Aghiasma mică – rânduiala slujbei

Majoritatea cântărilor din slujba sfinţirii apei invocă şi laudă pe Sfânta Fecioară, Mireasa cea curată a Duhului Sfânt, în a cărei putere mijlocitoare şi-au pus nădejdea, rugându-o să-i curăţească de urmările păcatelor şi să-i apere de boli, de nevoi şi de suferinţe.

Când sfinţirea apei se face în Biserică, se pune o masă în mijlocul bisericii, iar pe ea, Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce, sfeşnice cu lumini aprinse, vasul cu apă care va fi sfinţită şi mănunchiul de busuioc pentru stropit. Când se face în casă, se pune o masă, pe ea Sfânta Cruce, vasul cu apă şi busuiocul, iar alături o cățuie cu tămâie pentru cădit și se aprind lumânări.

Preotul, îmbrăcat în epitrahil şi felon, dă binecuvântarea mică, iar cântăreţul rostește rugăciunile începătoare, în timp ce preotul cădeşte. După Tatăl nostru se citeşte Psalmul 142 („Doamne, auzi rugăciunea mea...”). Apoi se cântă „Dumnezeu este Domnul...” şi două tropare de invocare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu („Către Născătoarea de Dumnezeu...” şi „Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu....”), după care se citeşte Psalmul 50.

După aceasta se cântă o serie lungă de tropare scurte, majoritatea adresate Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi precedate de stihul: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”. Precum se vede, cele mai multe dintre cântările din rânduiala acestei slujbe sunt adresate Sfintei Fecioare, deoarece slujba a fost alcătuită de Biserică pentru a înlocui unele vechi rituri şi obiceiuri păgâne, legate de sărbătorile lunilor noi şi mai ales de sărbătorile solstiţiului de vară, care aveau loc pe malurile apelor şi în care rolul principal îl avea o fecioară, frumos împodobită şi îmbrăcată ca o mireasă, care trebuia să ghicească viitorul concetăţenilor ei, cu ajutorul unor lucruri aruncate în apă şi apoi scoase de ea. De aceea, majoritatea cântărilor din slujba sfinţirii apei invocă şi laudă pe Sfânta Fecioară, Mireasa cea curată a Duhului Sfânt, în a cărei putere mijlocitoare şi-au pus nădejdea, rugând-o să-i curăţească de urmările păcatelor şi să-i apere de boli, de nevoi şi de suferinţe.

După intonarea imnului „Sfinte Dumnezeule…”, se citeşte Apostolul (de la Evrei 2, 11-18), în timpul căruia preotul cădeşte, şi apoi Evanghelia (de la loan 5, 14). Urmează ectenia mare, cu cereri speciale pentru sfinţirea apei, după care preotul citeşte rugăciunea principală pentru sfinţirea apei („Stăpâne, Doamne Dumnezeul nostru, Cel mare în sfat şi minunat întru lucruri...”). Când rosteşte epicleza, adică partea de rugăciune pentru invocarea Sfântului Duh („Însuţi, Iubitorule de oameni Împărate… şi acum trimite harul Preasfântului și de viaţă Făcătorului Tău Duh, Care sfinţeşte toate, și sfinţeşte apa aceasta...”), pe care o repetă de trei ori, afundă de fiecare dată mâna dreaptă în apă, făcând semnul Sfintei Cruci, imitându-l astfel şi închipuindu-l pe îngerul Domnului, care tulbura apa la vremea potrivită la Vitezda (Ioan 5, 4).

După aceasta, preotul ia cu amândouă mâinile Sfânta Cruce şi sfeștocul şi, cântându-se „Mântuieşte, Doamne, poporul Tău...” de trei ori, le afundă de fiecare dată cruciş în apa sfinţită. Apoi înmoaie sfeștocul şi, cântând troparul „Darurilor tale fă-ne vrednici, Născătoare de Dumnezeu Fecioară...”, stropeşte cu agheasmă prin casă și peste credincioși. Apoi sunt chemați toţi cei de faţă să se închine şi să sărute Sfânta Cruce, iar preotul îi stropeşte pe frunte cu sfeștocul muiat în apa sfinţită, în timp ce cântăreţii cântă cele trei stihiri de laudă, dintre care primul pentru Sfinţii Doctori fără de arginţi („Izvorul tămăduirilor având, sfinţilor fără de arginţi...”), iar celelalte pentru Sfânta Fecioară („Caută spre rugăciunile robilor tăi...” şi „Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi...”).

Acum se intercalează slujbele sau molitfele speciale, pentru cazurile când sfinţirea apei se face cu un scop anumit: binecuvântarea casei, a unui monument, a fântânii noi etc. Sfârşindu-se stropirea, se zice o ectenie întreită, după care preotul face otpustul, stând în Biserică cu faţa spre popor, iar în casă, cu faţa spre răsărit.

(Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Editura Lumea Credinței, București, 2008, pp. 368-369)

De la același autor

Ultimele din categorie