Slava deșartă schimbă firea omului, îi strică caracterul și-l îndeamnă să asculte cu repeziciune orice laudă pusă pe seama lui. Ea risipește ostenelile și truda nevoitorului duhovnicesc și se face primejdie de moarte pentru comoara sufletului. Este înaintemergătoarea trufiei, naufragiu la țărm, furnică la treierat. Furnica așteaptă să se adune grâul la seceriș, la fel și slava deșartă: așteaptă să se înmulțească în suflet bogăția duhovnicească. Furnica se bucură pentru că va fura grâul, slava deșartă pentru că va risipi bogăția duhovnicească.

Demonul deznădejdii se bucură când se înmulțește răutatea, iar demonul slavei deșarte, dimpotrivă, se desfată când se înmulțește virtutea. Pentru că poarta pe care intră primul este mulțimea rănilor sufletești, în timp ce ușa pe care pătrunde al doilea este bogăția ostenelilor. Ia aminte și vei vedea slava deșartă, nelegiuită, păstrându-se vie până la mormânt în haine, în parfumuri, în înfățișările impunătoare și-n atâtea altele. Așa cum soarele strălucește peste toate creaturile, la fel și slava deșartă se bucură pentru fiecare nevoință a noastră. (Sfântul Ioan Sinaitul Scărarul)

(Glasul Sfinților Părinți, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumenița, 2008, pp. 18-19)