În cele aproape trei decenii de când slujesc în Arhiepiscopia Iaşilor în demnitatea de episcop-vicar (1991-2019), mi-au atras atenţia nenumăraţi slujitori ai eparhiei care şi-au împlinit lucrarea preoţească cu responsabilitate şi caracter. Despre unii am scris în viaţă fiind; despre alţii, din păcate, am scris după ce s-au strămutat la cele veşnice, slujindu-le înmormântarea.

Nu poţi să nu vorbeşti sau să nu scrii despre nişte părinţi foşti şi actuali protopopi – precum Ionel Roată, Constantin Andrei, Vilie Doroşincă, Dumitru Ailincăi, Lucian Leonte, Mihai Toma, Stelian Ciurciun, Ioan Antistescu, Ioan Dogaru, Pavel Postolache, Vasile Ţoc, Mihai Damian, Nicolae Crăciun, Constantin Pânzaru, Gheorghiţă Bădărău sau Mihai Amarghioalei – sau despre preoţii – şi aici lista ar fi foarte generoasă – cu care ai concretizat cel mai important proiect de pe agenda de lucru a Arhiepiscopiei Iaşilor de la evenimentele din decembrie 1989 şi până în prezent, desfăşurat sub programul: Nici un sat fără biserică!, ştiind că sute de sate şi cătune din Arhiepiscopia Iaşilor – la începutul anului 1990 – nu aveau biserici. Că sunt şi preoţi nonconformişti, fără însă ca atitudinea lor, oarecum incomodă, să aducă prejudicii majore Bisericii, aceasta înseamnă că şi preoţii sunt oameni supuşi greşelilor şi nicidecum îngeri.

Părintele Profesor Vasile Nechita, căci despre el este vorba în continuarea acestor gânduri, este unul dintre preoţii de mare ţinută morală şi intelectuală ai eparhiei noastre, pe care l-am cunoscut încă de pe vremea când slujeam la Mănăstirea Putna în ascultarea de muzeograf, iar sfinţia sa ostenea ca arhidiacon şi stenograf al Mitropolitului de pioasă pomenire Teoctist. De altfel, întreaga lui viaţă şi-a pus-o în slujba Bisericii. Din cei 66 de ani (1953-2019), 45 au fost puşi în lucrarea Bisericii. Şi nu oricum! Vasta sa pregătire teologică, două doctorate, unul în Teologie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Bucureşti, specialitatea Teologie Dogmatică şi Ecumenism, cu tema Sfânta Treime şi Biserica după Catehismul Bisericii Catolice. O evaluare ortodoxă, sub conducerea ştiinţifică a regretatului Părinte academician Dumitru Popescu, şi un altul în Istoria Filosofiei la Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, cu tema Aspecte antropologice în opera lui Luther (Disputa dintre Luther şi Erasmus despre liberul arbitru), sub îndrumarea ştiinţifică a regretatului Prof. univ. dr. Titus Raveica, cărora se adaugă cursurile aprofundate de ecumenism (masterat) la Institutul Ecumenic de la Bossey – Elveţia, precum şi cursurile de limbă şi civilizaţie franceză la Universitatea din Geneva şi nu mai puţin cele de la Universitatea „Albert Ludwig” din Freiburg – Germania pentru cursurile de limbă şi civilizaţie germană, respectiv cele de la Ostlkirliches Institut din Regensburg, întăresc afirmaţia.

Toate acestea, deopotrivă, l-au recomandat – în decursul timpului – în diferite ascultări în slujirea Bisericii, printre care, într-o ordine gradual-aleatorie: muzeograf la Mănăstirea Galata; diacon la Catedrala mitropolitană din Iaşi; corector editură nivelele I şi II (redactor) la redacţia Revistei „Mitropolia Moldovei şi Sucevei”; consilier cultural şi redactor responsabil al Revistei „Mitropolia Moldovei şi Bucovinei” – devenită în 1990 „Teologie şi viaţă”; profesor la Seminarul Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” şi la Şcoala Normală „Vasile Lupu” din Iaşi; inspector de specialitate – Religie; redactor şef al Revistei „Cuvânt şi suflet”, publicaţie a Arhiepiscopiei Iaşilor, care – din 1992 – a devenit Revista de cultură şi spiritualitate creştină a Frăţiei Ortodoxe Române – Filiala Iaşi; director onorific al Radio-ului „Trinitas”; consilier de specialitate la Editura Vasiliana şi coordonator al Colecţiei „Religie – Filosofie”; consilier de specialitate la Editura Euristica – Iaşi.

În paralel cu activitatea didactică de la Seminarul Teologic „Sfântul Vasile cel Mare” şi de la Şcoala Normală „Vasile Lupu” din Iaşi, precum şi cea de la Inspectoratul Şcolar Judeţean – Iaşi, în slujirea de inspector de specialitate, sfinţia sa a desfăşurat şi o prodigioasă activitate universitară; mai întâi, ca profesor la Colegiul Universitar de Institutori – Teologie ortodoxă din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi la Facultatea de Teologie „Sfântul Apostol Andrei” a Universităţii „Ovidius” din Constanţa, ca lector, conferenţiar şi profesor; iar din anul 2009, în calitate de conducător ştiinţific, coordonând cercetările doctorale în specialităţile: Misiologie, Ecumenism, Teologie comparată, Apologetică, Teologie fundamentală, Dialog creştin şi ecumenic, Teologia în spaţiul public etc., toate de un larg interes pentru Biserică şi prezenţa ei în lumea de astăzi. Graţie seriozităţii cu care şi-a împlinit lucrarea didactică şi publicistică, în anul 2012, chiriarhul locului l-a numit directorul Şcolii doctorale de pe lângă Facultatea de Teologie a Universităţii „Ovidius” din Constanţa, iar din 2017 – din dorinţa ca şi tinerii de dincolo de Prut să aibă astfel de posibilităţi de studiu aprofundat în domeniul Teologiei – a susţinut înfiinţarea Şcolii doctorale pe lângă Academia de Teologie ortodoxă din Chişinău şi trecerea ei sub egida Universităţii de Stat din Chişinău.

Cât priveşte activitatea publicistică a părintelui, trebuie spus că aceasta este de-a dreptul impresionantă. Aş putea spune că, din acest punct de vedere, a sfidat timpul. A scris zeci de cărţi ca singur autor, dar şi în colaborare, şi a publicat – în diferite reviste – sute de studii, recenzii, prefeţe sau postfeţe, articole, cronici, evocări ş.a. Unele dintre scrierile sfinţiei sale sunt foarte importante pentru înţelegerea slujirii preoţeşti şi rolul acesteia în viaţa Bisericii.

Un lucru care mi-a atras atenţia a fost acela că multe dintre volumele publicate ca singur autor, dar şi dintre cele publicate în calitate de coautor, sunt închinate, în semn de recunoştinţă, – se spune în popor că „recunoştinţa este floare rară” –, unor slujitori ai Bisericii care au avut un rost în viaţa şi devenirea sfinţiei sale. Despre toţi, Părintele Prof. Vasile Nechita a scris ca despre nişte oameni sfinţi, aşa încât oricând paginile acestor scrieri pot fi pagini de sinaxar.

În completarea bogatei sale opere stau comunicările şi participările la diferite simpozioane şi numeroase comunicări cu teme dintre cele mai actuale, care privesc viaţa Bisericii; nu mai puţin merită amintite contribuţiile aduse în cadrul unor întâlniri ecumenice şi intercreştine, care vin să completeze aria largă de preocupări ale sfinţiei sale în ceea ce priveşte misiunea şi slujirea Bisericii astăzi, dar şi mărturia despre Hristos şi Evanghelia Sa pe care fiecare dintre noi trebuie să o dăm lumii în care trăim – lume aflată de aproape trei decenii într-o schimbare continuă.

Activităţii ştiinţifice – în spatele căreia se ascund o minte cu sclipiri de piatră preţioasă, dar şi o soţie înţelegătoare şi jertfelnică – i se adaugă activitatea ecumenică, socială şi administrativ-edilitară.

Cât priveşte activitatea ecumenică, părintele a participat la nenumărate astfel de întruniri, extrăgând întotdeauna partea cea bună a lucrurilor. Au fost, însă, şi momente când sfinţia sa s-a despărţit – prin divergenţe de idei, prin polemici şi/ sau controverse – de unele afirmaţii străine Ortodoxiei.

Cât priveşte activitatea socială şi, respectiv, cea administrativ-edilitară, sunt convins că faptele de iubire manifestă, concretizate în ajutorarea celor săraci, dar şi calitatea de ctitor de biserici, îi vor asigura – când va ajunge la vârsta patriarhilor biblici – un loc binemeritat în rândul casnicilor lui Dumnezeu. Suntem ȋncredințați că printre aceşti casnici vor fi şi ocrotitorii parohiei, Sfȃntul Mucenic Mina şi Sfȃntul Apostol Andrei, ale cărui moaşte, ȋn 1996, au zăbovit pentru cȃteva ceasuri la biserica unde slujeşte Părintele Profesor.

Premiile, diplomele şi distincţiile bisericeşti şi/ sau civile primite de-a lungul timpului în semn de recunoştinţă pentru prodigioasa sa activitate liturgică, didactică, pastoral-misionară, ecumenică şi edilitară – dar şi pentru că întotdeauna s-a aflat în consens cu învăţătura şi rânduiala Bisericii – au doar o valoare de scurtă durată pe lângă cele rânduite de Dumnezeu în Împărăţia Sa.

Sigur, părintele are încă multe de spus, prin cuvânt şi scris. Modelul sfinţiei sale, în acest sens, trebuie să-i fie Părintele Dumitru Stăniloae, care a fost mai prolific în cele ale scrisului după ce s-a retras de la catedră.

Aşa că aşteptăm cu sporit interes ca şi Părintele Profesor Vasile Nechita pe toate să le vădească la vremea cuvenită. Până atunci, astăzi, 22 martie, la ceas aniversar, când îl prăznuim liturgic pe Sfântul Sfinţit Mucenic Vasile, preotul din Ancira, îi dorim mulţi, buni şi sănătoşi ani în slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor!