Astfel, perioada celor șapte zile devine o pedagogie duhovnicească a cumpătării, în vederea înfrânării și a întoarcerii inimii către Dumnezeu.

La finalul Săptămânii Albe, în tradiția populară urma ziua spolocaniei, păstrată mai cu seamă în multe zone din Moldova. În înțelesul ei originar, această rânduială exprima dorința de curățire și pregătire pentru post, fiind un act simbolic și concret de început al nevoinței. Gospodinele spălau cu grijă vasele în care se gătise mâncarea de frupt, le așezau deoparte și aduceau din pod ori din cămară vasele destinate hranei de post. Gestul avea o profundă semnificație spirituală: nu era doar o curățire a obiectelor, ci o chemare la curățirea vieții, o despărțire de cele trecătoare și o așezare într-o stare de trezvie și rânduială. În unele regiuni, ziua spolocaniei era ținută chiar în prima zi din post, „dezlegându-se” chiar la a mânca bucate de dulce rămase din ziua precedentă. Este de la sine înțeles că acest obicei nu respectă rânduiala Bisericii, deoarece postul începe astfel printr-o încălcare a ajunării. De aceea, gospodinele care păstrau corect ziua spolocaniei aruncau bucatele rămase către răsărit, zicând: „să aibă de mâncare și păsările cerului”.

În înțelepciunea sa, Biserica a privit întotdeauna aceste obiceiuri populare ca pe expresii ale evlaviei curate, atunci când ele slujesc vieții duhovnicești. Spălarea vaselor și pregătirea gospodăriei pentru post simbolizează curățirea sufletului de patimi, lepădarea obiceiurilor rele și dorința de înnoire lăuntrică. Așa cum vasele sunt curățite de urmele mâncării de dulce, tot astfel inima este chemată să se curețe de păcat prin pocăință, rugăciune și iertare. Cu timpul însă, în unele locuri, sensul autentic al acestei rânduieli s-a alterat. Spolocaniile au fost interpretate ca o zi de dezlegare deplină, prilej de consum al rămășițelor din mâncărurile de dulce, de petreceri și chiar de excese bahice, desfătări nepotrivite duhului pregătirii pentru post. O asemenea înțelegere contrazice însă rânduiala și duhul Bisericii, transformând un gest de curățire într-un prilej de risipire și de uitare a sensului duhovnicesc al postului.

Tradiția bisericească arată limpede că pregătirea pentru Postul Mare trebuie să fie marcată de cumpătare, liniște și adâncire spirituală. Săptămâna Albă nu este un timp al excesului, ci al trecerii line spre asceză și înfrânare. Credincioșii sunt chemați să mănânce mai puțin, să se roage mai mult, să se împace unii cu alții și să intre în post cu sufletul împăcat. Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, care încheie această perioadă, amintește tocmai de pierderea comuniunii cu Dumnezeu prin neascultare și cheamă la întoarcere, la smerenie și la dorul după Împărăția cerească.

Prin urmare, adevăratul sens al „spolocaniilor” trebuie redescoperit ca rânduială de curățire și pregătire, nu ca prilej de îmbuibare. Spălarea vaselor devine simbolul unei lucrări lăuntrice: curățirea minții de gânduri rele, a inimii de ură și a vieții de păcat. Scoaterea vaselor de post amintește de începutul unei vieți noi, întemeiate pe înfrânare, simplitate și apropiere de Dumnezeu. Întreaga gospodărie devine astfel imaginea sufletului care se pregătește să-L primească pe Hristos. În duhul autentic al tradiției, această zi a „spolocaniei” trebuie să fie una a liniștii, a cumpătării și a pregătirii. Este momentul în care creștinul își rânduiește viața, își cercetează conștiința, își așază un început bun pentru post și se desprinde treptat de desfătările lumii. Nu ospățul zgomotos, ci tăcerea și trezvia; nu excesul, ci înfrânarea; nu risipirea, ci adunarea sufletului definesc pregătirea adevărată pentru Postul Mare. De aceea, în tradiția populară, prima zi din Postul Mare se mai numește și „Lunea curată”.

Astfel înțelese, spolocaniile rămân o expresie frumoasă a înțelepciunii credinței populare, integrată firesc în rânduiala Bisericii. Ele ne învață că pregătirea pentru post începe din lucrurile simple ale vieții cotidiene și se împlinește în curățirea inimii. Spălând vasele, suntem chemați să ne curățim sufletul; rânduind gospodăria, suntem chemați să ne rânduim viața; pregătindu-ne pentru post, ne pregătim pentru întâlnirea cu Hristos, Cel Răstignit și Înviat. Adevărata lucrare a acestei perioade este, așadar, înnoirea omului lăuntric. Numai astfel Săptămâna Albă și rânduiala spolocaniilor își păstrează rostul lor autentic: pregătirea smerită și luminoasă pentru drumul postului, care conduce spre pocăință, curățire și bucuria Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.