Părintele Gheorghe Calciu s-a născut în 1925, la Mahmudia, în Deltă. A fost al 11-lea și cel mai mic copil al unei familii de țărani credincioși.

A învățat la Liceul „Spiru Haret” din Tulcea. Aici, religia se făcea foarte serios și nu se putea lipsi duminica de la slujbă. Prin 1940 a intrat în Frățiile de Cruce – elevii având îndatorirea de a merge zilnic la biserică și de a cultiva onestitatea, corectitudinea, hărnicia, responsabilitatea, chibzuința, rugăciunea, înfrânarea, generozitatea. Tot aici se practicau în mod concret ajutorarea celor slabi sau bătrâni, eliminarea sentimentului de frică, spiritul de sacrificiu, asumarea martiriului.

După liceu, a mers la Facultatea de Medicină din București. Ca student, s-a întărit în credință și a încercat să urmeze o linie de rugăciune mai adâncă și de jertfă pentru aproapele, de responsabilitate și de încredere în puterea lui Dumnezeu.

După doi ani de studenție a fost arestat, pe 21 mai 1948, pentru că a adăpostit la cămin pe un prieten de liceu, șef al Frățiilor de Cruce din Tulcea. Alături de alți studenți, a fost acuzat de activitate împotriva siguranței statului și a stat închis la Securitate până în toamnă, la proces. Arunci a primit opt ani de temniță grea și a fost trimis la Pitești.

La închisoare, tinerii erau și mai apropiați de Dumnezeu. Aveau program de rugăciune continuă și activități intelectuale, învățau Evanghelia pe de rost. Părintele Gheorghe Calciu și alții au supraviețuit foamei, frigului, torturilor, terorii – toate, prin credință.

Însă în 1949, de Crăciun, la Pitești a început reeducarea. Atunci, pentru aproximativ doi ani, a încetat să mai lucreze instinctul de conservare și toți au căzut în deznădejde. De teroare, de foame, de bătăi sălbatice prin care se dorea uciderea sufletului, Părintele și colegii săi nici nu mai puteau să se roage și-i bântuia gândul sinuciderii. Dar tot prin rugăciune s-au refăcut, mai apoi, și-au renăscut întăriți duhovnicește.

În acest timp, Părintele Gheorghe Calciu a fost mutat, pentru mai bine de un an la Gherla, apoi la Jilava, la secția specială Casimca – un loc de exterminate fără lumină, fără aer, la șapte metri sub pământ. A stat în celulă cu Costache Oprișan – un suferind de ftizie pe care l-a spălat, l-a îngrijit și l-a hrănit până a murit. Mai mult decât atât, în condiții de subnutriție severă, și-a tăiat o venă – adunând sângele în gamelă – ca să ofere hematiile prietenului său. Părintele spunea că Oprișan, prin sfințenia lui mută, i-a unit și i-a salvat de la moarte pe toți ceilalți. Și că la Casimca, trei ani cât a stat, a simțit din plin prezența lui Dumnezeu.

De la Casimca, Gheorghe Calciu a fost trimis la Aiud, unde a rămas până la eliberare, în 1963. După 15 ani de temniță, a fost eliberat și i s-a fixat domiciliul obligatoriu în Bărăgan, la Viișoara, într-o casă dărăpănată.

După Bărăgan, a mers acasă, la Mahmudia, apoi la București, unde a făcut Facultatea de Franceză. Totuși, era nefericit, pentru că în închisoare făgăduise lui Dumnezeu că, dacă scapă, se face preot. Dar un fost deținut nu putea să intre la Teologie. Cu toate acestea, Patriarhul Iustinian l-a ajutat să fie admis. După licență, a fost preoțit și și-a început activitatea de preot-profesor la Seminarul Teologic din București.

Pentru a nu se abate de la calea partidului, seminariile erau supravegheate. Dar între Părintele Calciu și elevi s-a creat o legătură extraordinară. Acesta a salvat elevi de sub dărâmăturile cutremurului din 1977, a organizat grupuri de rugăciune și de comentare a Bibliei. Iar când regimul comunist a început dărâmarea bisericilor, Părintele a inițiat, în Postul Mare, o serie de Șapte predici.

A primit amenințări cu moartea și cu excluderea din învățământ, iar elevilor li s-a interzis participarea la cuvântări. Însă, când s-au închis ușile bisericii – s-a vorbit din pridvor. Când s-au închis porțile, studenții au sărit peste ziduri, iar seminariștii au evadat pe ferestre. La al șaptelea Cuvânt s-au deschis porțile și ușa și s-a predicat din nou în biserică. Înainte de începerea noului an școlar și de rostirea unui al optulea Cuvânt, Părintele a fost alungat din școală. A fost arestat, dus la Securitate și înștiințat că e condamnat la moarte.

Cu rugăciunea inimii și tăcere, a trecut prin nenumărate anchete. Pentru că predicile lui începuseră să fie tipărite în străinătate și acolo erau deja proteste, la proces i s-au dat zece ani de închisoare și a fost trimis la spitalul de nebuni de la Jilava, apoi la Aiud. În timp ce se făceau intervenții internaționale pentru el, administrațiile închisorilor căutau să-l extermine prin frig, foame, teroare, izolare.

Dar chiar și așa, părintele continua rugăciunea, ținea post negru miercurea și vinerea, slujea Sfânta Liturghie în fiecare duminică.

În mai 1981, Părintele Calciu a făcut cea mai lungă grevă a foamei din întreaga detenție, 26 de zile, cerând pentru soție și copil dreptul de a emigra în Occident.

După eliberarea care a avut loc pe 20 august 1984, a fost caterisit și urmărit, păzit și supravegheat continuu de Securitate. A fost expulzat din țară în 1985, în Statele Unite, unde și-a petrecut ultimii 21 de ani ai vieții. În primii patru ani a dus-o greu din multe puncte de vedere. A lucrat ca preot misionar în cadrul Episcopiei „Vatra Românească”, a slujit și a predicat în numeroase biserici din America. A lucrat ca zidar și tâmplar, locuind pe la cei care-l angajau, văzându-ți familia la două-trei săptămâni.

Mai apoi, a călătorit și în Europa, conferențiind, acordând interviuri și scriind numeroase articole în presa occidentală. În 1988 s-a mutat cu familia la Washington. Aici, Părintele a preluat parohia „Sfânta Cruce”. Statul american i-a acordat Părintelui cetățenia de onoare, dar niciun ajutor. Astfel, trei-patru zile pe săptămână muncea în construcții, apoi cerceta pe enoriașii bătrâni sau bolnavi, aduna mâncare și o împărțea la săraci, sfârșitul săptămânii fiind dedicat bisericii: vinerea spovedea, făcea slujba Vecerniei și a Acatistului, sâmbăta avea botezuri și nunți, duminica, Sfânta Liturghie. În doi-trei ani, parohia și-a lichidat toate datoriile, iar numărul enoriașilor a crescut continuu, biserica devenind neîncăpătoare pentru toți credincioșii ortodocși, dar și pentru cei convertiți la Ortodoxie.

Revenit în țară după 1989, Părintele Calciu a fost întâmpinat cu ostilitate, urmărit, alungat din nou din biserica Radu Vodă, amenințat cu moartea.

Pe 21 noiembrie 2006, de sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului, Părintele Gheorghe Calciu și-a dat ultima suflare în Statele Unite ale Americii (Washington DC). Slujba de înmormântare a fost oficiată de Preasfințitul Episcop Vicar Irineu Duvlea. În România, a fost prohodit în biserica Radu Vodă de însuși Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Teoctist, alături de alți ierarhi și foști elevi, ajunși acum preoți. Conform dorinței sale, rămășițele pământești i-au fost aduse în țara pe care a iubit-o atât de mult și pentru care atât de mult a pătimit – fiind înhumate în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, județul Neamț.