O singura pricină are căsătoria: să nu ne pângărim, și de aceea s-a găsit acest leac. Căci căsătoria potolește furiile firii noastre, nu lasă ca oceanul să se frământe, ci ne ajută să ducem totdeauna corabia în port. Pentru aceasta a dăruit Dumnezeu neamului omenesc căsătoria.

Potrivit majorității Sfinților Părinți, viața conjugală a început numai după căderea în păcat. Dar această unire trupească și nașterea de prunci le-a lăsat Dumnezeu oamenilor și ca mângâiere pentru pierderea nemuririi și pentru ca Adam să n-o urască pe Eva care-l ispitise, Dumnezeu legându-l de ea cu lanțurile dorinței reciproce, dorință pe care soții o pot stinge, de acum înainte, prin viața conjugală, dar care, într-o oarecare măsură, există încă de la creație. Dumnezeu a sădit, așadar, în însăși firea oamenilor atracția reciprocă și nașterea de prunci din unirea bărbatului cu femeia, toate făcându-le pentru a impune dragostea între ei. Dar aceasta a fost dată pentru căsnicie și pentru facerea de copii, și nu pentru desfrânare și corupere.

(Pr. Dr. Constantin Mihoc, Taina căsătoriei și familia creștină în învățăturile marilor Părinți ai Bisericii din secolul IV, Editura Teofania, Sibiu, 2002, p. 233)