S-au dus odată mulți bătrâni la avva Pimen. Și iată unul dintr-ai lui avva Pimen avea un copil și obrazul, fața lui, din lucrarea diavolului, s-a întors înapoi. Și văzând tatăl copilului mulțimea părinților, luând copilul afară de mănăstire, ședea plângând. Și s-a întâmplat unui bătrân să iasă afară și, văzându-l, i-a zis:

– De ce plângi omule?

Iar el a zis:

– Rudenie sunt cu avva Pimen. Însă iată i s-a întâmplat copilului acestuia ispita aceasta. Și vrând să-l aducem la bătrânul, ne-am temut că nu voiește să ne vadă și acum de va afla că suntem aici trimite și ne alungă. Dar eu văzând venirea voastră, am îndrăznit de am venit. Deci, cum voiești avvo, fie-ți milă de mine și ia copilul înlăuntru și vă rugați pentru dânsul.

Și luându-l bătrânul, a intrat și a săvârșit lucru cu înțelepciune, că nu l-a dus îndată la avva Pimen, ci, începând de la frații cei mai mici, zicea:

– Faceți cruce copilului!

Și după ce a trecut pe la toți de i-au făcut cruce, la urmă l-au dus și la avva Pimen, dar el nu voia să-i facă cruce, iar părinții i se rugau zicând:

– Precum toți, și tu fă-i cruce, părinte.

Și suspinând, sculându-se, avva Pimen s-a rugat zicând:

– Dumnezeule, tămăduiește zidirea Ta, ca să nu fie stăpânită de vrăjmașul!

Și făcându-i cruce, îndată s-a tămăduit și l-a dat tatălui său sănătos.

(Patericul, ediția a IV-a, revizuită, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004, p. 178)