Aşa cum simţurile au tras mintea la dulceţile simţurilor, tot astfel mintea se sârguieşte a ridica simţurile la dulceţile cele gândite. Dar nu numai atât, ci se luptă pe cât îi stă în putinţă să întoarcă simţurile trupului către ea, ca împreună [cu ea] să se îndulcească şi ele, cu potrivit chip, de dulceaţa ei cea gânditoare, obişnuindu-se cu ea puţin câte puţin, aşa cum mintea a ajuns mai înainte să se împărtăşească prin simţuri şi să se îndulcească, în mod potrivnic, de dulceaţa cea simţită [trupească]. Deci, într-un cuvânt, de unde la început trupul s-a sârguit a face mintea şi duhul carne prin simţuri şi prin dulceţile simţurilor, acum - dimpotrivă - mintea se sârguieşte să facă trupul duh şi oarecum imaterial prin dulceaţa celor nematerialnice şi nevăzute. Despre aceasta mărturiseşte în multe locuri şi Sfântul Maxim Mărturisitorul. De aceea a fost legat sufletul împreună cu trupul - zice Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu, ca să se facă lui ceea ce este Dumnezeu pentru el, adică ca să-l povăţuiască pe trup ca pe un copil şi să-l împrietenească cu Dumnezeu. „Pricinile pentru care Dumnezeu a legat sufletul cu trupul sunt două: 1. ca prin nevoinţa şi lupta către cele smerite să moştenim slava cea cerească; 2. ca să dezlege pe cel mai rău câte puţin de grosime, să-l tragă către sine şi să-l puie sus. Că ceea ce este Dumnezeu pentru suflet, aceea trebuie să se facă şi sufletul pentru trup, povăţuind materia cea slujitoare [trupul] ca pe un copil, prin sine împrietenind cu Dumnezeu pe cel împreună-rob [cu ea].”

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simţuri, Editura Egumeniţa, Galaţi, p. 115)