Având sate în stăpânire, el se înalţă cu putere în inima sa, dar ca să se îngrijească de locuitori ca de membrii săi de familie, după porunca Domnului, nu există la el ci, ca pe robii cumpăraţi, îi chinuie permanent prin munci grele. Dacă ei greşesc în ceva, imediat cu mânie le pune picioarele în lanţuri de fier. Fălindu-se cu puterea, se duce în prăpastia adâncă fără nici o teamă, asemenea calului furios care, scăpând din frâu, aruncă cu îndrăzneală din spinarea lui pe călăreţ şi se înfurie liber, zburdând încolo şi încoace, nechează şi se rostogoleşte vijelios până când se întâlneşte, săracul, cu fiarele carnivore şi este sfâşiat şi mâncat de ele.

(Sfântul Maxim Grecul, Viaţa şi cuvinte de folos, Traducere de Florentina Cristea, Editura Bunavestire, Galaţi, 2002, p. 41)