Iubirea jertfitoare a părinților pentru copii
De dragul copiilor să nu ne cruţăm forţele, căci la timpul lor ei ne vor întoarce însutit. Să le jertfim faimoasele noastre „interese”, „viaţa personală” şi distracţiile. Să renunţăm la tot ce ne poate distrage atenţia şi ne poate îndepărta de copii.
„O mamă iubitoare de copii, spune Cuviosul Serafim, nu trăieşte pentru plăcerile sale, ci pentru cele ale copiilor săi. Neputinţele copiilor le suportă cu dragoste, pe cei căzuţi în necurăţie îi curăţă, îi spală, îi îmbracă în haine albe si noi, îi încaltă, îi încălzeşte şi îi hrăneşte, îi mângâie şi încearcă din răsputeri să le linistească sufletele, ca să nu audă niciun vaiet. Și deseori se întâmplă ca astfel de copii să fie legaţi de mama lor”.
Cu alte cuvinte, copiii trebuie înconjuraţi cu grijă înţeleaptă, cu atenţie şi blândeţe şi, totodată, când este nevoie, cu poveţe şi exigenţe. Copilul va aprecia grija şi atenţia, sub orice formă ar fi ele exprimate, numai dacă „toate ale voastre cu dragoste să se facă” (I Corinteni 16, 14), dacă în toate cuvintele el va simţi şi iubire. Inima unui copil este sensibilă şi plină de compătimire, şi atunci când noi ne vom da copiilor inima în numele lui Dumnezeu şi al poruncilor Sale, şi ei, la rândul lor, ni le vor da pe ale lor. Poruncile iubirii sunt peste tot aceleaşi.
„Dă-mi, fiule, mie inima ta”, cere Dumnezeu de la om; Dumnezeu este un apărător zelos [...] (Pilde 23, 26). El cere pentru că îl iubeşte pe om şi vrea ca prin iubirea reciprocă să înmulţească în el harul Său. Aici găsim o adăugire la porunca evanghelică: „Daţi şi vi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf, căci cu ce măsură veti măsura cu aceeaşi vi se va măsura” (Luca 6, 38). De dragul copiilor să nu ne cruţăm forţele, căci la timpul lor ei ne vor întoarce însutit. Să le jertfim faimoasele noastre „interese”, „viaţa personală” şi distracţiile. Să renunţăm la tot ce ne poate distrage atenţia şi ne poate îndepărta de copii.
(Nikolai Evgrafovici Pestov, Cum să ne creștem copiii: calea spre desăvârșita bucurie, Editura Sophia, București, 2005, p. 32-33)
„Sfânta Evanghelie pe înțelesul copiilor” – invitație la o întâlnire directă cu Hristos
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro