Te plângi că oamenii s-au făcut răi. Nicăieri nu poți să dai peste un om bun. Și te minunezi de ce Dumnezeu rabdă o lume ca aceasta și nu îi pune deja capăt. Te vei mira când vei auzi că am primit întocmai aceeași plângere de la un vecin al tău din același oraș. Și el spune că nu mai sunt oameni buni și că se simte cu totul însingurat pe calea dreptății și adevărului. Înseamnă că el nu a făcut cunoștință cu tine și nici tu nu îl știi pe el. Iar dacă voi, doi oameni buni, v-ați cunoaște, ați face schimb de gânduri și întristarea voastră s-ar preschimba în bucurie. Hristos le-a spus ucenicilor Săi: Și voi vă veți întrista, dar întristarea voastră întru bucurie se va întoarce.

Eu îți voi aduce la cunoștință numele acestui al doilea om bun din orașul vostru, și tu să-l cauți. Și când vă veți scula la rugăciune voi amândoi, rugați-vă Domnului să vă descopere și alți oameni buni din părțile voastre. Eu cred că vi se va descoperi un mare număr de oameni, care până acum v-au rămas necunoscuți. Oamenii sunt ca niște mine mișcătoare, iar în mine trebuie de obicei săpat adânc pentru a se afla ceea ce este mai de preț în ele. Așa este alcătuirea întregului univers: pe cât este un lucru mai prețios, pe atât este mai ascuns. Dacă dreptul Lot în Sodoma s-ar fi plâns cum vă plângeți voi, ar fi fost de crezut – dar este greu să cred că într-un oraș creștin, unde se propovăduiește învățătura lui Hristos și se săvârșește Liturghia, nu e mai mult de un om bun.

Vecinii, zici, nu te iubesc. Orice faptă bună a ta o batjocoresc, răstălmăcind-o. Te acoperă cu ocări oricând nu ești de față. Și tu, mâhnit, întrebi: „De ce toate acestea? Și până când?”. Fiindcă nu cunosc adevărul, nu îl caută, nu-l doresc, ci sunt robi ai minciunii, ai gândurilor mincinoase, ai simțămintelor mincinoase, ai obiceiurilor mincinoase. Domnul a zis: „Veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face liberi”. Acest lucru este valabil pentru vecinii tăi. Dacă ar fi cunoscut adevărul, s-ar fi bucurat de binele tău ca de al lor. Dacă n-ar fi fost robi ai celui căruia Mântuitorul i-a dat numele de „tatăl minciunii”, ar fi avut în ei dumnezeiasca libertate de a privi așa cum trebuie, de a judeca drept și de a se bucura de orice om bun. Este valabil, însă, și pentru tine – vorbesc despre acea sfântă spusă a lui Hristos despre cunoașterea adevărului. Dacă și tu vei cunoaște adevărul mai adânc decât îl cunoști acum, nu te vei supăra pe cei care te urăsc, te ocărăsc, te batjocoresc, ba chiar te chinuie.

Un oarecare înțelept din vechime avea între ucenicii săi un tânăr bogat, însă trufaș, care pentru un cuvânt de ocară era gata să se bată până la sânge. Ca să-l vindece de trufie și obrăznicie, înțeleptul l-a supus la următoarea epitimie: să umble prin lume trei ani de zile și să plătească oricui s-ar fi înduplecat să-l înjure. Tânărul s-a supus acestei judecăți a învățătorului său și a plecat în lume. Umbla astfel și plătea oricui s-ar fi învoit să-l înjure. Când s-au împlinit trei ani, s-a întors la învățătorul său. La poartă, însă, l-a întâmpinat portarul, care era supărat pe altcineva, și s-a năpustit asupra tânărului înjurându-l cumplit – la care tânărul, în loc să se amărască, a zâmbit cu dulceață. Uimit, portarul l-a întrebat: „De ce zâmbești?”. I-a răspuns călitul tânăr: „De trei ani plătesc oricui m-ar înjura fie și puțin – și tu, iată, mă înjuri gratis mai tare decât toți ceilalți!”. Și când înțeleptul și-a văzut ucenicul îndreptat și a aflat totul, s-a bucurat foarte și l-a lăudat înaintea tuturor.

Iar tu să citești din Predica de pe munte a Mântuitorului stihul 11, și să te bucuri și să te veselești, căci plata ta multă este în Ceruri. De la Domnul, pace și binecuvântare ție!

(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. I, Editura Sophia, București, 2002, pp. 178-180)