Studiul cercetătorilor olandezi a relevat că în regiunile foarte însorite această afecţiune are o incidenţă mai mică, sugerând că intensitatea ridicată a luminii soarelui poate exercita un efect protector asupra copiilor, informează dailymail.co.uk.

Oamenii de ştiinţă au ajuns la această concluzie după ce au analizat hărţi care prezintă cele mai afectate state din SUA şi alte nouă ţări şi cât de însorite sunt acestea, luând, de asemenea, în considerare alţi factori aflaţi în legătură cu dezvoltarea ADHD, aceştia au observat că există o relaţie între intensitatea solară şi numărul copiilor care suferă de această afecţiune.

Pentru a-și testa teoria, cercetătorii au verificat şi dacă există o legătură între expunerea la lumina soarelui şi autism sau alte afecţiuni depresive majore, însă nu au găsit o legătură directă pentru aceste afecțiuni.

Martijn Arns, de la Universitatea Utrecht din Olanda, coordonatorul studiului, sugerează că ceasul biologic al oamenilor poate explica aparenta legătură cu expunerea la lumina soarelui, luând în considerare  că tratamentele pentru tulburările de somn destinate pentru a restabili ritmul circadian, printre care şi terapia prin expunere la soare, au arătat îmbunătăţiri în ceea ce priveşte simptomele ADHD.

Acesta a sugerat ca în zonele mai puţin luminoase să fie instalate mai multe lămpi în clase şi să fie programate ore de joacă în aer liber, astfel încât copiii să aibă parte de suficientă expunere la lumina soarelui.

*****

ADHD este o tulburare comportamentală care afectează mai ales copiii și se manifestă prin imposibilitatea acestora de a se concentra asupra unui anumit subiect sau unei anumite acțiuni. Netratată poate avea consecințe negative pe termen lung (psihologice, sociale, economice).

ADHD este una dintre cele mai frecvente afecțiuni comportamentale întâlnite la copii și adolescenți. Studiile arată că un procent de 5% din copiii de vârstă școlară prezintă simptome ADHD (1-2 din copiii dintr-o clasă de 30).

ADHD debutează în copilărie și poate persista și la vârsta adultă. Deși la unii copii simptomele ADHD dispar odată cu înaintarea în vârstă, în jur de 60% pot prezenta simptome și la vârsta adultă.

ADHD afectează sexul masculin mai mult decât pe cel feminin.

Raportul băieți:fete este 4:1. Diagnosticul la fete este mai dificil, căci predomină forma ADHD cu inatenție. Tratamentul trebuie individualizat pentru fiecare pacient și include tratament medicamentos, terapie comportamentală (incluzând antrenament și terapie) sau terapia combinată (medicație și terapie comportamentală).

Conform studiilor, fără tratament, 30% dintre cei care suferă de ADHD merg către delincvență juvenilă. Dacă nu au inteligență superioară, o familie care să-i susțină, dacă părinții sunt șomeri, dacă nu au suportul educațional și material, ajung să comită infracțiuni.

Un alt studiu de psihopatologic realizat în cadrul Direcției Generale a Penitenciarelor din România a relevat faptul că 85% dintre deținuți suferă de ADHD.

Un copil cu ADHD care nu este diagnosticat și tratat la timp se va confrunta cu multe probleme acasă și în societate.“ Din cauza comportamentului la școală va fi izolat de grup, va fi respins de colegi. Profesorul îl va certa pentru că nu e atent. Acasă, simțindu-se ei înșiși vinovați, părinții își vor revărsa și ei angoasele pe copil. Cu timpul, atât situația de la școală, cât și cea de acasă vor înrăutăți simptomele, iar în lipsa tratamentului, copiii cu ADHD devin agresivi, dezvoltând comportamente antisociale.

Printre simptomele ADHD se numără și:

• Incapacitatea copilului de a-și menține atenția și aceasta este ușor perturbată de stimulii din jur;
• Hiperactivitatea, ducând la un comportament inadecvat;
• Impulsivitatea (afectarea ariilor cerebrale de inhibiție) care îl determina pe copil să se implice în diverse activități chiar foarte riscante fără a putea evalua gravitatea riscurilor.
• ignoră detaliile
• greșește din neglijență
• își menține cu greutate concentrarea la lucru sau la joacă
• pare să nu asculte atunci când cineva i se adresează direct
• nu respectă instrucțiunile
• nu termină ceea ce a început
• are dificultăți în a-și organiza sarcinile și activitățile
• evită activitățile care necesită efort intelectual susținut
• pierde lucruri de care are nevoie
• este distras de zgomote exterioare
• este uituc în activitățile lui
• aleargă sau se cațără atunci când nu ar trebui
• vorbește excesiv.
• se agită sau se foiește.
• trebuie să se ridice de pe scaun.
• are dificultăți în desfășurarea activităților de timp liber nezgomotoase.
• este în mișcare, parcă ar fi animat de un motor.
• răspunde înainte ca întrebările să fie complete.
• are dificultăți în a-și aștepta rândul.
• întrerupe sau deranjează alte persoane.

De asemenea, în unele cazuri, apar probleme cu somnul.

Oamenii de ştiinţă nu ştiu care este cauza dezvoltării acestei afecţiuni, însă genetica joacă un rol important. Ca factori de risc au mai fost identificaţi şi naşterea prematură, greutatea mică la naştere, consumul de alcool şi/ sau ţigări în timpul sarcinii şi expunerea la toxinele din mediu.