Sfântul Gherman – primul patriarh apărător al icoanelor
Sfintele noastre biserici, paraclisele și casele credincioșilor sunt împodobite cu icoane. Mărturii ale credinței și ale evlaviei, icoanele s-au păstrat cu sfințenie din cele mai vechi timpuri ale religiei noastre până astăzi, dovedind statornicia și continuitatea Bisericii în credința adevărată.
Din punct de vedere istoric, primele icoane datează din secolele II-III, cele mai vechi şi mai numeroase fresce fiind descoperite în catacombele Romei – reprezentând pe Maica Domnului şi pe Mântuitorul Iisus Hristos. Găsim reprezentări ale Maicii Domnului în catacomba Domitillei – proorocul Isaia şi Fecioara cu Pruncul, pe pereţii catacombei Sfinţilor Petru şi Marcelin – Fecioara cu Pruncul, încadrată de doi magi şi pe pereţii Cimitirului Ostrian – Maica Domnului, rugându-se pentru creștini. Pentru spaţiul oriental, viața cuvioasei Maria Egipteanca, scrisă în secolul al IV-lea, amintește despre o icoană a Fecioarei amplasată la intrarea „în biserica cea mare a Ierusalimului, a împăratului creștin Constantin”.
Creştinismul răsăritean este sinonim cu istoria icoanei ca relaţie, trăire şi fereastră către Dumnezeu. Atunci când anumite minţi au încercat să despartă Ortodoxia de icoană, poporul binecredincios, ierarhi, preoţi şi monahi s-au lepădat de tot ceea ce ţinea de viaţa lor personală, pentru a apăra icoana lui Dumnezeu.
Primul ierarh care s-a aruncat în vâltoarea iconoclasmului a fost Sfântul Gherman, patriarhul Constantinopolului. Născut în preajma anului 645, fiu de patrician, Sfântul a urcat pe scaunul patriarhal în anul 715. Tot în acea perioadă, coroana imperială a fost luat de Leon al III-lea Isaurul, un împărat tânăr şi energic, provenit din părţile orientale ale Imperiului Bizantin. Ciocnirea a fost inevitabilă. La doar un an, Sfântul Gherman a fost chemat la palat, propunându-i-se scoaterea icoanelor din biserici: „Să le scoatem, preasfințite, iar dacă sunt cu adevărat sfinte, să le urcăm mai sus, ca să nu le întinăm cu sărutarea noastră!”. Reacţia sfântului a fost imediată: „Să nu fii acela, împărate!”, urmând un lung cuvânt de apărare a icoanelor, cuvânt păstrat în sinaxarul Sfintei Bisericii.
După multe discuţii avute cu Leon al III-lea, Sfântul Gherman „a pus omoforul său cel patriarhicesc în dumnezeiescul altar, pe Sfânta Masă, lăsându-şi dregătoria. Iar împăratul, umplându-se de mânie pentru cuvintele lui îndrăzneţe, a trimis pe ostaşii săi înarmaţi ca de război care, bătându-l cu palmele pe sfântul şi în tot chipul lovindu-l şi împingându-l, cu necinste l-au izgonit din casele patriarhiei. Iar el, ducându-se la liniştea monahicească, a petrecut restul zilelor între monahi şi a adormit cu pace întru Domnul. El a fost patriarh paisprezece ani şi cinci luni”.
La Sinodul al VII-lea Ecumenic din anul 787, numele său a fost adăugat în rândul sfinților, rămânând în istoria mântuirii drept primul patriarh care şi-a sacrificat viaţa pentru ca icoanele să fie astăzi în bisericile, în casele şi în sufletele noastre.
Schitul Vovidenia, file de istorie (I)
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro