Diferența dintre cultul de adorare și cultul de venerare

Latria sau adorarea este deci cultul suprem sau propriu-zis. Pe Dumnezeu Îl cinstim pentru El Însuși, pentru măreția și perfecțiunea Lui, pentru faptul că El este Creatorul și Providențiatorul nostru, Stăpânul și Părintele nostru. Dulia sau venerarea și cinstirea este însă un cult dependent de cel suprem, deci subordonat sau relativ.

Cu toate că, în practică, atât cinstirea lui Dumnezeu, cât și a sfinților se exprimă în general prin aceleași forme externe, există, totuși, o deosebire esențială între cultul pe care îl dăm lui Dumnezeu, pe de o parte, și cel dat îngerilor, sfinților, moaștelor și icoanelor lor, pe de altă parte. Pentru a face o distincție în această privință, în limbajul teologic, cel dintâi este numit de obicei cult de latrie sau de adorare, adică slujire sau supunere necondiționată față de Stăpânul absolut, iar cel de-al doilea, cult de dulie, de venerare sau de cinstire. Cinstirea deosebită dată Sfintei Fecioare, care este mai presus decât toți sfinții în vrednicie, se numește hiperdulie, supravenerare sau preacinstire.

Latria sau adorarea este, deci, cultul suprem sau propriu-zis. Pe Dumnezeu Îl cinstim pentru El Însuși, pentru măreția și perfecțiunea Lui, pentru faptul că El este Creatorul și Providențiatorul nostru, Stăpânul și Părintele nostru. Dulia sau venerarea și cinstirea este însă un cult dependent de cel suprem, deci subordonat sau relativ. Pe sfinți îi cinstim nu pentru ei înșiși, pentru că și ei sunt oameni ca și noi, ci venerăm într-înșii darurile supranaturale pe care le-a oferit Dumnezeu prin puterea sau trecerea deosebită pe care El le-a dat-o pe lângă Sine. În Molitfelnic găsim scris: „Cinstim pe sfinții Tăi, care sunt chipul și asemănarea Ta; iar pe ei cinstindu-i, pe Tine Te cinstim și Te mărim, ca pe chipul cel dintâi”.

Leontie de Neapole spune: „Cel care cinstește pe mucenic cinstește pe Dumnezeu, pentru Care mucenicul a suferit mucenicia. Cel care se închină apostolului lui Hristos se închină, Celui care L-a trimis pe apostol. Cel care se prosternă în fața Maicii Domnului este evident că aduce cinstea Fiului ei, căci nu este alt Dumnezeu decât Unul singur, Cel cunoscut și adorat în Treime”.

Cultul sfinților se referă, deci, la Dumnezeu Însuși, Care „e minunat întru Sfinții Săi” (Psalm 67, 36). Dumnezeu rămâne obiectul și țelul adevărat și ultim al cultului nostru. Întreg cultul creștin pornește de la Dumnezeu și sfârșește la Dumnezeu.

(Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Braniște, Liturgica Generală, vol. I, Editura Basilica, București, 2015, pp. 91-92)

De la același autor

Ultimele din categorie