Pelerinajul, care etimologic face trimitere la comuniunea credinciosului cu Dumnezeu, cu Maica Domnului și cu Sfinții, este prilej de manifestare a dreptei credințe – prin popas smerit la locurile și sfintele locașuri, prin rugăciunea curată făcută cu nădejde neclintită în ajutorul persoanei/persoanelor divine invocate, prin materializarea dragostei creștine ca act sacru de mijlocire, prin faptă și cuvânt, pentru folosul trupesc și duhovnicesc al celor pentru care acesta se roagă.

Pelerinul este, poate, un anonim – în raport cu semenii – dar, raportat la Divinitate, cu siguranță, el devine un creștin practicant și un fiu duhovnicesc al Bisericii plin de râvnă către cele sfinte și sfințitoare. Câtă vreme se află pe cale, pelerinul pășește, la propriu, dar și în sens duhovnicesc, pe urmele lui Hristos-Domnul, simte sub pașii săi pașii Maicii Domnului și ai aleșilor Împărăției Cerurilor. De aceea, nu conjunctural și nu de complezență, pelerinul creștin, în cămara de taină a sufletului său, dar și prin viu grai, dă mărturie despre minunata sa transformare lăuntrică, datorată acestui demers duhovnicesc: „Nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăiește întru mine” (Galateni 2, 20 ).

Totodată, pelerinajul este prilej binecuvântat de întâlnire cu vrednicii noștri înaintași, cu ctitorii de biserici și mănăstiri, cu monahi și clerici, care, prin cuvântul de învățătură ce ni l-au lăsat și, în egală măsură, prin pilda vieții lor curate, ne determină să-i urmăm întru păstrarea și sporirea valorilor spirituale ale Neamului, întru punerea în lucrare a virtuții iubirii creștine, prin faptele cele bune care premerg, pentru noi toți, deschiderea ușilor Raiului, după ce, mai înainte, am intrat în comuniune cu Dumnezeu, prin ușile pocăinței.

Cu astfel de gânduri jertfelnice, pline de bucurie și năzuințe curate, am pornit și noi – păstor și păstoriți (în număr de 20) din Parohia Florica, Protoieria Buzău ÎI – către culmi ale credinței și spiritualității ortodoxe românești de dincolo și de dincoace de Carpații Meridionali, pentru a poposi întru priveghere la vetrele unde s-a plămădit, încet, dar temeinic, ceea ce are mai de preț poporul nostru. Cu inimi curate, cu sfânta rugăciune în suflet și-n grai și cu modeste daruri din roadele muncii noastre – după formula liturgică „Ale Tale dintru ale Tale, Ție Îți aducem…”– am plecat, în zorii zilei de 4 noiembrie 2014 din satul de munteni cinstiți și harnici așezați aici, în inima Bărăganului, de vitregia vremurilor, către mai multe așezăminte monahale: Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Catedrala din Sibiu, Mănăstirea Prislop cu Mormântul Părintelui Arsenie Boca, Schitul Sraja, Mănăstirea Lainici, Mănăstirea Hurezi, Mănăstirea Bistriţa, Mănăstirea dintr-un Lemn, Mănăstirea Surpatele urmând programul rânduit de Centrul de Pelerinaje „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din cadrul Centrului Eparhial Buzău, pentru care exprimăm recunoștința fiască, sinceră, către Chiriarhul nostru, Părintele Arhiepiscop Ciprian. Atunci, pe traseu, am avut prilejul de auzi pentru prima dată de Sfântul Mare Mucenic Cuvios Efrem cel Nou, de Acatistul Sfântului difuzat audio, care răsună în autocarul condus de către domnul Iulian. Am zis: „cine o fi şi Sfântul acesta, Efrem cel Nou? Sunt mulţi sfinţi necunoascuti...”. După două zile de pelerinaj, noaptea, când am ajuns acasă, mi s-a arătat în vis Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou.

Parcă era în realitate. M-am speriat puţin... nu puteam deschide ochii.

– Știi cine sunt eu?

– Semănaţi cu un sfânt din icoană... Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, am zis eu.

– Eu sunt! Sunt Efrem! Acum mă cunoști? Am dorit să mă vezi și în persoană – îmi răspunde acel om exact reprezentat ca în icoană, uscăţiv, înalt, dar înconjurat şi de o lumină, ce stătea în pragul uşii dormitorului meu. Și continuă: „mă vei cunoaște mult mai bine și mă vei chema ca mijlocitor pentru tine și pentru familia ta, pentru parohia încredințată ție. Și nu o să mă mai uiți niciodată! Să mă faci cunoscut, căci exist cu adevărat și să citești viața mea!”. Am apucat să spun doar „da, Sfinte Efrem!” și a dispărut.

Imediat m-am trezit, aveam impresia că totul era în realitate. De atunci, mi-am dat seama că m-am îndoit, la început, când am auzit prima oară de acest mare sfânt, însă el m-a ajutat să-l cunosc, să-i citesc viaţa, să mă rog şi să-l am mijlocitor alături de Maica Domnului şi de alţi sfinţi. Am dat numele băieţelului cel mic Efrem pentru că aşa am promis Sfântului. Cu binecuvântarea ierarhului nostru, avem la biserica noastră al doilea hram Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou, cinstit în fiecare an la 5 mai. Aflarea Sfintelor sale moaşte este pe data de 3 ianuarie.

Dragilor, vă mărturisesc că rugăciunea făcută cu credinţă către Sfântul Efrem cel Nou o să vă ajute foarte mult, iar cei care-i cer ajutorul cu umilinţă, smerenie şi dragoste vor primi mângâiere sufletească şi sănătate. Să vă rugaţi Maicii Domnului să mijlocească la Fiul ei, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să vă rugaţi tuturor Sfinţilor, sporindu-ne nădejdea că, atâta timp cât Îl avem pe Dumnezeu în inimă, pe Maica Domnului, pe Sfinții și pe marii înaintași, fie întru cele ale credinței, fie întru cele ale apărării destinelor acestui popor - deopotrivă binecuvântat și încercat - vom reuși să fim ceea ce am fost și mai mult decât atât: români plini de iubire față de Țară și creștini autentici. Sfântul Mare Mucenic Efrem cel Nou să ne ajute!

(Mărturie trimisă pe adresa redacției, de către Pr. Eduard E.)