ce veți ieși. Și, intrând în casă, urați-i, zicând: «Pace acestei case!». Și, dacă este casa aceea vrednică, să vină pacea voastră peste ea. Iar de nu este vrednică, pacea voastră să se întoarcă la voi. Și dacă nu vă va primi pe voi, nici nu va asculta cuvintele voastre, ieșind din casa sau din cetatea aceea, scuturați praful de pe picioarele voastre. Adevărat grăiesc vouă: Mai ușor va fi pământului Sodomei și Gomorei, în ziua judecății, decât acelei cetăți. (Matei 10 , 9-15) (Marți în săptămâna a treia după Rusalii)

Atunci când îi trimite pe ucenicii Săi la propovăduire, așa cum s-a citit în Evanghelia de luni, Domnul îi învață să-și înceapă predica prin exclamația: „S-a apropiat Împărăția cerurilor!”. Practic este reluarea mesajului pe care îl avea Sfântul Ioan Botezătorul și cu care Însuși Domnul Hristos Își începuse misiunea în lume. Iar această veste bună era imediat asociată cu fapte care probau apropierea Împărăției: tămăduirea celor bolnavi, vindecarea celor neputincioși, a leproșilor, alungarea demonilor din cei posedați, învierea celor morți. Ele reprezentau o împlinire a unei profeții a lui Isaia, cunoscută prin cuvintele „Cu noi este Dumnezeu” și în care se arată că Domnul scoate poporul la lumină, din întunericul și din umbra morții (Isaia 8, 9-10; 9, 1). 

Evanghelia acestei zile este continuarea celei din ziua precedentă. Aici Hristos le dă noi indicații Apostolilor. Prima dintre acestea este că la predică nu se dă startul fiind pregătit până în ultimul amănunt cu resurse omenești. Nu se pornește cu aur și arginți sau bani în buzunar, nici cu bagaje care conțin haine de rezervă. Nu fiindcă Dumnezeu ar vrea ca toți cei care propovăduiesc Evanghelia să fie spontani din cale-afară și nepregătiți, săraci ori cerșetori, ci tocmai pentru ca atunci când cineva pornește cu vestea cea bună, să nu o facă pentru propria slavă. Iisus țintește nu doar înmulțirea credinței celora care primesc Cuvântul sfânt, ci și a credinței celui care propovăduiește îndemnul dumnezeiesc. Iar când acesta este însuși convins de mesajul său, cu siguranță va convinge și pe alții și, desigur, nu va muri de foame sau de sete și nici nu va suferi din lipsa găzduirii. Este recomandat prin urmare nu dezinteresul față de planul misionar, ci credința adevărată care se naște din Duhul Sfânt și care îl susține pe purtătorul duhului. 

Cel care pornește cu Cuvântul Domnului la drum este vrednic de plata sa, adică se poate susține prin ajutorul credincioșilor. Aceasta s-a întâmplat încă de la începuturile creștinismului. Nu doar Apostolii, ci și urmașii lor, episcopi, preoți, călugări, învățători sau teologi, au primit susținere în activitatea lor din contribuția Bisericii. Iar fiecare dintre ei a strălucit nu de la sine putere, ci prin lucrarea Duhului Sfânt. Și a fost așa atunci când ei nu s-au preocupat să facă din cuvântul divin o sursă de profit, ci au lucrat fără odihnă pentru Dumnezeu și pentru facerea de bine.

În misiunea apostolică se începea prin discursul public, acela care pornea de la cuvintele „Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor!”. Iar apoi, când cuvântul a fost semănat și a găsit roadă în inimile unora, atunci sigur că unii dintre ei, dorind să afle mai multe, vor invita pe omul lui Dumnezeu în casele lor pentru a dedica un timp mai îndelungat veștii duhovnicești. În acel moment, de la discursul public se trece la cel particular, personal, care începe cu vorbele: „Pace casei acesteia!”. Iar apoi, se va vedea dacă binecuvântarea hristică rămâne sau nu în casă, totul ținând de vrednicia gazdei. Prin urmare, unele gazde se bucură de pace și o înmulțesc, primind pe Hristos. Alte gazde, care nu rodesc și nu înmulțesc pacea, nici nu vor găsi ceea ce caută în discursul creștinesc, iar atunci pacea nu va sta printre ei, ci se va întoarce la Apostoli. Aceasta înseamnă că atunci când omul primește pe Dumnezeu, dar nu este vrednic, adică nu lucrează virtuțile, Cuvântul nu lucrează în el. Cuvântul păcii devine război și îl chinuie. Nu degeaba spunea odinioară Iisus că nu a venit să aducă pace, ci sabie (Matei 10, 34), fiindcă Evanghelia nu face altceva decât să întoarcă omului ceea ce inima sa rodește. Se poate înțelege de ce mesajul păcii, dragostei, înțelegerii, milei și bunei-cuviințe nu rodește în cei ce vorbesc de rău Biserica și pe creștini, fiindcă ei nu pot suporta aceste virtuți, din moment ce nu îi caracterizează.

Domnul le arată ucenicilor că nu vor avea succes peste tot. Însă șecurile nu trebuie să îi descurajeze, fiindcă ele fac parte din viață. Nu putem să convingem pe toți, chiar dacă am face totdeauna binele și niciodată răul. Iar cei care nu primesc Evanghelia vor primi răsplata după inima lor. Iisus le spunea foarte pictural ucenicilor să își scuture picioarele când pleacă din acele case, pentru ca nici praful de acolo să nu îl ia. Iar celor care refuză primirea Evangheliei păcii le va fi mai greu decât Sodomei și Gomorei, nu ca pedeapsă pentru necredință, ci ca urmare a orbirii și neascultării.