Sinodul de la Iaşi, „un eveniment mondial“

Documentar

Sinodul de la Iaşi, „un eveniment mondial“

Programul sărbătorii Sfintei Parascheva cuprinde, în acest an, o serie de evenimente legate de un moment foarte important pentru Biserica noastră - 370 de ani de la desfăşurarea lucrărilor Sinodului de la Iaşi, cel care a definitivat Mărturisirea de credinţă, devenită, ulterior, o normativă a întregii Ortodoxii.

În octombrie 1642, la Iaşi, în  Sala Gotică a Bisericii „Trei Ierarhi“, o seamă de înalţi prelaţi, reprezentanţi ai Ortodoxiei ruse, greceşti şi latine discutau pe marginea unui act extrem de important pentru Biserica Răsăritului - Mărturisirea de credinţă a mitropolitului de Kiev, Petru Movilă. O pravilă stabilită de acesta pentru Biserica Ortodoxă din Ucraina, ce avea să fie extinsă, în urma Sinodului de la Iaşi, în întreaga Ortodoxie.

Însemnătatea acestui eveniment poate fi înţeleasă pe deplin dacă evaluăm contextul istoric al epocii. Totul porneşte din Ucraina, ţară ortodoxă aflată la acea vreme sub dominaţia Poloniei, stat romano-catolic. Astfel, în anii 1595-1596, aici se realizase o unire (Uniaţie) a unei părţi a Bisericii Ortodoxe din Ucraina, cu Biserica Romei din Polonia, aşa cum peste aproape un secol şi jumătate avea să se întâmple şi în Transilvania.

În 1633, Petru Movilă devine mitropolit al Kievului. În această calitate încearcă să întărească Biserica Ortodoxă din Ucraina, aflată în suferinţă şi slăbită din cauza Uniaţiei. „În momentul în care a luat fiinţă această nouă realitate bisericească - Biserica Greco-Catolică din Ucraina - ierarhia ortodoxă a fost practic desfiinţată, activitatea în mănăstiri şi prin preoţi a fost redusă, încât, atunci când Petru Movilă a venit mitropolit, a avut foarte multe de recuperat. El a luat o serie de măsuri - a înfiinţat episcopii noi, a înfiinţat noi protopopiate, o mulţime de tiparniţe, a sporit rolul aşa-numitelor frăţii ortodoxe, constituite din clerici, preoţi de mir şi credincioşi, cu scopul de a întări Biserica şi, mai cu seamă, misiunea acesteia“, ne-a explicat pr. prof. Ion Vicovan, specialist în Istoria Bisericii Ortodoxe Române şi decan al Facultăţii de Teologie „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.

Măsurile luate de mitropolitul Movilă erau necesare însă şi din alt punct de vedere. În anul 1629, la Geneva, apăruse o Mărturisire de credinţă ortodoxă, dar care cuprindea anumite elemente calvine. Presupusul autor era Chiril Lukaris, fost patriarh de Constantinopol, foarte cunoscut în spaţiul răsăritean. Această mărturisire a fost apoi folosită de calvini în acţiunile lor de atragere de adepţi.

Drept urmare, având în vedere situaţia creată de Uniaţie, dar şi de intensa circulaţie a acestei mărturisiri, Petru Movilă a considerat necesară întocmirea unei Mărturisiri ortodoxe de credinţă, prin care să arate ce este Ortodoxia, adică dreapta credinţă, şi să anihileze influenţele catolice sau calvine.

Mărturisirea de credinţă, dezbătută mai întâi în Sinodul de la Kiev

Odată întocmit acest act, mitropolitul Petru Movilă l-a supus dezbaterii Sinodului de la Kiev, reunit în septembrie 1640. „Mărturisirea a fost scrisă în limba latină şi se numea Expunerea credinţei ortodoxe pentru Rusia Mică, cum i se spunea atunci Ucrainei. Mitropolitul Movilă nu gândea nicicum că aceasta va fi generalizată în tot spaţiul ortodox. El o concepuse pentru Biserica Ucraineană“, susţine pr. prof. Ion Vicovan.

Sinodul reunit la Kiev a analizat mărturisirea scrisă de Petru Movilă şi a constatat că două puncte importante nu ţin de spiritul Ortodoxiei: existenţa purgatoriului, acel loc intermediar între rai şi iad, şi momentul prefacerii darurilor. „De aceea, Sinodul de la Kiev a considerat necesară dezbaterea într-o instanţă superioară, într-un alt sinod, lărgit, dar neutru faţă de mărturisirea supusă discuţiei. A apărut ideea, foarte bine primită, ca acest sinod să aibă loc în Moldova, probabil şi pentru că Petru Movilă era moldovean de origine, dar şi pentru că aici păstorea Sfântul Ierarh Varlaam, un mare cărturar, care ar fi putut susţine şi economic un astfel de sinod, ce s-a desfăşurat pe parcursul a 40 de zile“, consideră  părintele Vicovan.

Lucrările Sinodului de la Iaşi, desfăşurate la „Trei Ierarhi“

Prin urmare, în perioada 15 septembrie-27 octombrie 1642, capitala Moldovei devine gazdă a unui sinod lărgit, ale cărui lucrări s-au desfăşurat în fosta trapeză a Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi“ din Iaşi, cunoscută astăzi ca Sala Gotică.

Sinodul de la Iaşi a reunit delegaţii ale celor trei mari ramuri ale Ortodoxiei: Biserica Slavă, Biserica Latină şi Biserica Greacă, despre care dă mărturie doctorul danez Scogardi, medicul personal al domnitorului Vasile Lupu. Potrivit informaţiilor existente, au participat trei delegaţii: una din partea ucraineană, formată din Isaia Kozlovski, Iosif Gorbaţki şi Ignatie Staruşici, care participaseră şi la sinodul de la Kiev, una din partea constantinopolitană, reprezentată de Porfirie, fost mitropolit de Niceea, şi ieromonahul Meletie Syrigul, şi a treia din partea română, formată din mitropolitul Varlaam şi episcopii Evloghie al Romanului, Anastasie al Rădăuţilor şi Gheorghe al Huşilor, precum şi domnitorul Vasile Lupu. Mitropolitul Petru Movilă nu a participat, tocmai pentru ca dezbaterile să fie libere.

Sinod sau conferinţă panortodoxă, la Iaşi?

Sinodul reunit la Iaşi a reluat, aşadar, dezbaterea acelei Mărturisiri de credinţă, scrisă în limba latină, doar pentru Ucraina. Potrivit prof. Vicovan, aceasta a cuprins 261 de întrebări şi tot atâtea răspunsuri şi a fost elaborată în trei părţi, potrivit celor trei virtuţi cardinale: credinţă, nădejde şi dragoste. Respectiv, delegaţiile celor trei ramuri ale Ortodoxiei au lămurit Simbolul de credinţă, Tatăl nostru şi Fericirile. „Sinodul de la Iaşi este important din cel puţin două motive. Că aici s-au corectat cele două puncte de credinţă, fiind îndreptate în spiritul tradiţiei noastre: nu există purgatoriu, iar momentul prefacerii darurilor este cel al epiclezei - rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt. Şi este important şi pentru faptul că ceea ce s-a întâmplat la Iaşi a stat la baza aprobării Mărturisirii, care a devenit normativă pentru întreaga Biserică. Îmi place foarte mult formula pe care a utilizat-o regretatul mitropolit al Ardealului, Antonie Plămădeală, numindu-l «eveniment mondial»“, a subliniat pr. prof. dr. Ion Vicovan.

Aşadar, forma finală a Mărturisirii de credinţă, adoptată la Iaşi, a fost apoi tradusă în limba greacă, prezentată şi supusă dezbaterii Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol şi aprobată de aceasta în 1643. În anii următori, Mărturisirea a fost aprobată şi de celelalte patriarhii apostolice, Alexandria, Antiohia şi Ierusalim, devenind, astfel, Mărturisirea de credinţă a Răsăritului. În „precuvântarea“ ediţiei din 1942 a Mărturisirii de credinţă, tipărită cu grija mitropolitului Bucovinei, Tit Simedrea, este consemnată hotărârea patriarhului ecumenic Partenie I cu privire la Mărturisirea de credinţă definitivată la Iaşi. „Hotărâm cu votul de obşte al sinodului ca tot creştinul cucernic şi ortodox aflat în Biserica apostolească de Răsărit să o citească şi să nu o lepede“.

„În ultima vreme, Sinodul de la Iaşi a fost privit diferit. De pildă, N. Iorga îl numea «soboraş», referindu-se la participarea restrânsă. Alexandru Elian, care a făcut o traducere în 1981, l-a numit conferinţă panortodoxă. A existat o dezbatere care încerca să lămurească ce a fost până la urmă: conferinţă panortodoxă sau sinod? Eu cred că a fost sinod, iar primul argument este acela că în istorie au existat sinoade care n-au dat canoane. Uitându-ne în istoria bisericească universală, vom vedea că, în astfel de cazuri, nu participarea este determinantă, ci mai cu seamă procentul de receptare. Deci, deşi a fost un sinod cu reprezentare redusă, deşi nu a dat canoane, prin faptul că a definitivat o mărturisire de credinţă, care, mai apoi, a devenit normativă pentru întreaga Ortodoxie, capătă o importanţă aparte“, consideră profesorul Ion Vicovan.

40 de ediţii ale Mărturisirii de credinţă, expuse la „Trei Ierarhi“

În cadrul manifestărilor dedicate sărbătorii Sfintei Parascheva din acest an sunt incluse şi două mari evenimente care marchează împlinirea a 370 de ani de la desfăşurarea lucrărilor Sinodului de la Iaşi. Astfel, mâine, chiar în Sala Gotică, acolo unde în 1642 se întruneau pentru dezbateri sinodalii, are loc inaugurarea unei expoziţii de carte ce cuprinde 40 de ediţii şi ediţii critice ale Mărturisirii de credinţă, publicate, de-a lungul timpului, atât în spaţiul românesc, cât şi în alte ţări. Cărţile ce vor fi expuse la „Trei Ierarhi“ fac parte din colecţia Bibliotecii Ecumenice „D. Stăniloae“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. „Cea mai veche ediţie din biblioteca noastră este din 1699, este originală şi a fost tipărită la Snagov“, a explicat dna Virginia Popa, directoarea Bibliotecii „D. Stăniloae“.

Prima ediţie tipărită a Mărturisirii de credinţă a apărut în anul 1667, la Amsterdam, în limba greacă. Cea dintâi ediţie tipărită în limba română a apărut la Buzău, în 1691. Potrivit prof. Ion Vicovan, până în prezent au fost publicate 21 de ediţii ale Mărturisirii, în limba română.

Rolul şi locul Mărturisirii de credinţă în Biserica Ortodoxă

Mărturisirea de credinţă a mitropolitului Petru Movilă se va afla luni şi în centrul dezbaterilor ce vor avea loc în cadrul simpozionului organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi. Intitulat „Mărturisirea de credinţă - Locul şi rolul ei în Tradiţia Bisericii Ortodoxe“, simpozionul se va bucura de prezenţa unor profesori de la Academia Teologică „Petru Movilă“ din Kiev, precum şi din Statele Unite, Anglia, Republica Moldova şi din centrele universitare din România.

„Pentru că suntem în Moldova şi pentru că este chiar perioada în care s-a şi ţinut Sinodul de la Iaşi, în 1642, am vrut să marcăm cei 370 de ani care au trecut de atunci şi am dorit ca simpozionul nostru să pornească de la Mărturisirea lui Petru Movilă. Ne propunem să reflectăm şi să analizăm în ce măsură Mărturisirea de credinţă de atunci este importantă astăzi. Atunci a răspuns unei necesităţi teologice de moment, de context. Astăzi contextul este acelaşi sau este diferit? La aceste întrebări vom încerca să răspundem“, a precizat pr. prof. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi.

Citește despre: