Părinte Vladimir, e posibil oare ca oamenii de azi să nu fie pregătiți pentru căsătorie?

Nu numai că e posibil, ci majoritatea se dovedesc a nu fi pregătiţi. În fiecare zi observăm cum oamenii nu-şi văd locul lor într-o viitoare familie, nu-şi înțeleg responsabilitățile pe care le au atunci când se căsătoresc. În general, au o idee foarte vagă asupra sensului și scopul său. În lumea contemporană, familia este foarte adesea înțeleasă doar ca un mijloc de a satisface nevoile trupeşti şi sufleteşti.

Din păcate, în societatea noastră de astăzi, nu există nici o idee clară asupra căsătoriei. Și chiar și în predania Bisericii învăţătura despre căsătorie nu este suficient de dezvoltată. Cu mult mai bine este reprezentată învăţătura despre asceză, despre nevoinţa monahală. Dar despre familie, despre căsătorie, diverşi autori au scris mult, dar cu toate acestea nu suficient, în special pentru timpurile de acum. Deoarece o perioadă nouă ridică noi întrebări și probleme, iar răspunsurile adecvate pentru acestea sunt foarte puține astăzi.

Când este căsătoria „o bombă cu ceas”?

Se crede că mariajul trebuie să se bazeze pe dragoste. Cu toate acestea, modul de a înţelege această iubire poate fi dintre cele mai variate. După ce criterii să se ghideze omul care intenţionează să-şi întemeieze o familie? Cum să facă să nu greşească, luând altceva drept dragoste, atunci când dragostea nu apare?

Din păcate, mulți oameni nu mai înțeleg ce este dragostea. Astăzi, prin acestcuvânt se înţelege doar o anumită atracție a bărbatului și a femeii unul faţă de altul, un fel de simpatie reciprocă. Acest mod de a înţelege dragostea, desigur, nu poate fi o temelie de nădejde pentru căsătorie: atracţia poate să scadă. Apoi, în cazul în care soția „se urâţeşte”, nu mai este la fel de atrăgătoare, trebuie lăsată, căutată alta. Dragostea pare să fi trecut, iar odată ce eu nu o mai iubesc, cine mă oligă să mai trăiasc cu ea? Avem libertate! În cele din urmă, acest „nu iubesc” este argumentul principal pentru desfacerea căsătoriei. Înţelegând în acest fel dragostea, ea nu mai este bază pentru căsătorie, ci o bombă cu ceas, care mai devreme sau mai târziu o va distruge.

Motivul pentru acest lucru se găseşte în înlocuirea înţelesurilor: dragostea este confundată cu îndrăgostirea, iar acestea sunt lucruri fundamental diferite. Se spune în limbajul ascetic creștin că îndrăgostirea este o patimă, o pasiune, adică o atracţie senzuală (lipsită de componenta spirituală – n.r.).

Dar iubirea în sensul creștin nu este doar un sentiment, ci o aranjare a inimii omului, prin care el este gata să se uite pe sine de dragul celor pe care îi iubește. Atunci el nu trăiește pentru propriile interese și dorințe, ci pentru interesele oamenilor iubiţi și este pregătit să sacrifice de dragul bunăstării lor tot ceea ce are, până la propria sa viață.

Îndrăgostirea, dimpotrivă, ca orice pasiune, încearcă să posede obiectul dorinței sale și e concentrată exclusiv pe ea însăşi, pe propria satisfacție.

Dacă pe măsură ce timpul trece, în căsătorie, îndrăgostirea trece şi face loc adevăratei iubiri, aceasta poate fi considerată o căsnicie fericită. Tocmai aşa se concepea familia odinioară.

Astăzi, se vorbeşte foarte mult despre dragoste, dar prin aceasta se are în vedere îndrăgostirea ca dorinţă arzătoare, ceea ce duce la consecințe regretabile.

„Dragostea este o caracteristică a inimii omului”

Care poate fi, atunci, un temei suficient și de nădejde pentru căsătorie? Dacă îndrăgostirea trece cu timpul, iar dragostea adevărată apare abia în căsătorie, încotro să se orienteze cineva care doreşte să-şi întemeieze o familie?

Nu cred că dragostea apare numai în căsătorie. Dragostea este o caracteristică a inimii omului. Dacă omul a descoperit în sine această însuşire, atunci el Îl iubește pe Dumnezeu, îi iubește pe cei dragi, animalele, natura. Astfel de persoane, căsătorindu-se, sunt dinainte pregătite să-şi iubească alesul. Cu siguranţă, cu toții ştim că în secolele anterioare adeseori soții nu se vedeau niciodată unul pe celălalt chiar până la cununia religioasă. Pe atunci, părinţii erau cei care căutau mireasa sau mirele, ei se înţelegeau între ei și, astfel, decideau soarta copiilor lor. În literatură aceasta a fost prezentată ca o încălcare grosolană a libertății copiilor, o opresiune a acestora, o asprime și o bădărănie înfiorătoare a părinţilor, care nu pot fi tolerate și trebuie să fie combătute.

Dar să ne gândim că, în ciuda faptului că oamenii se căsătoreau atunci fără să se știe unul pe altul, familiile erau cu mult mai stabile, mai trainice și, cu siguranţă, mai fericite. Dar astăzi, când viitorii soți au atât de mult timp și posibilitatea de a se cunoaşte și discuta înainte de căsătorie, familiile fericite nu mai sunt atât de multe.

Într-adevăr, în trecut, atunci când părinții găseau fiicei lor un mire vrednic, ea nu putea pur şi simplu să se îndrăgostească de el, pentru că nu-l cunoştea, și, uneori, nici măcar nu-l văzuse înainte. Dar ea s-a pregătit să-l iubească, s-a pregătit să-i dedice întreaga viață necunoscutului ce urma să-i fie soț, să-i fie companie și ajutor de nădejde. Același lucru se poate spune şi despre mire. Viitorea dragoste conjugală a fost coaptă dinainte în sufletele lor.

Vreţi să spuneţi că dragostea adevărată nu implică nici o atitudine selectivă, subiectivă că, dacă o persoană este pregătită să iubească, ea se poate îndrăgosti de cine doreşte?
 Nu, desigur, se întâmpla pur și simplu să nu-i placă de cineva sau să fie caractere ce nu se potrivesc. În această abordare, se întâmplau de multe ori greșeli și abuzuri intenţionate. Și, în ziua de azi, nimeni sănătos la minte nu ar promova o asemenea metodă de încheiere a căsătoriilor. Desigur, deși iubirea nu este doar un sentiment, ci un sentiment de simpatie personală; admirația, apropierea sufletească sunt prezente în ea și joacă un rol important. Dar eu încă mai doresc să subliniez că, înainte era vorba de dispunerea de a-l accepta pe celălalt aşa cum este el, cu toate avantajele și dezavantajele, și dispoziţia de a-l iubi, în ciuda posibilelor dificultăți și obstacole. Mai înainte am evidenţiat această dorință de a se sacrifica de dragul persoanei dragi, natura însăși a iubirii jertfelnice era pe primul loc.

Acum, dimpotrivă, tinerii, de regulă, sunt convinşi că nu se cuvine să-şi sacrifice interesele și confortul în numele iubirii, că mariajul există anume pentru a satisface nevoile egoiste. Adică este vorba numai de îndrăgostire, de pasiune. Dar pe un asemenea fundament instabil, nici o structură solidă nu poate fi construită.

„Bărbații se simt inutili, se transformă în „trântori”

În ce constă pregătirea unui bărbat care se căsătoreşte? Ce probleme neprevăzute specifice bărbaţilor pot să-l pască pe această cale?

Trăim acum într-o epocă de feminizare. Din ce în ce mai des, putem auzi cum că bărbaţii au devenit oarecum neautentici, nu mai sunt așa cum erau înainte. Înainte se considera că bărbatul este capul familiei, sprijinul, protectorul, stâlpul familiei. Şi femeia tocmai de aceea îl lua pe bărbat în căsătorie, ca să aibă acest sprijin care să o ocrotească de toate necazurile şi neplăcerile. Tinerii de azi adesea nu sunt capabili de iniţiative şi nici chiar de o responsabilitate elementară, nu pot să lucreze, să-şi câştige existenţa ei înşişi... Despre ce fel de responsabilitate într-o viitoare familie poate fi vorba în cazul acestor oameni?

În același timp, trăsăturile masculine migrează armonios către jumătatea feminină a umanităţii. Femeile devin din ce în ce mai active, pline de inițiative, caracterul lor devine din ce în ce mai puternic, ele conduc viața de familie, îl conduc pe soț, devin cele care întreţin familia, cap si protectoare ale familiilor lor. Astfel de modificări apar în căsătorie, după părerea mea, din cauza faptului că oamenii nu înțeleg care trebuie să fie de fapt atitudinea dintre soț și soție, nu înţeleg de ce Sfânta Scriptură spune că soția trebuie să asculte de soțul ei. Acum nici bărbaţii, nici femeile nu mai înţeleg aceasta. Femeile se străduiesc să îndeplinească rolul de bărbat în familie, în timp ce bărbații se simt inutili, încep să bea, se transformă în „trântori".

Ei bine, în acest sens cum te poţi pregăti? La urma urmei, de fapt, femeile de azi s-au schimbat. Dacă înainte se putea spune că în căsătorie femeia se află după soț, acum este la acelaşi nivel cu el în toate sferele vieții. Are aceeași educaţie, și ea câștigă la fel de mult sau chiar mai mult decât soțul ei.

Aș spune chiar că acum se poate spune despre unii dintre bărbaţi că „s-au măritat".

Legat de căsătorie, este posibil oare ca această situație generală să se schimbe în mod particular? Ce să facă bărbatul pentru aceasta? Să căute o soție cu un statut social mai mic?

Toate aceste probleme pot fi rezolvate ușor în familiile credincioase. Pentru a normaliza viața de familie, trebuie să fie prezentate corect semnificația căsătoriei și scopurile sale. Este necesar ca familia să fie pregătită din punct de vedere moral să dea naștere și să poată creşte copiii, astfel încât să nu se sperie de următoarea sarcină, ci dimpotrivă: să se bucure de nașterea unui nou copil. Atunci când o femeie devine mamă, în familie foarte repede toate se aşează la locul lor. Purtând copilul mic în brațe, în mod firesc începe să aibă nevoie de ajutor și protecție. La fel de firesc şi bărbatul îşi aminteşte că trebuie să asigure, să întreţină şi să-i ocrotească pe mamă şi pe copil care sunt acum total dependenţi de dragostea și grija lui. Și totul se aranjează foarte repede. Bărbatul devine bărbat, femeia devine femeie, așa cum au fost meniţi de Dumnezeu. Toate aceste denaturări și modificări din prezent sunt o consecință directă a refuzului de a da naştere copiilor. De aici, din rădăcina acestui rău cresc toate problemele familiilor de azi. Și dacă oamenii vor reveni la concepţia că fiecare copil nou nu este o povară și o gură în plus, ci un dar al lui Dumnezeu, în cazul în care vor vedea în copii binecuvântarea lui Dumnezeu, atunci într-o astfel de familie și bărbatul, şi femeia, şi copiii vor fi fericiți.

Cea mai mare iluzie a omului contemporan

Oamenii confundă adesea realitatea cu închipuirile lor. Care anume, în opinia dumneavoastră, este iluzia cea mai răspândită care împiedică oamenii să vadă căsătoria cu trezvie?

Cred că iluzia cea mai dăunătoare a omului modern este convingerea că poţi fi fericit prin satisfacerea propriilor dorințe şi nevoi egoiste. Aceasta este greșeala cea mai profundă, care duce la consecințele cele mai tragice. Nimic, nici măcar cel mai rafinat hedonism nu face pe om fericit întrucât în aspiraţia spre plăcere, omul în mod inevitabil, se închide pe sine. Dar fericirea este posibilă numai în cazul în care o persoană se dăruiește, se sacrifică de dragul celor pe care îi iubește. Numai iubirea jertfelnică ii face pe oameni fericiţi.

Deci, o femeie poate fi fericită doar atunci când se dăruieşte complet soțului și copiilor ei. Într-o familie cu mulţi copii, mama nu are nici pace, nici odihnă, zi și noapte le petrece purtând grijă neîncetată copiilor și în fiecare noapte, literalmente, cade din picioare de oboseală. Desigur, acesta este un act de abnegaţie foarte dificil. Cel mai dificil. Însă cunosc multe asemenea femei şi pot spune cu încredere: sunt cu adevărat fericite. Sună ca un paradox, însă nimeni nu se miră de fericirea artiștilor, a muzicienilor sau a oamenilor de știință, condamnându-se singuri la o muncă silnică pe viață în profesia pe care şi-au ales-o. Dacă cineva iubește ceea ce face, dificultatea sa nu face decât să mărească valoarea acestei iubiri. Și ce ocupaţie poate fi mai demnă decât naşterea şi educarea copiilor? Fericit este cel care trăiește de  fericirea celorlalţi.

Fără îndoială, se poate spune că cea mai mare iluzie a omului contemporan este neînțelegerea diferenței dintre fericire și plăcere. Oamenii năzuiesc spre fericire, dar, în realitate, caută tot mai mult plăcerile, care îi fac în cele din urmă şi mai nefericiţi.

Care este cel mai dificil lucru în căsătorie?

Știţi, cu această întrebare m-aţi luat prin surprindere. Trăiesc o căsnicie fericită deja de patruzeci şi doi de ani și nu pot spune că în viață am avut dificultăţi mai deosebite. Desigur, există în viața de familie și momente grele. De exemplu, atunci când cineva din familie este bolnav, suferă, iar tu suferi împreună cu el. Aceste lucruri sunt greu de suportat şi nu te mai gândeşti la fericire în asemenea momente. Dar, surprinzător, chiar și împreuna-suferinţă îi împlineşte pe soţi, le dă un nou sens, necunoscut anterior și în cele din urmă se transformă într-o iubire şi mai mare și într-o unitate, care nu doar îi alină, ci literalmente – le umplu inima de bucurie și de pace. Întrucât compătimirea celorlalţi este, de asemenea, un mod firesc de viață, poruncit nouă în Noul Testament: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos” (Gal. 6, 2).

Ce anume aduce cea mai multă fericire în căsătorie?

Sentimentul de unitate în dragoste, unitate în Dumnezeu. Când toţi în familia ta îl iubesc pe Dumnezeu și se iubesc unii pe alţii. Aceasta şi este cea mai mare bucurie, mai ales atunci când în jurul tău marea vieţii se zbuciumă, în jurul tău e furtună şi vijelie, și în luntrea familiei tale e linişte, bucurie, pace, dragoste și Hristos. Atunci îţi doreşti ca toată lumea să fie bine si fericită, te bucuri că binele este mai puternic decât răul, iar în inimă îţi pătrunde mulţumirea faţă de Dumnezeu.