Nimic nu e mai scump pe lume și mai de laudă decât fapta bună. Toată fapta are trup și suflet: sufletul ei este scopul pentru care se face ea, iar trupul este însăși lucrarea faptei bune. Dacă fapta bună este făcută cu scop rău ea trece de partea scopului se face una cu el. Scopul este sufletul și mireasma faptei bune.

Noi, dacă ne-am trezit cu mintea, atunci când facem o faptă bună, trebuie să vedem dacă-i cu scopul de a plăcea lui Dumnezeu, de a mă mântui, sau dacă cumva mintea mea privește în altă parte. Atunci lucrează omul fapta bună cu scop bun, când la tot binele pe care-l face se silește ca să-l lucreze numai pentru ca să-I placă lui Dumnezeu și nu oamenilor.

(Arhimandritul Cleopa Ilie, Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 93)