Simpozion Internaţional de Arheologie şi Istorie, la Caransebeş

Episcopia Caransebeşului

Simpozion Internaţional de Arheologie şi Istorie, la Caransebeş

La Caransebeş are loc, în perioada 21 - 24 februarie 2017, Simpozionul Internaţional de Arheologie şi Istorie „In Memoriam Constantini Daicoviciu”.

Ajuns la a 43-a ediţie, evenimentul este organizat de Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi al Ministerului Culturii și Identității Naționale. Tema din acest an a manifestării este „Granița în istorie din cele mai vechi timpuri până în perioada contemporană”. 

Deschiderea oficială a întrunirii a avut loc în prezenţa Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

Referindu-se la tema propusă, Preasfințitul Părinte Lucian a subliniat: „Dacă istoria și geografia au avut și au granițe naturale sau impuse, noi creștinii nu putem să vorbim, din punct de vedere spiritual, de granițe și de frontiere atunci când ne referim la Cuvântul lui Dumnezeu, la Sfânta Scriptură și la morala creștină.

La acest eveniment ştiinţific sunt prezenți muzeografi, istorici şi cercetători de la centre universitare din ţară şi din străinătate: Serbia, Franţa, Polonia, Bulgaria, Croaţia și Italia.

Manifestarea se va încheia vineri, 24 februarie, printr-o excursie tematică pe traseul: Caransebeș – Zăvoi – Ulpia Traiana Sarmizegetusa – Orlea Sântămăria – Costești – Sarmizegetusa Regia (Grădiștea de Munte).

Sursa: basilica.ro

Citește despre: