Persecuția împăratului roman Dioclețian (284-305) a fost deosebit de grea în provinciile dunărene Moesia Inferior și Scytia Minor. Orașul Durostorum, capitala primei provincii, era locul de staționare al legiunii IX Claudia, din rândul căreia sunt cunoscuți în ultimii ani ai secolului al III-lea și primii veacului următor martirii Pasicrat și Valentin (24 aprilie), Iuliu Veteranul (27 mai), Nicandru și Marcian (8 iunie), Isihie (15 iunie), respectiv Dasius (20 noiembrie).

Sfinții Mucenici Pasicrat și Valentin (24 aprilie)

Synaxarium Ecclesiae Constantinoplitanae îi menționează la 24 aprilie pe soldații Pasicrat și Valention (sau Valentin), pomeniți după tradiția occidentală la 25 mai. Aceștia serveau în legiunea romană staționată aici, sub comanda lui Ausolanos. Primul dintre ei era foarte tânăr, de numai 22 de ani, iar celălaltul împlinise 30. Cei doi și-au mărturisit credința în Hristos, „văzând că păgânii cinstesc pietrele neînsuflețite”, lucru pentru care au fost arestați și aduși înaintea generalului lor. Acesta le-a dat ordin să aducă sacrificii lui Apollo, dar Pasicrat a scuipat statuia în față, spunând că „astfel de cinste i se cuvine acestui zeu”. Pentru atitudinea lui sfidătoare, tânărul mărturisitor a fost legat cu lanțuri de fier și aruncat în închisoare. Pe drum a venit la Pasicrat fratele său Papian, care era creștin dar temându-se de chinuri a jertfit idolilor, rugându-l pe acesta să facă la fel pentru a scăpa de tortură. Pasicrat însă l-a respins, numindu-l  nevrednic să se numească de un sânge cu el. 

Împreună cu Pasicrat a fost condamnat la moarte și Valentin. Iar pe drumul spre locul de execuție a venit mama lui Pasicrat care - asemenea mamei lui Meliton, unul dintre cei patruzeci de mucenici din Sevastia - în loc să plângă pentru fiul ei, îl încuraja să stea senin înaintea morții, pentru că va fi mucenic pentru Hristos. Martiriul prin decapitare al celor doi a avut loc la 28 aprilie 298. Mai târziu, mărturisitoarea maică le-a luat trupurile și le-a îngropat după tradiția creștină, lăudându-L pe Dumnezeu.

Sfinții mucenici Iuliu Veteranul și Isihie (27 mai și 15 iunie)

La 27 mai Biserica sărbătorește un alt ostaș al lui Hristos din Durostorum, pe un veteran numit Iuliu care a slujit în același regiment cu Pasicrat și Valentin. Martiriul său este descris în manuscrisul codex Marci Velferi, editat de călugărul bollandist Godefroy Henschenius. Cineva l-a denunțat pe soldatul lăsat la vatră că ar fi creștin, așa că a fost adus la judecată înaintea prefectului local Maximus. Aceasta a încercat inițial să-l convingă în mod pașnic pe sfânt să se conformeze edictului imperial și să sacrifice zeilor romani, promițându-i o mărire a soldei. Dar Iuliu i-a răspuns că a slujit 27 de ani pe împărat, ceea ce demonstrează că acuzațiile despre el că ar fi răzvrătit sunt neadevărate. Mai mult, a spus că „El (Iisus) a murit pentru păcatele noastre, ca să ne dea viața veșnică. Hristos Dumnezeul nostru rămâne în veci. Mărturisindu-L, oricine va avea viața veșnică, iar cel care-L va tăgădui va fi blestemat pentru totdeauna. Dacă voi muri pentru Hristos, voi trăi veșnic”.

Pentru această declarație a fost condamnat la moarte prin decapitare. În închisoare, Iuliu s-a întâlnit cu un alt soldat creștin, pe nume Isihie, care în timpul pregătirii pentru execuție l-a încurajat să primească cununa mucenicească, pe care o va lua și el în scurt timp și i-a mai spus: „Te rog să-i saluți pe Pasicrat și Valentin, slujitorii lui Dumnezeu, care au mers înaintea noastră la Domnul prin buna lor mărturisire”. La rândul său, Iuliu l-a îmbrățișat și i-a răspuns: „Grăbește-te frate ca să vii și tu la noi, fiindcă aceia pe care i-ai salutat te-au auzit deja”. 

Iuliu a fost decapitat la 27 mai, iar Isihie ceva mai târziu. Deși mai multe surse asociază moartea acestora cu marea persecuție din anii 303-304, pomenirea proaspătă a mucenicilor Pasicrat și Valentin poate fi un indiciu că mucenicia a avut loc tot în anul 298, la scurtă vreme după aceștia.

Potrivit unui martirologiu francez de mai târziu (Adrien Baillet, Des vies des Saints et l’histoire des fêtes et de mystères de l’Église, Tome II, Paris, 1710, p. 373), cetățenii din Fiesole, o periferie a Florenței, sărbătoresc în 27 mai un sfânt cu același nume, ale cărei moaște sunt păstrate în biserica Abației Sf. Bartolomeu situată aici. Potrivit autorului francez, nu este exclusă datarea martiriului în timpul lui Alexandru Sever (208-235) sau a lui Liciniu (317-324). Pe de altă parte, Theodorus Ruinart în Acta Primorum Martyrum sincera et selecta (ed. II, Amsterdam, 1713, p. 549) susține că și domnia lui Galerius (305-311) ar putea fi posibilă pentru mucenicia lui Iuliu Veteranul, așa cum reiese din Martirologiul lui Baronius (sec XVI). Toți acești haghiografi sunt de părere că cei doi sfinți Iuliu sunt de fapt unul și același, deși creștinii din Fiesole cinstesc un „adolescentem immature morte martyrium pertulisse”

În ceea ce privește martiriul Sfântului Isihie, menționat împreună cu Iuliu, acesta ar fi avut loc potrivit lui Ruinart (p. 550), care a cercetat Martirologile apusene ale Sfântului Adon și Notker Poetul (ambele în secolul al IX-lea), la 17 iunie. În martirologiile grecești el este sărbătorit cu două zile mai devreme, pe 15 iunie.

Sfinții mucenici Marcian și Nicadru (8 iunie)

Alți martiri din Durostorum au fost soldații Marcian și Nicandru care sunt sărbătoriți în Răsărit pe 8 iunie, respectiv în Apus pe 27 în aceeași lună, potrivit amintirii lor în Martirologiul Ieronimian. Martiriul lor pomenește și de Daria, soția lui Nicandru. Aceasta a asistat la interogatoriul soțului ei și l-a înfruntat pe același Maximus care îi condamnase nu cu mult timp înainte pe Pasicrat și Valentin, iar apoi pe Iuliu Veteranul. În loc să-i ceară soțului ei să-și lepede credința ca să rămână în viață alături de ea, Daria îl încuraja. Această atitudine l-a înfuriat pe Maximus, care a numit-o „femeie rea” care își dorește probabil moartea soțului ca să se mărite cu altcineva. Tânăra soție i-a răspuns că acuzațiile sunt neadevărate și că, dacă bănuiește asta, o poate omorî pe ea mai întâi. Maximus atunci i-a replicat că ordinele din edictul imperial nu se extind asupra femeilor, dar a arestat-o ​​pentru un timp, mai târziu eliberând-o. Oferindu-li-se un răgaz de gândire dacă să jertfească și să fie iertați, sau să-și mențină mărturisirea, Nicandru și prietenul său Marcian au răspuns însă imediat că nu voiesc să jertfească idolilor, așa că au fost condamnați la moarte prin decapitare, fapt pentru care aceștia l-au numit pe Maximus drept „cel mai clement judecător”. 

La executarea pedepsei au fost de față Daria și cu copilul ei, purtat în brațe de Papian (sau Papinian), fratele Sfântului Mucenic Pasicrat. Pe drum ea îi spunea soțului ei: „Zece ani am trăit acasă departe de tine, fără să încetez să mă rog ca să te revăd. Acum am primit mângâierea de a te vedea mergând spre slavă și m-am făcut soață a unui martir. Dă-i lui Dumnezeu mărturia pe care i-o datorezi adevărului Său sfânt, ca și tu să mă izbăvești de moartea veșnică”. Pe drum se afla și soția lui Marcian, care purta în brațe pruncul lor și plângea, căutând să-și înduplece soțul să se întoarcă acasă, dar acesta nu s-a lăsat convins. 

Potrivit tradiției apusene, cei doi soldați ar fi fost originari din Durostorum, dar staționați în Venafro (Italia), unde au fost executați pentru credința lor. În anul 1933, în urma unor lucrări efectuate sub altarul bisericii din acest orășel de munte, chiar s-a găsit aici mormântul Sfântului Nicandru. Însă faptul că numele judecătorului este Maximus, care i-a condamnat mai înainte pe Iuliu și Isihie, iar în martirologiu e pomenit și  Papian, fratele Sfântului Pasicrate, face mai degrabă credibilă presupunerea că moaștele sfinților Nicandru și Marcian, precum și cele ale lui Iuliu Veteranul au fost aduse mai târziu în Italia, poate în secolele următoare, când Scytia Minor s-a confruntat cu valurile de migrații ale barbarilor din Răsărit. 

Sfântul Mucenic Dasie (20 noiembrie)

Un alt martir din Durostorum este Dasie, executat prin decapitare la 20 noiembrie 304. A fost sărbătorit multă vreme în Răsărit împreună cu Sfinții Mucenici Chiril și Kindeas din Axiopolis la 26 aprilie (motiv pentru care se credea că provine și el tot de acolo), respectiv la 4 august conform Martirologiului Ieronimian. 

Acesta a căzut la sorți, potrivit unui obicei roman, să fie socotit în acel an (probabil 304) drept „rege al Saturnaliilor”. Timp de o lună acest personaj era îmbrăcat în hainele zeului Saturn și petrecea în plăceri și desfrâu, împlinidu-și orice dorință, pentru ca la sfârșitul celor treizeci de zile, când se încheiau Saturnaliile (pe la finele lui decembrie) să fie sacrificat zeului roman. Sfântul Dasie a refuzat o asemenea „cinste” spunând: „De mă voi îngriji de aceste treizeci de zile ale acestui deșert și nerușinat obicei de cinstire a romanilor, pe care credința creștină o disprețuiește și o oprește, mă dau pe mine însumi pieirii veșnice. Este mai bine pentru mine să sufăr puținele chinuri și munci pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, iar după moarte să moștenesc viața cea veșnică, împreună cu toți sfinții”. 

Fiind întemnițat pentru declarația sa, a fost adus a doua zi înaintea lui Bassus, legatus augusti pro praetore (delegat al împăratului ca locțiitor al pretorului) în cetate. Refuzând și înaintea aceluia oferta de a îndeplini ritualul păgân, după mai multe torturi i s-a tăiat capul, după ce a reușit în drumul spre martiriu să răstoarne vasele de tămâiere pentru idoli și și-a însemnat fruntea cu semnul crucii. 

Ca și în cazul sfinților pomeniți mai înainte, moaștele Sfântului Dasie au fost mutate în preajma unei invazii a avarilor, în 579, din Durostorum în Ancona. Aici au fost păstrate în biserica Sfântului Chiriac, unde până azi se găsește doar sarcofagul mucenicului.

Câteva repere bibliografice:

De SS. Pasicrate seu Policrate, Valentione et Aliis II aut III, martyribus Dorostori in Moesia, seu Bulgaria, în Acta Sanctorum maii, tom VI (19), 22-23.

De S. Iulianus Veteranis, în Acta Sanctorum maii, tom VI (19), 5-6.

De S. Marciano et Socii, în Acta Sanctorum iunii, tom I (21), 419-421.

De S. Hesychio, sive Ysicio milite, martyre Dorostori in Moesia, ex actis S. Julii Martyris, în Acta Sanctorum iunii, tom II (22), 526.

Godefroy Henschenio, Acta Sancti Iuliani veterani martyris, AB 10/1891, 50-52.

Hippolyte Delehaye, Saints de Thrace et de Mésie, AB 31/1912, 268-272.

Teodoro Ruinart, Acta Primorum Martyrum sincera et selecta, ed. II, Amsterdam, 1713.