Marele dosar hagiografic al acestor doi sfinţi martiri, ale căror origini trimit tocmai către Antichitatea creştină, s-a îmbogăţit şi mai mult de-a lungul secolelor, prin numeroasele traduceri şi modificări aduse martirologiilor, dar şi datorită culegerilor ce reunesc relatările minunilor şi a multiplelor panegirice.

Credem că se cuvine să distingem între câteva grupuri omonime; cei ce au alcătuit Sinaxarul din Constantinopol au consemnat trei grupuri de martiri numiţi Cosma şi Damian, dintre care primii au fost decapitaţi în Arabia, în timpul domniei lui Diocleţian, cei din a doua pereche de sfinţi au fost lapidaţi la Roma, iar ceilalţi doi au fost fiii unui bărbat pe nume Theodot, originari din Asia.

Versiunea greacă a martiriului, care a fost tradusă în latină şi adoptată pretutindeni în Occident, plasează martiriul sfinților Cosma şi Damian din Asia în timpul prefectului Egeei, Lysias, în Cilicia, pe malul mării, la extremitatea orientală a Asiei Minore.

În timpul împăraţilor Diocleţian şi Maximian, pe când Lysias se afla în tribunalul său din oraşul Egeea, câţiva dintre funcţionarii lui îi spuseră: „Se află aici câţiva creştini foarte pricepuți în arta medicală. Ei străbat oraşele şi cetățile, vindecând bolnavii şi, în numele celui pe care ei îl numesc Hristos, îi scapă pe cei care sunt posedaţi de duhuri rele; fac astfel multe lucruri minunate, însă cu toate acestea, nu permit oamenilor să meargă la templu să onoreze zeii prin sacrificii”. Astfel, Lysias a trimis oameni care să-i aducă pe aceşti creştini la tribunal. Când aceştia se aflară în faţa lui, el le spuse: „Voi sunteţi cei care străbateţi oraşele şi târgurile pentru a convinge locuitorii să nu mai facă sacrificii în cinstea zeilor? Spuneţi-mi aşadar de unde sunteţi, care vă este averea şi numele vostru”.

Cosma răspunse: „Dacă vrei să afli acestea, noi ţi le vom spune fără ruşine şi cu îndrăzneală: noi suntem arabi; nu avem nici un fel de avere, căci creştinii nu cunosc aşa ceva. Iată numele noastre: eu mă numesc Cosma; fratele meu este Damian. Avem alţi trei fraţi: Antim, Leontie şi Euprepius”. Lysias ordonă ofiţerilor săi: „Să fie duşi în faţa tribunalului”.

Soldaţii merseră de îndată şi îi duseră. Lysias le vorbi: „Ascultaţi: alegeţi ceea ce este în avantajul vostru şi nu îndrăzniţi a nu vă supune. Dacă veţi da ascultare sfaturilor mele, veţi primi din partea împăraţilor mari şi nemaipomenite onoruri; dacă, din contră, nu veţi accepta invitaţia mea, vă voi tortura prin tot felul de suplicii; după ce veţi fi suferit mult, vă veţi lepăda de Hristosul vostru”. Sfinţii îi răspunseră într-o singură voce: „Fă ceea ce doreşti: nu ne temem de suferinţă, deoarece Hristos ne va ajuta. Nu vom face sacrificii idolilor: ei sunt orbi şi fără sentimente”. Lysias ordonă să fie culcaţi la pământ şi loviţi cu vine de bou.

Sfinţii martiri, îndurând acest supliciu, spuneau: „Doamne, Tu ne eşti scăpare. Ascultă rugăciunea supuşilor tăi”. Loviturile nu îi atinseră, iar ei îi spuseră lui Lysias: „Fă-ne să îndurăm torturi şi mai groaznice: supliciile la care ne-ai supus nu ne-au atins, corpurile noastre sunt la fel de sfinte ca înainte”.

Lysias le răspunse: „Speram să vă îndreptaţi: de aceea nu am vrut să vă fac să înduraţi torturi prea aspre. Acum însă când văd că persistaţi în nelegiuirea voastră şi că nu doriţi să sacrificaţi zeilor, voi pune să fiţi legaţi cu lanţuri şi aruncaţi în mare”. Sfinţii îi răspunseră: „Fă aşa cum doreşti; astfel, vei cunoaşte puterea Domnului nostru”. Soldaţii îi înlănţuiră pe toţi şi îi duseră către mal, iar sfinţii începură să cânte, cu fericire, psalmi. Îngerul Domnului se apropie de ei, rupse legăturile şi îi scoase din apă nevătămaţi.

Cei care au văzut toate acestea au mers degrabă să anunţe ce se întâmplase. Lysias ordonă ca sfinţii să fie aduşi în faţa lui, şi le vorbi: „Vrăjitoriile voastre întrec pe cele ale magicienilor, învăţaţi-mă şi pe mine arta voastră”. Cosma îi spune: „Noi nu suntem magicieni, ci creştini; şi în numele Domnului nostru distrugem puterea zeităților voastre. Şi tu însuţi, dacă devii creştin, vei vedea că toate aceste lucruri se fac prin voia Lui, şi vei cunoaşte virtutea lui Hristos”. Lysias le spuse: „În numele zeilor mei, vă voi urma oriunde veţi merge”. Nu terminase încă de vorbit, că două spirite rele se şi năpustiseră asupra lui, şi timp de o oră, îl loviră peste falcă. Iar el striga: „Vă implor, slujitori ai Domnului, rugaţi-vă pentru mine, să pot fi scăpat de această pedeapsă”. Sfinţii se rugaseră de îndată, iar demonii se retraseră. Lysias spuse atunci: „Vedeţi cum m-au pedepsit zeii pentru că am vrut să-i abandonez”. Sfinţii îi reproşară: „Nebunule! Recunoaşte-l pe Domnul Iisus Hristos, Care ţi-a redat sănătatea, şi nu-ţi pune încrederea în zeii tăi”. Lysias, iritat, le răspunse: „Jur pe zei că vă voi arunca fiarelor, să vă învăţ să respectaţi ordinele împăraţilor”. Şi ordonă ca sfinţii să fie închişi, până când el le va decide soarta. Iar sfinţii petrecură noaptea în imnuri şi rugăciune.

În ziua următoare, Lysias puse să fie aduşi sfinţii şi le spuse: „V-aţi decis să sacrificaţi zeilor?” Ei îi răspunseră: „Noi suntem creştini şi nu ne lepădăm de Domnul nostru. Fă ceea ce doreşti”. Lysias ordonă să i se aducă lemn uscat, să se aprindă un foc mare, în care să fie aruncaţi sfinţii. Aceştia se ţineau în mijlocul flăcărilor, pe picioare, şi spuneau: „Ne ridicăm ochii către Tine, Doamne, Care eşti în ceruri”. Şi cum se rugau astfel, un mare cutremur zgudui pământul; flăcările rugului se repeziră şi arseră o parte a mulţimii păgâne. Sfinţii coborâră de pe rug întregi; nici un fir de păr nu le fusese atins.

Lysias, stupefiat de aceste minunăţii, se stăpâni timp de o oră, apoi vorbi: „Evident arta magiei voastre a stins flăcările”. Şi dădu ordin să fie biciuiţi fără încetare. Însă îngerul Domnului, care se ţinea aproape de ei, făcea ca durerea să dispară. Lysias, văzând călăii pe punctul de a fi doborâţi de oboseală, ceru ca sfinţii să fie aduşi în faţa lui. Ei veniră plini de harul lui Dumnezeu, cu feţele radiind de bucurie.

Atunci, Lysias îi condamnă pe Cosma şi Damian să fie crucificaţi, apoi să fie bătuţi cu pietre, acelaşi lucru urmând să se întâmple şi cu Antim, Leontie şi Euprepius. După ce a ordonat să fie flagelaţi, i-a pus din nou în închisoare. După ce călăii i-au crucificat pe Cosma şi Damian, oamenii s-au apucat să arunce cu pietre, însă acestea se întorceau asupra celor care le aruncau. Lysias, văzându-şi supuşii acoperiţi de lovituri, se mânie şi ordonă la patru soldaţi să străpungă corpurile martirilor cu săgeţi. Îi aduse pe Antim, Leontie şi Euprepius şi le spuse să stea în picioare, lângă cruci. Însă şi săgeţile, ca şi pietrele, se reîntoarseră către cei care le lansau. Lysias, dându-şi seama că toate eforturile sale nu duceau la nici un rezultat, ordonă să li se taie capul fraţilor martiri.

Călăii îi conduseră la locul supliciului. Mergând într-acolo, preafericiţii îl lăudau pe Domnul, cântând. Apoi, îşi ridicară mâinile către cer şi, după ce se rugară în tăcere, rostiră: „Amin”. Călăii le tăiară capetele.

În pace, îşi dădură sufletul Domnului, pentru a primi cununa victoriei. Slăviții martiri Cosma şi Damian, Antim, Leontie şi Euprepius au suferit în oraşul Egeei, în ziua a cincea a lunii octombrie.

Reprezentarea celor doi sfinți taumaturgi în iconografie

Foarte cunoscuţi, sfinţii „fără de arginţi” Cosma şi Damian au fost în mod frecvent reprezentaţi încă din Antichitate; patroni spirituali ai medicilor, ei apar în diverse imagini, pe sigilii, pe monede, în decoraţiunile sanctuarelor; tămăduitori fiind, s-au bucurat de recunoștința bolnavilor vindecaţi. Puternici protectori cereşti, atrag nenumăraţi credincioși, care le sunt devotaţi, dintre care unii au fost bogaţi şi celebri, precum cei din familia de Medici. Cosimo de'Medici sau Cosma cel Bătrân (1389-1464) a purtat pentru sfântul său patron spiritual un mare devotament şi astfel a contribuit la realizarea picturilor în care erau reprezentați cei doi sfinți, de către contemporanul său, pictor renascentist timpuriu, Fra Angelico da Fiesole (1376-1455).

Iconografia sfinţilor Cosma şi Damian a reţinut atenţia istoricilor deoarece au fost reprezentaţi în Occident precum medicii din Evul Mediu sau din epoca barocă. Ei poartă haine largi şi pălăria înaltă, pe care o purtau medicii pentru a-şi afirma dignitatea. Atât în Apus cât și în Răsărit, acești sfinți doctori „fără de arginți” sunt reprezentați cu începere de bărbi, utilizând toate instrumentele de medicină, de chirurgie şi de farmacie: trusa, testeaua de ace, lanţeta pentru luarea de sânge, cleştele, spatula, pană şi cerneală, sulul şi cartea.

Minunile

În Orient, trei minuni, amintite de scrierile hagiografice, au fost trecute în Legenda de aur. Ele sunt cu mult mai multe.

Prima este foarte simplă. Un ţăran adormise pe câmpul său, după seceriş, iar un şarpe îi intră în gură. Trezit, ţăranul se întoarse acasă fără a simţi nimic, dar seara fu cuprins de dureri atroce. Îi invocă pe sfinţii Cosma şi Damian şi se duse în biserica lor; când ajunse acolo, şarpele ieşi din gura lui, aşa cum intrase.

În a doua minune, sfinţii nu se găsesc în rolul lor de medici, ci îşi arată puterea dumnezeiască. Un bărbat care trebuia să plece într-o călătorie lungă, încredințează pe soţia sa ocrotirii sfinţilor Cosma şi Damian; apoi, el le arătă un semn care, dacă îl făceau în faţa ei, însemna că veneau din partea lui. Însă diavolul, văzându-l pe bărbat făcând acest semn, se duce şi o găseşte pe femeie spunându-i că vine să o caute din partea soţului ei. Ea ezită: „Recunosc bine semnul, însă nu te voi crede decât dacă îmi juri în numele sfinţilor Cosma şi Damian, ocrotirii cărora soţul meu m-a încredințat”. Diavolul jură, iar ea îl urmă. În scurt timp însă, când ajunseră într-un loc ferit, izolat, ea îşi dădu seama că ghidul ei voia să o arunce de pe cal şi să o omoare. Aşa că strigă: „Sfinţilor Cosma şi Damian, salvaţi-mă, căci încrezându-mă în voi l-am urmat pe acest om!” De îndată cei doi sfinţi alergară în ajutorul ei, cu o ceată îmbrăcată complet în alb, şi îl forţară pe diavol să fugă. De atunci, cei doi sfinţi, Cosma şi Damian, sunt consideraţi şi protectori ai sfinţeniei căsniciilor creştine, precum şi dătători de înțelegere și de armonie în viaţa soţilor.

O a treia minune, cea mai cunoscută, a fost în mod frecvent reprezentată sub numele de „minunea piciorului negru”. Biserica pe care papa Felix a pus să fie construită la Roma în cinstea celor doi sfinţi avea ca paznic un bărbat al cărui picior era în întregime distrus de un cancer. În somn, omul îi vede pe sfinţii Cosma şi Damian venind la el cu unguente. Unul dintre ei îi spune celuilalt: „Unde am putea găsi carne sănătoasă, pentru a o pune în locul cărnii acesteia putrezite, pe care o vom tăia?” Celălalt sfânt îi răspunde: „Am înmormântat astăzi un maur în cimitirul Sfântul Petru cel Înlănţuit; să luăm unul din picioarele sale şi să i-l dăm servitorului nostru”. Cei doi sfinţi i-au dat paznicului piciorul maurului şi au pus în mormântul acestuia piciorul bolnavului. Bărbatul, când se trezi, văzându-se vindecat, povesti tuturor viziunea sa şi minunea care s-a întâmplat. Lumea s-a dus la mormântul Maurului: unul din picioarele sale lipsea; în locul lui, se găsea piciorul bolnav al paznicului.

Redăm în continuare câteva dintre minunile celor doi sfinți așa cum le consemnează marele Sinaxar grecesc, care a fost tradus și în limba engleză. Această traducere a stat la baza cercetării noastre (Cf.The Great Synaxaristes of The Orthodox Church, 1 November, Translated from the Greek, Holy Apostles Convent, Buena Vista, Colorado, 2002, p. 7-12.).

Astfel, ni se relatează o întâmplare minunată, al cărei protagonist este un bătrân creştin ce era atât de bolnav de hidropizie, încât îşi aştepta moartea. Totuşi, el auzise de minunile doctorilor fără de arginţi care se întâmplau zilnic în biserica lor. Şi-a implorat rudele să îi ridice patul şi să îl ducă la biserică. Aceştia au făcut întocmai şi l-au aşezat pe bătrân, în patul său, dinaintea icoanelor sfinţilor. Bătrânul a stat acolo timp de multe zile fără a primi ajutorul de care avea nevoie. El nu a înţeles că motivul pentru care sfinţii nu l-au vindecat a fost acela de a-l supune unui test. Între timp, bătrânul vedea alţi oameni bolnavi care intrau în biserică şi erau vindecaţi, în timp ce el stătea acolo de zile întregi nevindecat. În loc să arate răbdare şi să îşi înteţească rugăciunea către sfinţi, acest bătrân a început să îi blasfemieze pe sfinţi. El se plângea că l-au trecut cu vederea. Din lipsa sa de credinţă, el a trimis după rudele lui să vină şi să îl ducă înapoi acasă. „Luaţi-mă ca măcar să mor în casa mea”, a spus el. Au venit şi l-au luat în patul lui. Cum mergeau ducându-l spre casă, drumul fiind destul de lung până în sat, au trecut pe lângă un loc împădurit, unde era apă cu care se puteau răcori puţin. Cum s-au aşezat în acest loc, au şi adormit din cauza oboselii de a-l fi cărat pe bătrân. Bătrânul, însă, nu putea dormi din cauza durerii. Stătea întins, cu ochii deschişi.

Atunci au apărut doctorii fără de arginţi Cosma şi Damian dinaintea bătrânului suferind. Ei au luat chipul unor călători care se aflau în trecere şi i-au vorbit astfel: „Ce durere ai, bătrâne, şi încotro te-ndrepţi?” Bătrânul a răspuns: „Boala mea o puteţi vedea şi voi, pentru că este limpede. Mă îndrept spre casa mea ca să mor lângă copiii mei”. Sfinţii au răspuns: „De ce nu mergi la Biserica Doctorilor fără de arginţi, care este aproape, ca să fii vindecat? Nu ai auzit cum oameni bolnavi vin călătorind cinci-zece zile şi sunt vindecaţi?” El a răspuns: „Da, şi eu m-am dus şi chiar acum mă întorc de acolo, dar nu am primit nici cel mai mic ajutor. Oamenii mint când spun că doctorii fără de arginţi sunt făcători de minuni. Uitaţi-vă la mine. Nu m-au putut vindeca”. Sfinţii au spus: „Nu mai blasfemia, bătrâne, puterea lui Hristos şi bunăvoinţa doctorilor fără de arginţi. Acum ascultă-ne pe noi. Întoarce-te la biserică şi vei vedea puterea lui Hristos”. Bolnavul a spus: „Şi cine mă va duce acolo din nou? Oamenii pe care îi vedeţi aici vor fi indignaţi, pentru că deja m-au dus până acolo şi înapoi până aici”. Sfântul a spus: „Lasă-i, într-adevăr, să se odihnească. Noi, întru dragostea lui Hristos, te vom duce”.

Apoi, cei doi doctori fără de arginţi au ridicat pe umeri patul de lemn. L-au dus pe bătrân înapoi în biserică şi l-au aşezat în faţa icoanei. Apoi au dispărut. După câteva ore, rudele bătrânului s-au trezit. Negăsindu-l nici pe el, nici patul lui, s-au întors în biserică şi l-au găsit acolo. Când a căzut întunericul, doctorii fără de arginţi au apărut înaintea bătrânului. Ţineau o sabie în mâini. Cosma i-a spus lui Damian: „Despică pântecele bătrânului dintr-o lovitură pentru că este un blasfemiator”. Atunci, bătrânului i s-a părut că sabia a căzut asupra lui şi i-a deschis pântecele de la buric în jos. Bătrânul s-a trezit din cauza fricii. Într-adevăr, a observat că pântecele lui era desfăcut ca şi cum o venă fusese deschisă spre curgerea sângelui. Numaidecât, mai mult lichid respingător şi fluide urât mirositoare au început să curgă. Ca rezultat, trupul său a slăbit, întorcându-se la forma şi greutatea lui iniţială. Nu numai că a fost vindecat de hidropizie, dar rana provocată de sabie s-a vindecat complet până în noaptea următoare. Astfel, bătrânul s-a întors la casa lui, mergând şi slăvindu-l pe Dumnezeu.

Redăm, în continuare, o altă minune a sfinţilor.

Un nobil creştin se afla pe moarte din cauza unei boli incurabile numite disurie. Nobilul a cheltuit mulţi bani căutând un leac, dar eforturile sale au fost în zadar. Disperat că nici un doctor nu îl poate ajuta, şi-a amintit de doctorii fără de arginţi. Şi-a rugat rudele şi prietenii să îl ducă la biserica lor. Sfinţii, mari filantropi, văzând boala nobilului, i-au apărut în timpul nopţii şi i-au spus: „Omule, ia câteva fire de păr de la Cosma. Arde-le, apoi pisează bine rămăşiţele lor. Pune pudra în puţină apă, apoi bea amestecul şi te vei vindeca”. Nobilul, trezindu-se, a început să îşi pună întrebări cu privire la mesajul pe care îl primise. „Unde îl pot găsi pe Cosma ca să iau firele de păr?” s-a gândit el. Nobilul a interpretat mesajul ca referindu-se chiar la firele de păr ale Sfântului Cosma, dar cuvintele sfântului aveau o altă semnificaţie, un alt înțeles. La acea vreme, înainte ca acest nobil să vină la Biserica Doctorilor fără de arginţi, un creştin a oferit o oaie Bisericii pentru a fi sacrificată de ziua sfinţilor. De vreme ce mai erau câteva zile până la 1 Noiembrie, oaia era hrănită în curtea bisericii. Astfel, îngrijitorii nu numai că au avut grijă de oaie, dar i-au dat şi un nume, Cosma, în onoarea sfântului. Înţelesul din spatele instrucţiunilor oferite nobilului de către sfânt era acesta: ia firele de păr ale oii Cosma, arde-le, pisează-le şi bea-le cu puţină apă.

Acum vedeţi cum au adus sfinţii la îndeplinire aceasta. În zorii celei de-a doua zile, oaia, prin minunea sfinților, a mers în faţa nobilului. A început să behăie tare, ca şi cum ar fi căutat ceva. Alţi oameni bolnavi şi servitorii nobilului, auzind animalul strigând atât de tare, se întrebau ce ar putea să însemne aceasta. După ceva timp, preoţii bisericii au venit şi, văzând oaia într-o asemenea stare, au întrebat: „Ce este, Cosma? De ce strigi aşa?” Imediat ce nobilul a auzit numele de Cosma folosit pentru a chema oaia, şi-a amintit viziunea şi le-a descris-o celor de faţă. Prin urmare, ei au tăiat câteva fire din lâna oii şi, conform instrucţiunilor sfântului, le-au ars şi le-au pisat bine. Pudra a fost amestecată în puţină apă şi dată nobilului să o bea. Numaidecât omul şi-a revenit şi a mers acasă slăvindu-l pe Dumnezeu, Care a săvârşit această minune de dragul credinţei supuşilor Săi.

Un alt nobil bogat din Anatolia era smerit şi cu frică de Dumnezeu. De tânăr suferea foarte tare de o boală la inimă şi la stomac care se dovedea a fi incurabilă. Nu putea să consume cum se cuvenea nici alimente şi nici lichide, iar în final arăta ca unul care era posedat. Cufundat în asemenea groaznice nevoi şi tristeţi, el se întreba ce ar fi de făcut. Singura lui consolare şi nădejde era la Dumnezeu. Negăsind nici un tratament eficient, a mers la Biserica Doctorilor fără de arginţi. A zăbovit acolo timp de câteva zile. Văzând că nu primeşte nici un remediu, a început să creadă că nu era voia lui Dumnezeu ca el să se însănătoşească. Atunci a decis să se întoarcă acasă. În aceeaşi noapte, chiar când era pregătit să plece după ce fuseseră pregătite toate lucrurile necesare călătoriei, el a văzut un om în vis care i-a spus: „Nu te grăbi să te întorci acasă, ci rămâi aici până duminica viitoare şi vei vedea puterea lui Dumnezeu şi slava vestiţilor doctori fără de arginţi”.

Când următoarea duminică s-a apropiat, din nou, conform obiceiului său, bolnavul a căzut în genunchi în faţa icoanei sfinţilor. Apoi, la miezul nopţii, l-a văzut pe Sfântul Cosma, fratele mai mare dintre doctorii fără de arginţi, cum înconjura biserica şi îi vizita pe toţi cei bolnavi. Nobilului i s-a părut, însă, că sfântul nu l-a văzut. Atunci s-a gândit: „Când sfântul se va întoarce pe partea cealaltă, mă va vedea”. Dar acest lucru nu s-a întâmplat. El a observat că Sfântul Cosma s-a apropiat de altar şi a dat să intre înăuntru. Bolnavul s-a grăbit să îl ajungă pe sfânt şi s-a aruncat la picioarele lui, implorându-l să îl vindece. Atunci sfântul a spus: „Ia această bomboană, iar după ce o vei fi mâncat te vei vindeca”. Nobilul a luat bomboana din mâna sfântului şi a căzut iaraşi în faţa lui spunând: „Te implor pe tine, sfânt al lui Dumnezeu, să faci în aşa fel încât această boală să nu mă mai supere”. Atunci sfântul a întins mâna deasupra nobilului, a făcut semnul Sfintei Cruci şi a spus: „În numele lui Dumnezeu, fie ca această boală să nu te mai supere niciodată. Îţi recomand, însă, ca de acum înainte să nu mai guşti seminţe (boabe de leguminoase) niciodată în viaţa ta”.

Acelaşi om suferea de ceva vreme de durere de dinţi într-o parte. Prin urmare, el a implorat sfântul să îl vindece şi de această boală. Sfântul a răspuns: „Este suficientă vindecarea stomacului tău. Este voia lui Dumnezeu ca tu să suferi de această boală minoră; căci, «Căci Domnul ceartă pe cel pe care-l iubeşte şi ca un părinte pedepseşte pe feciorul care îi este drag» (Proverbe 3, 12)”. Prin urmare, fiind complet vindecat de boala lui de stomac, el s-a întors acasă slăvind pe Dumnezeu şi pe slujitorii Lui, doctorii fără de arginţi.

Încheiem acum relatările noastre din The Great Synaxaristes of The Orthodox Church despre minunile vrednicilor de pomenire fraţi, Sfinții Cosma şi Damian, chiar dacă sunt nenumărate altele. Ei au devenit în întregime locașuri ale Preasfintei Treimi. Chiar şi în zilele noastre ei revarsă torente de vindecări. Chiar și numai pomenirea numelor lor poate înlătura infirmităţile. Astfel, noi ne rugăm stăruitor la doctorii fără de arginţi să alunge patimile întunecate şi să aducă vindecarea trupului şi a sufletului celor care suferă din greu.

În anul 586, Sfântul Grigorie de Tours, aminteşte în cartea sa – Întru slava mărturisitorilor – că „cei doi fraţi Cosma şi Damian, medici de profesie, după ce au devenit creştini, vindecau infirmităţile bolnavilor doar prin meritul virtuţilor lor şi intervenţia rugăciunilor. Încoronaţi de suferinţă, au fost reuniţi în ceruri şi au săvârșit, pentru compatrioţii lor, nenumărate minuni. Căci, dacă venea vreun bolnav, plin de credinţă, să se roage la mormântul lor, de îndată se şi vindeca. Mulţi mărturisesc de asemenea că aceşti sfinţi apar în vedenii bolnavilor, le indică ce trebuie făcut; şi, dacă bolnavii au îndeplinit întru totul ce li s-a spus, se găsesc vindecaţi. În privinţa acestor sfinţi am auzit multe lucruri, încât ar lua foarte mult timp să le povestesc: cred că ceea ce am spus până acum poate fi suficient”.

Cei doi sfinţi erau cunoscuţi în Occident de un secol, iar în Orient, încă de mai devreme. Sfântul Grigorie nu aminteşte faptul că, deoarece au îngrijit de bolnavi în mod gratuit, ei au fost numiţi şi cei „fără de arginţi”. Din multitudinea de vindecări, ni se mai istorisește că sfinţii au vindecat și o femeie pe nume Palladia. Bolnavă de foarte mult timp, îşi cheltuise toată averea pe la alți medici. Pentru a le mulţumi binefăcătorilor ei, Cosma și Damian, le-a oferit trei ouă. Aceştia au refuzat, însă femeia reuşi într-un final să-l convingă pe Damian, care acceptă. Nemulţumit, Cosma declară că nu doreşte să fie înmormântat lângă un frate atât de interesat. Din fericire, Domnul justifică gestul lui Damian. Acesta din urmă, s-a stins şi el din viaţă la scurt timp şi toţi se întrebau unde va fi îngropat. Dar Dumnezeu a făcut o minune printr-o cămilă, pe care doctorii au vindecat-o şi care glăsuind cu voce omenească le-a spus să nu se îndoiască şi să-l pună pe Damian lângă Cosma pentru că Damian nu a acceptat ouăle de la femeie drept plată ci din respect pentru numele lui Dumnezeu. Sfintele trupuri ale doctorilor fără arginţi au fost îngropate împreună în Thereman (Mesopotamia). După moartea lor s-au înfăptuit multe minuni.

Adevărate modele de medici, întrucât erau iubitori de oameni și neiubitori de arginți, tămăduind fără a pretinde vreo sumă de bani sau vreun alt fel de plată - textul din Pildele lui Solomon „cel ce umblă după câştig nedrept îşi surpă casa lui, iar cel ce urăşte mita va trăi” (cap. 15, 27) trebuie să reverbereze și în sufletele medicilor de astăzi - , sfinţii Cosma şi Damian au devenit eroii multiplelor culegeri în care se strâng mărturii despre diverse minuni, mult mai numeroase în limba greacă, decât în latină.

La Constantinopol, bolnavii veneau să doarmă în biserică sau în locuinţe vecine şi aşteptau ca sfinţii să vină. Uneori, ei vindecau instantaneu. Cunoştinţele lor nu îi împiedică în nici un fel să apeleze la plantele medicinale. Foarte des bolnavii îi vedeau în vis, ca medici, sfinţii examinându-i şi indicându-le un remediu, spre exemplu, aplicarea unui unguent făcut din ceara strânsă în altar, sau din uleiul din candelele bisericii.