Starea duhovnicească a lumii de azi
Tineretul este distrus, iar omenirea se sprijină pe tineret. Şi nu e nici o nădejde că va fi mai bine. În lume nimic nu se întâmplă spre bine, ci numai spre rău. Priviţi cât de duşmănoşi sunt copiii noştri cu părinţii lor...
Tineretul este distrus, iar omenirea se sprijină pe tineret. Şi nu e nici o nădejde că va fi mai bine. În lume nimic nu se întâmplă spre bine, ci numai spre rău. Priviţi cât de duşmănoşi sunt copiii noştri cu părinţii lor...
Un om care a trăit mult timp în America, s-a aflat cândva într-o împrejurare în care se vorbea că a venit vremea despre care proorocise Cuviosul Nil Athonitul: cum va fi înaintea sfârşitului lumii. Atunci va fi o situaţie atât de cumplită încât nu va mai fi cinstită legătura căsătoriei, nici nu se va mai şti cine cu cine trăieşte – frate cu soră şi mamă cu fiu, fiul îşi va ucide tatăl ca să trăiască cu mama lui, şi altele la fel. În Apus, acestea sunt deja un lucru obişnuit, acolo nu se mai ştie cine cu cine trăieşte... A venit o vreme în care nu mai este deloc bine. Oamenii îşi varsă sângele unii altora. Va fi canonadă de proiectile, şi atunci – s-a sfârşit cu viaţa! Am văzut că în Bosnia şi Kráina au folosit lucrurile astea cumplite (bombe radioactive). Au suferit copii şi animale…
(Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, p. 129)
Prin osteneală și ajutor de la Dumnezeu ne izbăvim de slava deșartă
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro