Somnul insuficient sau neodihnitor ar putea favoriza apariția bolii Alzheimer
Specialiștii de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore (SUA) au făcut o legătură între durata și calitatea somnului și unele semne ale bolii Alzheimer, relatează passionsante.be.
Cercetătorii americani au evidențiat relația dintre depozitele de beta-amiloidă din creier (substanțe considerate neuro-toxice care perturbă buna funcționare a creierului) somnul insuficient.
La studiu au participat persoane cu vârsta medie de 75 de ani cărora le-a fost monitorizat tiparul de somn și măsurate nivelulurile de beta-amiloidă. Specialiștii au putut astfel demonstra că persoanele care dormeau mai puțin, care aveau un somn perturbat, neodihnitor, aveau și cele mai mari concentrații de depozite de substană neuro-toxică.
Pentru a putea răspunde la întrebarea care dintre dezechilibre apar întâi, tulburările somnului sau depozitele dăunătoare, cercetătorii au luat în calcul un studiu anterior care a demonstrat că somnul neodihnitor interferează capacitatea creierului de a elimina substanțele toxice, printre care și beta-amiloida.
Prin urmare, specialiștii recomandă cadrelor medicale și persoanelor în vârstă să trateze acest subiect cu o atenție sporită.
Sughițul – interviu cu dr. Nicoleta Dimitriu
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro