A venit mai demult la mine o studentă. Mama ei era doctor, iar tatăl era profesor. Mi s-a plâns despre o profesoară a ei. Nu voia cu niciun chip să îi dea notă la o materie din primul an. Eu i-am zis: „De ce te războieşti cu profesoara ta? Trebuie să o respecţi ca pe părinţii tăi. Ea se osteneşte pentru binele tău”. „Dar e aşa şi pe dincolo! Eu răspund la toate întrebările bine, şi ea îmi zice: «Rămâne pe altă dată!»”.

I-am zis: „Ea e neatentă, iar tu te lupţi în gândurile tale, nu o rabzi. Roagă-te lui Dumnezeu să îi dea profesoarei tale îngerul cel bun şi să îţi dea şi ţie putere să o iubeşti ca pe părintele tău. Îţi va pune o întrebare uşoară şi imediat îţi va da notă. Nu te îngriji de nimic, vei vedea!”.

Fata a crezut că îi spun poveşti. A trecut un an, prietenii care trebuiau să intervină pentru ea au plecat în străinătate pentru un timp mai îndelungat şi studenta şi-a pierdut nădejdea. A început să se roage la Dumnezeu pentru profesoara ei şi, bineînţeles, după aceea, când s-a dus la examen, a primit într-adevăr o întrebare uşoară şi a luat examenul.

(Starețul Tadei de la Mânăstirea Vitovnița, Pace și bucurie în Duhul Sfânt, Editura Predania, București, 2010, p. 117)