Formula liturgică „Slavă Sfintei şi Celei de o fiinţă şi de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi...” are un caracter trinitar, deci slujitorul altarului împreună cu credincioşii, preaslăvesc nu doar pe Dumnezeu în unitatea esenţei Sale, ci preaslăvesc pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat. Preotul dă această binecuvântare pentru începutul propriu-zis al Utreniei.

Este important ca, atunci când ne rugăm, să înţelegem că, atât creaţia şi viaţa Bisericii noastre, cât şi mântuirea noastră, au la bază lucrarea Sfintei Treimi, deoarece Sfânta Treime a creat lumea, a întemeiat Biserica la Cincizecime, ne ajută pe fiecare dintre noi să ne curăţim de patimi şi ne luminează dumnezeieşte.

Înainte de a începe slujba în sine trebuie să cerem binecuvântarea Sfintei Treimi, pentru ca slujba să fie o conlucrare a noastră cu Dumnezeul Nostru Treimic care este iubire veşnică.

De asemenea, partea a doua a biencuvântării „totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor”, folosită şi la Doxologia mică (Slavă Tatălui...) arată că timpul, eonul şi veşnicia, toate sunt supuse Sfintei Treimi şi sunt semnele slavei sale în cer, pe pământ şi în cele dedesubt. „Acum” semnifică timpul, adică intervalul creat pentru creaturi de apropiere succesivă şi parţială de Dumnezeu, „pururea”" semnifică eonul, adică acea stare de stabilitate ontologică în care stau îngerii şi sufletele după moarte, iar „în vecii vecilor” semnifică veşnicia, eternitatea simultană şi desăvârşită a lui Dumnezeu, în care vom intra şi noi după Judecata cea de Apoi, în Împărăţia lui Dumnezeu.