Hepatita A, boala mâinilor murdare

 

Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei este marcată, anual, pe data de 28 iulie. Alăturându-se unităților din întreaga lume care luptă pentru prevenție și tratament, Policlinica Providența publică o serie de articole care cuprind informații necesare cu privire la hepatitele A, B și C. Dr. Irina Teodorescu, medic primar Boli Infecțioase și Epidemiologie la Policlinica Providența, ne oferă detalii despre hepatita A.

- Ce sunt hepatitele?

Hepatitele sunt boli inflamatorii ale ficatului care se pot vindeca de la sine sau pot progresa spre fibroză (cicatrizare), ciroză sau cancer hepatic. Virusurile hepatitice A, B, C și D sunt cea mai frecventă cauza de hepatită din lume, dar aceasta poate fi determinată și de alte infecții, substanțe toxice (alcool, medicamente etc.) sau boli autoimune.

- Care este diferența între hepatita A, B și C?

Hepatitele A, B și C sunt boli cauzate de trei virusuri diferite. Deși pot avea simptome asemănătoare, acestea afectează ficatul în mod diferit și au diferite moduri de transmitere. Hepatita A se manifestă ca o boală acută și nu cronicizează niciodată, evoluția fiind spre vindecare în marea majoritate a cazurilor, chiar în absența tratamentului. Hepatitele B și C pot începe ca o infecție acută dar, la unele persoane, virusul rămâne cantonat în organism, ducând la o boală cronică și afectare hepatică pe termen lung. Există vaccin pentru prevenția hepatitelor A și B, dar nu și pentru C. Dacă o persoană a avut hepatită cu un anumit virus în trecut, mai poate face o altă hepatită cu alt virus.

HEPATITA  A

- Ce este hepatita A?

Hepatita A este o boală infecțioasă, transmisibilă, ce afectează ficatul și este determinată de infecția cu virusul hepatitic A. De obicei, este o boală ușoară ce durează câteva săptămâni, dar există și forme severe care durează câteva luni. Vindecarea este regulă și nu cronicizează. În general, sunt afectați copii, dar îmbolnăvirea nu este exclusă la adult. Apare mai ales în focare epidemice, în colectivități.

- Cât de frecventă este hepatita A în România?

În România apar în fiecare an în jur de 2.500 de cazuri noi de hepatită A, în vreme ce media europeană este de 600 de cazuri. Numărul celor infectaţi ar putea fi însă mult mai mare, de vreme ce în 80% din cazuri nu apare niciun fel de simptom.

- Care sunt simptomele de hepatita A ?

Este mai probabil ca adulții să aibă simptome comparativ cu copiii la care, în general, boala evoluează asimptomatic sau cu simptome ușoare. Totuși, dacă ele există, sunt: febră, astenie, scăderea poftei de mâncare, senzație de greață, vărsături, dureri abdominale, icter (colorarea în galben a tegumentelor și mucoaselor), urini închise la culoare, scaune decolorate, dureri articulare.

Simptomele apar, de obicei, între 2-6 săptămâni după expunere și se dezvoltă pe o perioadă de câteva zile. Durata lor este, în general, de 2 luni, dar există și cazuri , rare, când se poate prelungi până la 6 luni.

- Cât de gravă este hepatita A?

În marea majoritate a cazurilor se produce o vindecare completă fără a exista leziuni hepatice de lunga durată. Exista însă și cazuri, din fericire foarte rare, când hepatita A poate evolua cu insuficiență hepatică și deces, la persoanele în vârstă sau în cazul coexistenței altor afecțiuni hepatice (de exemplu hepatita B sau C).

TRANSMITERE

- Cum se transmite hepatita A?

În cazul bolnavilor cu hepatita A, virusul se elimină prin materiile fecale. Ca urmare, transmiterea la persoanele din jur se face prin contact cu obiecte, alimente, apă contaminată cu materii fecale (chiar și în cantități microscopice) provenite de la o persoană infectată.

O persoană poate face hepatita A prin:

* contact interpersonal – când o persoană nu se spală pe mâini în mod corespunzător după ce folosește grupul sanitar și atinge alte obiecte sau alimente;

* când un părinte sau o persoană ce are grijă de un copil nu se spală pe mâini după ce-i schimbă scutecele/ pampers-ul sau curăță materiile fecale provenite de la o persoană infectată;

* în caz de contact sexual cu o persoană infectată;

* contaminarea apei, alimentelor – hepatita A se poate transmite mâncând diverse alimente sau bând apă contaminată cu virus. Aici sunt incluse atât alimentele ce se consumă în stare proaspătă, cât și cele congelate sau insuficient preparate termic.

Această cale este frecvent implicată în țările cu conditii igienico-sanitare precare și sisteme de salubrizare și aprovizionare cu apă improprii. În mod normal, clorinarea apei realizată în sistemul centralizat de aprovizionare cu apă omoara virusul hepatitic A.

TRATAMENT

- Ce trebuie să facem dacă am fost expuși la hepatita A?

Dacă ați fost recent expus la virusul hepatitic A și nu sunteți vaccinat, acest vaccin nefiind inclus în programul național, sau nu ați trecut prin boală, trebuie administrat vaccin anti hepatitic A. Acesta este necesar să fie administrat cât mai repede după expunere, dar nu mai târziu de două săptămâni. În prealabil, este necesar un consult medical pentru a se aprecia starea de sănătate și recomandarea de vaccinare.

Nu există apoi tratament specific pentru virusul hepatitic A. În general, medicul va recomanda repaus la pat , vitamine, alimentație și hidratare corespunzătoare. Este contraindicat consumul de alcool sau alte medicamente ce pot dăuna ficatului.

- Ce este profilaxia postexpunere (PEP)?

Aceasta se referă la metodele adoptate pentru a preveni o boală după ce o persoană a fost expusă la ea.

- Cine trebuie sa facă PEP după ce a fost expus la hepatita A?

Medicul decide dacă o persoană are nevoie sau nu de PEP după o expunere la infecția cu virus hepatitic A.

- Dacă am avut hepatita A în trecut, pot să o fac din nou?

Nu. O dată vindecat organismul, după hepatita A apar anticorpi specifici care vă protejează toată viața.

Anticorpii sunt substanțe care se găsesc în sânge și pe care organismul îi produce ca răspuns la infecția cu un virus sau bacterie. Anticorpii protejeaza organismul prin atașarea de virus / bacterie și pe care le distruge.

- Cât timp supraviețuiește virusul hepatitic A în afara organismului?

Virusul hepatitic A este foarte rezistent în mediu și supraviețuiește în afara corpului luni de zile. Rezistă la congelare (atenție la alimentele congelate) și la sucul acid din stomac. Este distrus la temperatură înaltă, cum ar fi fierberea lichidelor sau gătirea alimentelor la 85 grade Celsius cel puțin 1 minut sau cu substanțe dezinfectante pe bază de clor.

PREVENȚIE

- Poate fi prevenită hepatita A?

Da. În primul rând este vorba de respectarea regulilor de igienă personală (de ex. spălarea mâinilor cu apă și săpun după folosirea grupului sanitar) și alimentară (spălarea mâinilor când se prepară alimentele, spălarea legumelor și fructelor sub jet de apă), îmbunătățirea condițiilor de sanitație și aprovizionare cu apa, clorinarea apei. Și apoi vaccinarea ajută la prevenție.

***

Citește și: 

--- Hepatita B, o afecțiune acută ce se poate croniciza 

--- Hepatita C – România, pe primul loc în Europa

De la același autor

Ultimele din categorie