Omul ajunge la deplinătate, devine desăvârșit, se întregește și în afara căsătoriei, pentru că săvârșește nunta finală, nunta cea adevărată, care este comuniunea cu Dumnezeu. Prin urmare, cine dorește, poate să rămână în afara căsătoriei. În această stare, nu numai că are posibilitatea să ajungă la întregirea la care ajunge cel căsătorit – a cărui căsnicie se întemeiază pe Sfânta Treime – dar poate înainta atât de departe, încât întregirea și desăvârșirea lui să fie mult mai mari.

Așa cum stau lucrurile după cădere, dacă nu ar fi existat căsătoria, foarte mulți oameni ar fi fost fiare sălbatice. Căsătoria, cu toate dificultățile pe care le presupune, îl îmblânzește pe om, îl conturează, îl coboară cu picioarele pe pământ adică, îl face om în adevăratul sens al cuvântului. Din acest punct de vedere, căsătoria este darul lui Dumnezeu, și presupun că și pentru acest motiv, împreună cu multe altele, Dumnezeu Mântuitorul a rânduit Căsătoria ca Taină, alături de celelalte Taine.

(Arhimandritul Simeon Kraiopoulos, Adolescență, Feciorie, Căsătorie, Editura Bizantină, București, 2010, p. 178-179)