Simplitatea odihnește, în timp ce lipsa simplității obosește
Să dobândești simplitate în relația ta cu ceilalți, ca să nu te zăpăcească gândurile și să te încurci. Când exprimi cu simplitate ceea ce simți, și tu te eliberezi și pe ceilalți îi ajuți.
Gheronda, cred că simplitatea înseamnă să se poarte cineva așa cum simte lăuntric. Așa este?
– Depinde de locul în care trăiește. Pentru ca omul să se poarte cu simplitate, trebuie să găsească un mediu potrivit. În lume, mai ales în cea de astăzi, trebuie să fii atent cum te porți. Însă într-o mănăstire sau într-o familie nu ai justificare să nu te porți cu simplitate. Este foarte obositor atunci când nu există simplitate și încredere! În acest caz, ca să-i spui o vorbă celuilalt, ai nevoie de prolog, de epilog, de explicații… În felul acesta, viața devine o corvoadă, o adevărată mucenicie. Pe când, acolo unde există simplitate, îi spui celuilalt „așază-te acum” și el se așază, „acum nu este nevoie de tine, pleacă!” și pleacă, fără să te temi că te poate răstălmăci. Simplitatea odihnește, în timp ce lipsa simplității obosește.
– Gheronda, ce înseamnă: „Dobândește libertate în petrecerea împreună cu ceilalți, ca să te slobozești de tulburare”?
– Să dobândești simplitate în relația ta cu ceilalți, ca să nu te zăpăcească gândurile și să te încurci. Când exprimi cu simplitate ceea ce simți, și tu te eliberezi și pe ceilalți îi ajuți.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, p. 272)
Prin înfrânare și post dobândim libertate
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro