Sfinţii Trei Ierarhi – Apărători ai Sobornicităţii Bisericii

Sărbătoarea în discuţie a fost instituită înainte de Schisma din 1054, generalizându-se însă abia în anul 1081. Poate că mulţi s-au întrebat de ce această împreună prăznuire a Sfinţilor Trei Ierarhi, mai ales că, încă din secolul al V-lea, Biserica îi prăznuieşte separat, la 1 ianuarie, la 25 ianuarie, la 27 ianuarie şi respectiv la 13 noiembrie.

Sărbătoarea în discuţie a fost instituită înainte de Schisma din 1054, generalizându-se însă abia în anul 1081.

Poate că mulţi s-au întrebat de ce această împreună prăznuire a Sfinţilor Trei Ierarhi, mai ales că, încă din secolul al V-lea, Biserica îi prăznuieşte separat, la 1 ianuarie, la 25 ianuarie, la 27 ianuarie şi respectiv la 13 noiembrie.

Ştiut este faptul că, în timpul domniei lui Alexis Comnenul (1081-1118), au apărut dispute între credincioşii din Constantinopol pe seama întâietăţii celor trei sfinţi. Pe fondul acestor neînţelegeri, credincioşii s-au împărţit în trei facţiuni: vasilieni, grigorieni şi ionieni. Astfel, unii îl cinsteau mai mult pe Sfântul Vasile cel Mare, pentru filantropia sa; alţii îl cinsteau mai mult pe Sfântul Grigorie Teologul, pentru teologhisirea sa; iar alţii îl cinsteau mai mult pe Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru elocinţa sa. Însă disputele dintre credincioşi nu au fost după vrerea sfinţilor. Aşa se şi explică faptul că într-o noapte cei trei ierarhi – indignaţi de stările conflictuale dintre credincioşi – s-au arătat Mitropolitului Ioan al Evhaitelor (Heracleia Pontului), afirmându-şi egalitatea înaintea lui Dumnezeu şi cerându-i să pună capăt discordiei; de altfel, Sfântul Ioan al Evhaitelor este cel care a alcătuit slujba Canonului Sfinţilor Trei Ierarhi. El este şi autorul altor lucrări, cum ar fi „Akathistos”, o culegere de imne dedicate principalelor sărbători, Canonul Mântuitorului şi Canonul Îngerului Păzitor, precum şi alte rugăciuni. A trecut la cele veşnice la 5 octombrie 1092, fiind înmormântat în Mănăstirea „Sfântul Petru” din Constantinopol.

Sigur, nu este vorba de vreo vedenie sau de vreun vis pe care l-a avut mitropolitul, ci de o arătare dumnezeiască, prin care creştinii erau chemaţi să întărească unitatea Bisericii care era agresată, în acel secol al V-lea, atât de calcedonieni, cât şi de necalcedonieni.

Fiind un ierarh respectat pentru viaţa aleasă – trăită în practicarea virtuţilor – şi admirat pentru talentul oratoric, a reuşit să-i atragă în demersul său de întărire a unităţii Bisericii. Aşa se face că, de comun acord, cler şi credincioşi, întrucât Sfinţii Trei Ierarhi formează o unitate ce îi recomandă împreună, au fixat ziua de împreună prăznuire a lor la 30 ianuarie.

Sfinţii Trei Ierarhi au fost nelipsiţi din spaţiul nostru de cultură şi spiritualitate românească, fie prin corespondenţa purtată cu Episcopul Bretanion al Tomisului privind trimiterea moaştelor Sfântului Sava Gotul (12 aprilie 372) de la Buzău în Capadocia, fie cu Teotim al Tomisului, singurul episcop care l-a apărat pe Sfântul Ioan Gură de Aur în cadrul Sinodului de la Stejar (403) împotriva acuzaţiilor de origenism, fie prin moaştele lor ce se află pe pământ românesc, în Mănăstirea Slatina – Suceava, în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi sau în Catedrala Patriarhală din Bucureşti. Aici, ele au ajuns în diferite conjuncturi şi ocazii.

La Mănăstirea Slatina, capul Sfântului Grigorie Teologul a fost dăruit de Alexandru Lăpuşneanu, la 14 octombrie 1558. Acest odor a fost cumpărat cu 300 de arginţi de la doi călugări din Muntele Athos.

În anul 1650, Vasile Lupu a dăruit Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi maxilarul Sfântului Vasile cel Mare, cu o frumoasă ferecătură. Moaştele au fost primite în dar de la Patriarhul Macarie al Antiohiei, care a petrecut câţiva ani în Ţările Române.

În 1997, Cardinalul Florenţei – Silvano Piovanelli, aflat în vizită la Bucureşti – a dăruit Prea Fericitului Teoctist o parte din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur, care urmează să fie aşezate spre închinare şi cinstire în Catedrala Mântuirii Neamului.

Mai trebuie menţionată ca semn al preţuirii faţă de cei trei sfinţi – pe lângă nenumărate biserici şi mănăstiri, spitale, case filantropice şi sociale, care s-au construit în cinstea lor – larga răspândire de care s-au bucurat scrierile şi învăţăturile Sfinţilor Trei Ierarhi în Biserica Ortodoxă, mai ales începând cu secolul al XVI-lea.

Nicolae Iorga spunea că multe dintre manuscrisele care conţin scrierile lor fac parte din fondul de aur al Academiei Române. Iar Virgil Cândea afirma că traducerile din operele Sfinţilor Trei Ierarhi au făcut parte dintr-un adevărat program academic desfăşurat în mănăstirile Putna, Neamţ, Secu, Dragomirna, Cernica, Căldăruşani. Scrierile lor sunt o adevărată „magna charta” a culturii noastre teologice.

Tratatele de teologie dogmatică şi de exegeză biblică, scrierile ascetice şi morale, catehezele, poemele şi corespondenţa, tratatele despre preoţie şi cele împotriva ereziarhilor constituie adevărate bastioane de apărare a Ortodoxiei. Sigur, atât Sfântului Vasile cel Mare, cât şi Sfântului Ioan Gură de Aur le datorăm remanierea textului Liturghiei Sfântului Iacov. De numele lor se leagă, de asemenea, în cea mai mare parte, şi rugăciunile de la Sfânta Împărtăşanie, exorcismele ş.a.

Fiind consideraţi cei mai mari teologi ai tuturor timpurilor, în 1936, la cel dintâi Congres al Facultăţilor de Teologie care a avut loc în Atena – Grecia, s-a hotărât ca Sfinţii Trei Ierarhi să fie patronii şi ocrotitorii instituţiilor de învăţământ teologic ortodox. Şi aceasta pentru că viaţa şi activitatea lor întruchipează chipul ideal al preoţiei în toate treptele ei. Nicăieri nu poate afla preotul o ilustrare mai completă a însemnătăţii misiunii şi slujirii sale în lume ca în viaţa şi slujirea lor. Mărturie în acest sens ne stau cele două tratate „Despre preoţie” a Sfinţilor Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Or, prin această sărbătoare comună se atestă rolul pe care l-au avut Sfinţii Trei Ierarhi în interpretarea dogmei Preasfintei Treimi, în apărarea dreptei credinţe, în formarea duhovnicească a credincioşilor, dar mai ales în slujirea omului aflat în suferinţă.

Pe drept cuvânt, Sfinţii Trei Ierarhi au fost consideraţi mărturisitorii prin excelenţă ai Ortodoxiei – şi implicit – ai lui Hristos, care au aşezat Teologia în slujba vieţii iar preoţia în slujba oamenilor, sfinţenia vieţii lor fiind parfumul Bisericii.

Fie ca darurile şi virtuţile Sfinţilor Trei Ierarhi să devină darurile şi virtuţile fiecăruia dintre noi!

De la același autor

Ultimele din categorie