Sinuciderea nu este scurtarea suferinţelor, ci prelungirea lor. Albina care fuge dintr-un stup în altul ajunge să fie dispreţuită şi într-unul, şi în celălalt; dispreţuită în stupul din care a fugit şi dispreţuită în stupul în care a fugit.

Sinuciderea este încercarea de a fugi din împărăţia acestei vieţi. Însă pe un dezertor nicio împărăţie nu-l primeşte cu braţele deschise.

Uciderea este o lovitură piezişă dată vieţii; sinuciderea este o lovitură făţişă dată vieţii. Uciderea înseamnă dispreţul în parte al vieţii; sinuciderea înseamnă dispreţul final şi deplin al vieţii. Uciderea este un atac asupra omului ca om; sinuciderea este însă un atac asupra vieţii ca viață.

Chiar uciderea este prin sine însăşi un fel de sinucidere, deoarece viaţa ta şi viaţa vecinului tău este viaţă. Însă prin ucidere tu vrei să ucizi o parte a vieţii care se poate apăra de tine; pe când prin sinucidere tu vrei să ucizi o parte a vieţii care nu se poate apăra de tine. Iată, viaţa vecinului tău se poate apăra de tine, dar viaţa ta este cu desăvârşire lipsită de apărare faţă de tine. Iar uciderea celui care nu se apără atrage după sine pedeapsă şi chinuri în toate împărăţiile vieţii.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, traducere de Pr. Teofil Petrescu, Editura Sophia, București, 2006, pp. 118-119)