În lumea medicală nu există, încă, un consens asupra spasmofiliei, unii considerând-o boală în sine, alţii doar un sindrom.

Indiferent cum este definită, spasmofilia este o condiţie neplăcută, care se manifestă sub formă de crize, datorate unei hiperexcitabilităţi neuromusculare. Crizele de spasmofilie apar în condiţii de stres şi creează panică, atât subiecţilor afectaţi, cât şi anturajului. În timpul crizei apar reacţii similare cu cele de frică, fără o cauză vizibilă şi, uneori, fără un motiv aparent. Ca profesor, am avut ocazia de mai multe ori, de-a lungul anilor, să observ astfel de crize la studente, înainte de examen.

Se consideră că spasmofilia are trei trepte de manifestare:

- spasmofilie latentă, în care apar doar câteva simptome izolate (tremurături ale degetelor, amorţeală sau spasmul pleoapei);

- spasmofilie confirmată, în care semnele sunt multiple, durabile şi se repetă la intervale neregulate;

- spasmofilie paroxistică, atunci când există crize puternice, asemănătoare cu cele cauzate de lipsa de calciu (aşa cum se întâmplă atunci când sunt extirpate din greşeală, odată cu glanda tiroidă, şi paratiroidele).

Scăderea calciului din organism (hipocalcemia) se poate înregistra din mai multe cauze, printre care: abuzul de alcool, hiperventilaţia, subnutriţia, pancreatita, sarcina şi alăptarea sau chiar ca efecte adverse ale unor medicamente.

Simptomele de care se plâng cel mai frecvent persoanele care suferă de spasmofilie sunt: frisoane, tremurături, respiraţii frecvente, furnicături în vârful degetelor, în membre, sau pe faţă, senzaţie de nod în gât, amorţeală la nivelul buzelor sau al limbii, dureri intestinale. Se înregistrează, uneori, şi o senzaţie de gheară la nivelul pieptului (fără a fi implicată inima). La unele persoane se mai întâlnesc: iritabilitate, anxietate, stare depresivă, oboseală, frica de moarte ş.a. În criză, apar contracţii musculare violente şi incontrolabile, bufeuri de căldură, transpiraţii abundente, senzaţie de sfârşeală. De regulă, crizele dispar de la sine, dar lasă pacientul epuizat şi speriat.

Diagnosticul de spasmofilie este destul de dificil şi se face nu numai prin consult medical, ci şi prin examene paraclinice (electromiograma, dozarea calciului şi a magneziului).

Nefiind o afecţiune ale cărei mecanisme să fie complet elucidate, nici tratamentul nu este unitar. În afara unor măsuri generale (stil de viaţă echilibrat, evitarea tutunului, cafelei şi a alcoolului, o alimentaţie sănătoasă, plimbări şi practicarea regulată de exerciţii fizice) se mai recomandă tratament medicamentos. Aici există o mare varietate de produse, dar esenţială este normalizarea calcemiei prin tratament specific. În criză, medicul poate administra calciu intravenos, iar între crize poate prescrie calciu şi/sau vitamina D. Se mai recomandă, de asemenea, administrarea de magneziu, care se găseşte în farmacii sub forma unor suplimente nutritive, în asociere cu vitamina B6, care îi potenţează acţiunea.

În afara medicaţiei menţionate se recomandă combaterea stresului. Trebuie să recunoaştem că există un oarecare grad de ipocrizie când facem o astfel de recomandare, într-o lume în care, aproape tot ce ne înconjoară este stresant (nesiguranţa unui loc de muncă, creşterea preţurilor, circulaţia infernală, violenţa în familie etc.).

Unii specialişti mai recomandă apelarea la un psihoterapeut, masajul de relaxare sau reflexoterapia.