Un scop important al căsătoriei îl constituie întrajutorarea soților în tot ceea ce are legătură cu sarcinile și grijile familiale. De altfel, responsabilitatea soților unul față de celălalt, dezvoltarea și maturizarea relației de cunoaștere și de iubire, care în familie îi unește pe cei doi soți și mai mult decât la începutul căsniciei, sunt tot atâtea scopuri, dar și daruri sau roade ale vieții de familie.     

Deoarece căsătoria este prin natura ei dăruire totală a unei persoane alteia, fiecare dintre cele două persoane va avea un drept și o responsabilitate față de celălalt. În căsătorie, soții se împărtășesc unul de puterile celuilalt, de darurile și virtuțile celuilalt în așa măsură, încât Apostolul Pavel afirmă că „bărbatul necredincios se sfințește prin femeia credincioasă și femeia necredincioasă se sfințește prin bărbatul credincios” (I Corinteni 7, 14). Darurile și calitățile unuia se comunică celuilalt, pe altarul familiei.

Necesitatea întrajutorării s-a extins asupra întregii societăți, așa încât binele unuia este legat de folosul celuilalt, asigurându-se astfel buna înțelegere și unitatea nu numai în familie, ci și în afara ei.

(Pr. Prof. Costel Bulgaru, Sfânta Taină a Cununiei, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2011, p. 22)