Fugi de adunarea celor cu înţelepciune lumească; să iubeşti tăcerea permanentă care te uneşte în mod plăcut cu Dumnezeu. Bucură-te când eşti supus necinstei; rabdă ponegrirea bărbăteşte, răsplătindu-le cu rugăciuni tuturor celor care te supără. Poartă-te aşa încât nimeni să nu pară înaintea oamenilor nebun ci plăcut lui Dumnezeu, având ca tezaur în inima sa înţelepciunea. Pentru acest lucru să dobândeşti smerita înţelepciune care este comoara cea tare a virtuţilor ce nu poate fi furată. Să nu o dobândeşti pe aceea care, de obicei, se manifestă în chip fals prin plecăciuni adânci, vorbă liniştită, îmbrăcăminte din pânză de casă vopsită şi prin înfăţişarea exterioară a trupului plăcut şi slugarnic sau prin lipsuri, fără nimic frumos în interior, de care să se bucure împăratul şi anume: să fie ascunsă în inimă frica de Dumnezeu, să verse neîncetat lacrimi calde, să se osândească singur pe sine întotdeauna în toate şi să se socotească pământ secat şi cenuşă. Îndreptarea lui să se arate întotdeauna Celui Care Singur vede în ascuns iar greşelile sale să le dezvăluie fară de ruşine înaintea oamenilor şi once mustrare din partea acestora să o prefacă în laudă. Să socotească întotdeauna umilitor umbletul prin oraşe, să se bucure de pustiurile fară margini. Să îi urască întotdeauna numai pe diavolii ticăloşi iar de toţi credincioşii să se bucure. Cu acest zefir care pluteşte liniştit, umflă-ţi velele tale, săvârşind cu putere minunata plutire călugărească. Cu adierea liniştită care conduce spre port, se aseamănă un lucru foarte preţios: smerita înţelepciune. Fiind îndrumat cu atenţie de ea, vei scăpa de plasele vrăjmaşului. Cu ajutorul Sfântului Duh dobândind, asemenea porumbiţei, „aripi argintate” în minte şi „spatele ca aurul” (Ps. 67, 14), cu veselie îţi vei lua zborul de la pământ către locaşurile cereşti.

(Sfântul Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galați, 2002, p. 97)