După îngroparea Sfântului Nectarie, nenumărate au fost faptele minunate care au confirmat sfinţenia vieţii sale şi puterea vindecătoare a moaştelor sale.

Astfel, la câteva luni de zile, în mai 1921, conducerea Seminarului Teologic Rizareion a hotărât ca în semn de recunoştinţă pentru contribuţia Sfântului Nectarie la bunul mers al şcolii, pe toată perioada în care i-a fost director, să îi confecţioneze o placă de marmură cu o frumoasă inscripţie, care să fie montată deasupra mormântului. După prelucrarea respectivei plăci comemorative, au adus-o la mănăstire şi au dispus instalarea ei. Pentru ca muncitorii să poată lucra în voie, au scos sicriul în care era cuviosul şi l-au depus în biserică. Maicile au vrut atunci să vadă ce s-a întâmplat cu trupul sfântului şi l-au deschis. O minune! Mare le-a fost uimirea şi bucuria când au văzut că trupul se păstra întreg, exact aşa cum îl îngropaseră cu câteva luni în urmă şi că un puternic miros de mir umpluse biserica şi toată curtea mănăstirii. S-au închinat cu evlavie şi au sărutat sfintele sale moaşte.

Au dorit apoi să schimbe câteva din veşmintele arhiereşti cu care fusese îmbrăcat sfântul şi iarăşi o minune avea să se întâmple. În momentul în care au vrut să-i pună după gât epitrahilul, capul sfântului s-a ridicat singur spre a primi scumpul şi dulcele jug al Mântuitorului Hristos. De pe frunte şi de pe mâini nu înceta să izvorască mir, umplând de mireasmă locaşul sfânt.

Cu mare bucurie l-au îngropat la loc, iar vestea despre sfintele moaşte izvorâtoare de mir s-a răspândit cu repeziciune pe tot cuprinsul ţării. De aceea, o mulţime tot mai mare de închinători şi oameni suferinzi de diferite boli veneau cu evlavie să se închine, sperând în puterea vindecătoare, deja renumită, a sfântului.

După încă un an şi jumătate, maicile au hotărât să deschidă din nou mormântul, spre a vedea iarăşi starea sfintelor moaşte. Le-au găsit neschimbare şi  izvorâtoare de mir, având aceeaşi înfăţişare ca în ziua în are fusese îngropat pentru prima dată. Cu bucurie li s-au închinat şi au slăvit pe Dumnezeu, care prin puterea Sa ne arată atâtea semne minunate, spre înţelepţirea şi spre mântuirea noastră. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la trei ani de la îngropare, când în prezenţa a mai multe zeci de credincioşi a fost din nou deschis şi au fost expuse spre închinare sfintele moaşte.

Mănăstirea Sfintei Treimi devenise deja cunoscută de către credincioşi şi sub numele de Mănăstirea Sfântului Nectarie, chiar dacă nu avusese încă loc recunoaşterea oficială şi consacrarea sa ca sfânt din partea Bisericii. Credincioşii sunt aceia care confirmă, mai întâi, sfinţenia vieţii unora dintre semenii noştri şi în baza mărturiilor lor are loc, după aceea, integrarea oficială în calendar a sfântului respectiv. În cazul Sfântului Nectarie, canonizarea sa ca Sfânt al Bisericii Ortodoxe a avut loc în anul 1961. Este prăznuit la data de 9 noiembrie, ziua adormirii sale.

Abia după aproape douăzeci de ani de la adormirea sa, pronia divină a permis desfacerea trupului în cele dintru care a fost alcătuit, dar au rămas, desigur, cinstitele oase, sub formă de sfinte moaşte izvorâtoare de mir. Auzind acestea, o femeie din Atena s-a întristat foarte tare. În aceeaşi seară a vizitat-o în vis Sfântul Nectarie şi i-a zis: „Nu te necăji degeaba! Eu L-am rugat pe Domnul să permită desfacerea sfintelor moaşte. Sunt atâtea biserici noi care s-au construit între timp în cinstea mea. De ce să nu aibă fiecare câte o părticică din sfintele moaşte spre inchinare?... ".

S-a trezit înfricoşată şi cu bucurie în suflet a dat slavă sfântului pentru că o luminase în această îndoială a el.

(Diac. drd. Morlova Nicuşor, Sfântul Nectarie Taumaturgul, Editura Egumeniţa, pp. 71-73)