Numele fericitului se bucura de atâta slavă în Kiev şi împrejurimi încât nici unul dintre oamenii evlavioşi şi credincioşi ‒ iar pe atunci erau mulţi ‒ nu începea o treabă însemnată fără binecuvântarea lui. Fiecare cuvânt sau sfat al Fericitului Teofil, oricât de aspru ori greu de împlinit, era primit fără şovăială de închinători, ca un glas prorocesc din cer, şi era împlinit întocmai.

În Kiev trăia misitul Ivan N. În tinereţea sa, pe când era vânzător într-un magazin, a vrut să se însoare. Îndelung a căutat el o fată după inima lui şi iată, întâmplător, la o adunare negustorească, s-a întâlnit cu Liubocika Z. Privirea i s-a oprit asupra ei. Soarta misitului era hotărâtă: a cerut-o pe Liubocika. S-a pregătit, a mers la părinţii ei acasă şi le-a vorbit despre gândul său, dar a primit de la mama fetei următorul răspuns:

‒ Liubocika noastră este deja peţită. Mirele ei este tânărul Heinrich N. Cu toate că este luteran, i-am dat cuvântul şi nu putem să-l luăm înapoi...

‒ Ah, Dumnezeule! Dar o iubesc la nebunie pe fata dumneavoastră!

‒ Ce să facem? Păcat că n-aţi spus mai devreme.

Misitul era un om priceput şi mintos, pe când neamţul era bogat, dar uşuratic.

Atunci, părinţii fetei au făcut consiliu de familie şi au început să se sfătuiască, dar cei mai mulţi erau pentru mirele Heinrich. Mai înainte de a face pregătirile pentru nuntă, s-au gândit că ar fi bine să meargă pe la Fericitul Teofil. Au cumpărat chifle, pâine, tămâie, lumânări şi s-au dus. Fericitul le-a deschis uşa, le-a dat bineţe tuturor şi le-a zis, mai înainte de a apuca să scoată ei un cuvânt:

‒ După Ivan, după Ivan... Nu cutezaţi să o daţi după Heinrich cel prostovan...

Părinţii au ascultat, Liubocika s-a măritat cu misitul şi a fost toată viaţa fericită.

(Vladimir Znosko, Sfântul Teofil cel nebun pentru Hristos. Viaţa şi Acatistul, ediția a II-a revizuită, Editura Egumenița, Galați, pp. 126-127)