Copiii nu sunt nici scopul căsătoriei, nici cei care omoară romantismul

 

Iubirea adevărată nu poate rămâne fără rod, dar rodul ei este multiplu și variat, nu poate fi limitat doar la procreare. Unitatea în căsătorie o creează numai iubirea. Refuzul nașterii de prunci, pe motiv că unitatea creată prin iubirea dintre cei doi soți ar fi suficientă, îl degradează și îl coboară pe om la nivelul unui căutător al plăcerii deșarte, dar și decretarea înmulțirii biologice drept scop unic sau primordial al căsătoriei îl coboară pe om la nivelul animalului. Este exclusă dorința de a nu avea copii acolo unde se afirmă iubirea.

Biserica a dat o atenție deosebită organizării familiei, pentru a corespunde, din toate punctele de vedere, scopului pentru care a fost întemeiată. Prin binecuvântarea cu care Biserica însoțește încheierea căsătoriei, aceasta primește, prin puterea Duhului Sfânt, sfințirea legăturii conjugale și întărirea soților, ca să poată îndeplini scopul lor. Unul dintre scopurile căsătoriei îl reprezintă nașterea de prunci.

Acest scop este accentuat în versetul „Creșteți și vă înmulțiți și umpleți pământul și-l stăpâniți” (Facere 1, 28), care mai apoi a fost interpretat și în sens spiritual. Există o dublă creștere: a trupului, care este asociată cu dezvoltarea fizică, și a sufletului, care este dezvoltarea cunoștințelor, în vederea desăvârșirii. În Noul Testament nu există nici un text care să considere nașterea și creșterea pruncilor drept scopul primordial al căsătoriei. Nașterea de prunci poate fi mijloc prin care omul se poate mântui, numai în măsura în care ea se înfăptuiește „în credință, în dragoste și în sfințenie” (I Timotei 2, 15).

Nașterea de prunci nu este sfințitoare prin ea însăși, dar este de dorit ca aceasta să se realizeze într-un mediu familial, în care sfințenia să fie preocuparea membrilor ei. A spune că scopul primordial al căsătoriei ar fi nașterea și creșterea pruncilor înseamnă a limita căsătoria la legăturile trupești dintre soți și la consecințele lor. Ele sunt doar roadele de dorit ale familiei, dar nu scopul primordial. Altfel, cuplurile care nu pot avea copii nu și-ar putea realiza scopul pentru care s-au constituit, cu toate că ele pot dovedi o viață cu adevărat creștină. Copiii aduc o stare nouă pentru părinți, aceea de paternitate și maternitate, dar aceasta este o revărsare a plinătății, care rămâne în ea însăși, având în vedere valoarea ei împărătească.

Iubirea adevărată nu poate rămâne fără rod, dar rodul ei este multiplu și variat, nu poate fi limitat doar la procreare. Unitatea în căsătorie o creează numai iubirea. Refuzul nașterii de prunci, pe motiv că unitatea creată prin iubirea dintre cei doi soți ar fi suficientă, îl degradează și îl coboară pe om la nivelul unui căutător al plăcerii deșarte, dar și decretarea înmulțirii biologice drept scop unic sau primordial al căsătoriei îl coboară pe om la nivelul animalului. Este exclusă dorința de a nu avea copii acolo unde se afirmă iubirea.

Se cuvine însă ca soții să aibă în vedere nu numai nașterea, ci și renașterea ființei și unirii lor cu Hristos, prin creșterea și desăvârșirea lor, în și prin iubire. În acest context, nașterea de prunci și întrajutorarea sunt proiectate într-o perspectivă eshatologică.

(Pr. Prof. Costel Bulgaru, Sfânta Taină a Cununiei, Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos, Galați, 2011, pp. 20-22)

De la același autor

Ultimele din categorie