Pachete de analize medicale pentru prevenţie la Spitalul „Providenţa“

Prevenţia înseamnă înţelepciune. Când vorbim de sănătate ştim cu toţii că este mult mai înţelept să previi o afecţiune decât să o tratezi. Primii paşi pentru detectarea din timp a afecţiunilor la care sunteţi predispuşi constau în efectuarea unor analize medicale alături de un control clinic periodic. Acestea sunt cele mai importante metode de screening care vă ajută să identificaţi factorii de risc pentru anumite patologii (anemii, boli cardiovasculare, diabet, afecţiuni renale, hepatice, infecţii digestive sau urinare etc.), dar şi măsurile necesare pentru stoparea evoluţiei către stadiul de boală.

Rezultatele analizelor medicale vor oferi medicului curant informaţii esenţiale despre starea dumneavoastră de sănătate, care, corelate cu alte investigaţii (în funcţie de istoricul personal, de vârstă şi de sex), vor servi la stabilirea unui diagnostic şi îl vor ajuta să vă ofere un program personalizat pentru îmbunătăţirea stării de sănătate. De asemenea, tot medicul va decide dacă este nevoie să suplimenteze aceste analize cu alte teste specifice, în funcţie de simptomele şi rezultatele descoperite.

Laborator performant de analize medicale

Pacienţii care doresc să efectueze o serie de investigaţii medicale paraclinice se pot adresa laboratorului Spitalului „Providenţa“ pentru o gamă largă de analize: biochimie, hematologie, imunologie, microbiologie, anatomie patologică şi citologie, parazitologie şi toxicologie.

Laboratorul de analize din cadrul spitalului este acreditat RENAR şi beneficiază de dotări noi, ultraperformante, prin intermediul cărora activitatea se desfăşoară rapid şi eficient. Astfel, în dotarea laboratorului se află analizoare automate de hematologie, biochimie, imunologie (ELFA) şi coagulare. Aparatele noi au îmbunătăţit viteza de prelucrare a probelor, ajungând la 11.000 de analize efectuate lunar.

Analizele efectuate în cadrul laboratorului sunt gratuite în limita unui plafon alocat doar pentru pacienţii asiguraţi şi care prezintă un bilet de trimitere de la medicii de familie sau specialişti care sunt în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Iaşi.

Pachete de analize medicale pentru prevenţie

Pentru pacienţii care nu sunt asiguraţi sau pentru cazurile în care fondurile lunare alocate de CAS Iaşi sunt epuizate şi există pacienţi care doresc să achite contravaloarea investigaţiilor, Spitalul „Providenţa“ propune două pachete promoţionale de analize medicale. Pachetele beneficiază de o reducere de 30% şi au fost concepute pentru a oferi o evaluare generală a stării de sănătate:

1. Pachetul „Start“ - Primul pas spre sănătate, la preţul de 80 de lei. Investigaţiile de laborator incluse sunt: hematologie (hemoleucogramă completă), markeri de inflamaţie (VSH), profil diabet (glicemie), funcţia renală (uree, creatinină), funcţia hepatică (TGO, TGP, GGT), profil lipidic (colesterol total, HDL colesterol, LDL colesterol, trigliceride), analiza urinii (examen complet urină).

2. Pachetul „Confort“ - Previi, tratezi şi eşti în siguranţă, la preţul de 190 lei. Investigaţiile de laborator incluse sunt: hematologie (hemoleucogramă completă, grup sangvin, RH), markeri de inflamaţie (VSH), profil diabet (glicemie), funcţia renală (uree, creatinină), funcţia hepatică (TGO, TGP, GGT, bilirubină totală, bilirubină directă, proteine totale), funcţia tiroidiană (TSH), profil lipidic (colesterol total, HDL colesterol, LDL colesterol, trigliceride), profil osteo-articular (calciu seric total, calciu ionic seric, factor reumatoid), analiza urinii (examen complet urină), oligoelemente (fier seric şi magneziu).

Aceste pachete de analize pot fi efectuate fie la punctul de recoltare din cadrul Spitalului „Providenţa“ situat pe şoseaua Nicolina, nr. 115, Nicolina 2, Cug (interval orar 7:00-11:00), fie la punctul de recoltare din cadrul Policlinicii „Providenţa“ de pe b-dul Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 10, bl. B1, parter, lângă Mitropolie (interval orar 7:00-09:30), fără o programare în prealabil.

Pentru infomaţii cu privire la condiţiile de recoltare şi la procedura de achiziţionare a unuia dintre aceste pachete, vă rugăm să ne contactaţi: Spitalul „Providenţa“ - 0232.241.271 sau 0730.230.030.

Spitalul „Providenţa“ are o capacitate de 102 paturi în secţiile de Oftalmologie, Gastroenterologie, Recuperare Medicală, Medicină Internă, Chirurgie şi Cardiologie. Spitalul dispune de 2 săli de operaţie, o unitate de Terapie Intensivă, laborator de analize medicale şi compartiment de Radiologie şi Imagistică. De asemenea, pacienţii internaţi în saloanele şi rezervele unităţii medicale beneficiază de dotări ultramoderne la standarde europene. Totodată, Spitalul „Providenţa“ oferă servicii în regim ambulatoriu.

Ultimele din categorie