Dar ştim noi ce-i acela păcat? De ce trebuie să ne întrebăm lucrul acesta? Pentru că Domnul Hristos a spus către cel vindecat la scăldătoarea Vitezda: „de-acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ţie ceva şi mai rău”. Ştim noi ce sunt păcatele? Ce-i păcatul? În Sfânta Scriptură, şi anume în Epistola întâia Sobornicească a Sfântului Ioan, se spune: „păcatul este călcarea legii”. Sigur, e vorba de călcarea legii lui Dumnezeu, pentru că oamenii numai în măsura în care ştiu de Dumnezeu ştiu şi de păcat. Oamenii care n-au credinţă în Dumnezeu fac păcate, că şi greşelile lor şi abaterile lor şi răutăţile lor se raportează la Dumnezeu, ori vreau ori nu vreau. Păcatul este o noţiune a religiei, o noţiune a credinţei.

Deci, păcatul este călcarea legii, orice fel de călcare a legii, zice morala „cu deplină voinţă şi ştiinţă”, când vrei anume să calci legea, când vrei anume să minţi, când vrei anume să-njuri, când vrei anume să te mânii, când vrei anume să trăieşti în nelegiuire, când vrei anume să te-mbeţi, când vrei anume să faci tot felul de lucruri care nu-s după voia lui Dumnezeu, faci păcat. Dar mai sunt şi greşeli. Cum zicem noi la slujbe: „Şi să i se ierte toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie”. Greşala de voie e păcat şi greşala cea fără de voie e greşală. Greşala ar fi o abatere, o încălcare a legii lui Dumnezeu, a dispoziţiilor date de Dumnezeu, însă dintr-o neputinţă, dintr-o neluare aminte, nu dintr-o rea voinţă.

(Părintele Teofil Părăian, Lumini de gând, Editura Antim, 1997, pp. 247-248)