În general, el nu dorea să se vorbească despre taină. Odată, după spovedanie, am vrut să-i povestesc ce se petrecea în mine. El m-a întrerupt, zicând imediat: „Este taina ta între tine și Dumnezeu, eu nu trebuie să o știu”. Și ținea mult la asta: ceea ce se petrece între tine și Dumnezeu e o taină pe care nu ai dreptul să o divulgi. Vorbiți de păcatele voastre, de ceva concret, dar nu lepădați intimitatea relațiilor dumnezeiești.

Ultima sa scrisoare, în care îmi relata:  „Știu acum ce este taina tăcerii contemplative, acum pot să închid ochii și să mor”, este atât de revelatoare pentru persoana lui… Oamenilor nu le păsa de simplitatea lui aparentă, și în acest timp el trăia această viață lăuntrică ce atinsese esențialul: reținerea sa în cuvinte, în expresia sa exterioară, tăcerea sa, toate acestea s-au deschis către liniștea contemplativă…

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Făcând din viață rugăciune, Editura Sofia, p. 29)