Distinsa doamnă şi-a împărţit cei puţin peste 77 ani (19 mai 1939 - 9 iulie 2016) între studiu, spital şi familie.

În cele ale studiului, după absolvirea liceului (1952-1956) şi a Facultăţii de Medicină Generală (1956-1962), ca şefă de promoţie, a obţinut în 1968 masterul în specializarea Neurologie, profesând ca medic stagiar (1960-1962) şi rezident (1962-1965). Mai târziu, în 1983, a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe medicale, specializarea Neurologie, cu teza „Cercetări clinice, biochimice şi morfopatologice în bolile cerebrovasculare acute“.

A scris peste 400 de articole şi studii publicate în ţară şi străinătate

Fiind o persoană foarte serioasă întru cele ale studiului, la trei ani după primirea titlului de doctor în Ştiinţe medicale, în 1986, a fost cooptată în învăţământul superior, obţinând prin concurs toate gradele universitare. Aşa se face că în 1995 distinsa doamnă a obţinut titlul de profesor în Neurologie în cadrul Departamentului de Neurologie-Neurochirurgie al UMF Iaşi. Asta după ce în prealabil, în 1994, în semn de recunoaştere a activităţii şi pregătirii domniei sale, a fost numită şef al Secţiei de Neurologie, funcţie în care a rămas până la ieşirea domniei sale la pensie. Din anul 1999 a fost conducător de doctorate.

Domnia sa a fost o analistă întru cele ale ştiinţei prin excelenţă. Cele 14 tratate şi manuale şi cele peste 400 de articole şi studii publicate în ţară şi străinătate în reviste de specialitate stau mărturie în acest sens.

În plus, domnia sa a făcut parte, ca preşedinte sau membru de drept, din diferite consilii, comitete, asociaţii, societăţi şi federaţii ştiinţifice, fiind membru în comitetul editorial al revistelor de specialitate, dintre care amintim: Revista Medico-Chirurgicală, Iaşi; Revista medicală română, Iaşi; Neurologia (revista Societăţii Române de Neurologie); Acta Neurologica Moldavica, Iaşi ş.a.

Însă, dincolo de preocupările sale intelectuale, concentrate în cele 14 tratate şi peste 400 de studii, pe care le lăsăm spre analiză pe seama studenţilor, masteranzilor, doctoranzilor şi a celor din stepena domniei sale, ca medic întreaga activitate a domniei sale a stat sub semnul eclesialului, conştientă fiind de faptul că dacă în pacient suferă Hristos, atunci în doctor lucrează tot Hristos. De altfel, de serviciile domniei sale au beneficiat foarte mulţi monahi şi clerici ai Bisericii noastre, pentru care îi mulţumim cu recunoştinţa cuvenită.

Spitalul i-a fost asemenea unui altar cu care şi-a identificat toată fiinţa sa.

Domnia sa a înţeles medicina ca pe un dar primit de la Dumnezeu, fiind conştientă de faptul că acest dar se dă numai celor capabili de o mare iubire faţă de semenii în suferinţă. A înţeles, astfel, în cel mai înalt grad, în ce constă măreţia muncii sale în lupta cu boala şi cu moartea, transformând profesiunea sa într-o ofrandă pentru viaţă, ofrandă primită de la Dumnezeu şi întoarsă cu generozitate semenului. De aceea, în explorarea bolnavului, domnia sa a încercat să îl considere o fiinţă complexă, o personalitate, şi nu un amalgam de ţesuturi şi organe.

Ca soţie şi mamă, distinsa doamnă îşi afla zilnic mulţumirea în dăruirea ei jertfelnică pentru distinsul ei soţ, Corneliu Ştefanache, un scriitor de marcă, strămutat şi el cu ani în urmă la cele veşnice, şi pentru fiica lor Irina, dedicată şi ea cercetării în capitala Franţei.

Bucuria ei se împlinea din bucuria celorlalţi. Se bucura, înseninându-i-se chipul, de succesul, realizarea sau devenirea celor din jurul domniei sale. Trăia în plinătatea ei taina iubirii, iubire surprinsă de soţul domniei sale în câteva dintre scrierile lui. A iubi însemna pentru ea a trăi şi a te bucura de viaţa celuilalt.

Casa i-a fost un loc de înseninare şi de sfat bun. Era o casă deschisă, cu o familie ospitalieră, mereu dispusă spre comuniune şi comunicare.

Pe vremea când eram muzeograf la Mănăstirea Putna mi-a fost dat să le fiu oaspete. Am fost foarte impresionat de valoarea intelectuală a invitaţilor domniilor lor, clerici şi laici, ortodocşi şi catolici, care, la scurt timp după rugăciunea de binecuvântare a bucatelor pregătite cu iscusinţă şi dragoste de doamna profesor, căci pe atunci nu erau firme de catering, încingeau nişte discuţii extrem de curajoase pentru vremurile acelea.

Doamna profesor a fost prin excelenţă un model de Om, de dascăl şi medic, de soţie şi de mamă

Din păcate, viaţa i-a fost agresată de o boală care s-a încrustat cu destulă repeziciune în trupul ei.

Am vorbit în mai multe rânduri cu domnia sa. În suferinţă fiind, nu deznădăjduia. Pătimea cu răbdare şi încredere în Dumnezeu; era o pătimire a crucii pe care şi-a purtat-o cu demnitate.

Se ruga şi cerea rugăciunile Bisericii; în acest fel, durerea ei se mistuia în rugăciune. Şi pentru ca suferinţa să nu-i devină fără de sfârşit, - cum spun rugăciunile Bisericii - , moartea a venit ca o uşurare şi ca o dezlegare. Numai că moartea sa fizică nu i-a răpit şi existenţa sa spirituală. Sufletul său va fi acolo unde şi-a dobândit locul binemeritat încă din viaţă, căci prisosul de bunătate şi duioşie pe care l-a dăruit bolnavilor a făcut-o să urce treptele desăvârşirii duhovniceşti. Şi dacă a semănat cu dărnicie dragoste omului în suferinţă, „cu dărnicie va şi secera în Împărăţia lui Dumnezeu“ (I Corinteni 9, 6).

Astăzi, 15 iulie, când liturgic sunt prăznuiţi Sf. Mc. Chiric şi Iulita şi Sf. Vladimir, luminătorul Rusiei, prin plecarea dintre noi a doamnei profesor doctor Felicia Ştefanache, mulţimea celor care se roagă în ceruri pentru cei în suferinţă a mai câştigat un suflet bineplăcut lui Dumnezeu. Iar ceea ce nu a putut împlini aici pentru alinarea suferinţelor celor bolnavi va veghea de Sus ca discipolii domniei sale să-i urmeze exemplul şi să descifreze cu aceeaşi minuţiozitate dimensiunea sfântă a actului medical, care este un act eclesial, atât timp cât în fiecare bolnav suferă Hristos.

Fie ca doamna profesor doctor Felicia Ştefanache, care şi-a consumat viaţa asemenea unei epopei, făurindu-şi existenţa ca o combinaţie unică de măiestrie, caracter şi inteligenţă, existenţă în care dialogul dintre ştiinţe şi religie a conferit trăire sufletului său, să se adauge cetei doctorilor şi taumaturgilor care se numără deja între casnicii Împărăţiei lui Dumnezeu!