În ultimele decenii au avut loc progrese importante în înţelegerea mecanismelor de dezvoltare a copilului, a rolului fundamental al familiei şi anturajului, factorilor negativi, inclusiv rolul abuzului emoţional, stresului din perioadele timpurii de viaţă şi al altor factori vătămători de mediu asupra dezvoltării şi creşterii. Cea mai frecventă formă de maltratare a copiilor este şi cea mai puţin dezbătută şi conştientizată: neglijarea nevoilor fizice şi psiho-emoţionale ale copilului de către adultul responsabil de creşterea sa.

Neglijarea este o formă non-fizică a abuzului psihic şi reprezintă incapacitatea sau refuzul adultului de a asigura dezvoltarea copilului în toate aspectele vieţii sale. Ea poate fi de mai multe feluri: alimentară, vestimentară, neglijarea igienei, medicală, neglijarea educaţională – neînscrierea copilului la grădiniţă/şcoală, lipsa preocupării părinţilor pentru stimularea intelectuală a copilului, inconsecvenţa sistemului de pedepse şi recompense, lipsa de urmărire a progreselor şcolare; neglijarea emoţională – poate cea mai frecventă şi cea mai insidioasă formă de neglijare – lipsa atenţiei din partea adultului pentru copil, lipsa contactelor fizice, a semnelor de afecţiune, a cuvintelor de apreciere; părăsirea copilului/abandonul reprezintă cea mai gravă formă de neglijare şi abuz.

Neglijarea are efecte psiho-fizice şi poate fi întâlnită chiar şi în familiile înstărite, unde copiilor aparent nu le lipseşte nimic. Astfel de cazuri se văd când părinţii lipsesc mult de acasă, când nu mai au timp şi energie ca să asculte nevoile reale ale copiilor lor, când nu reuşesc să fie alături de ei în etapele de dezvoltare prin care trec.