Tânguire la mormântul starețului Paisie, din partea tuturor fiilor lui duhovnicești alcătuită de ieroschimonahul Ioan Diakovski, tradusă în românește de către ieromonahul Chiriac, duhovnic în anul 1836.

1
A feţei tale icoană, Paisie minunate,
Tot zugravul cu ştiinţa întocmai să o facă poate;
Iară adâncul minţii tale, nici retorii prin cuvinte
Nu vor putea să-I arate: izvor fiind celor sfinte;
Numai a soarelui raze i-ar izvodi tălmăcirea,
Căci întru asemănare i-ai dobândit strălucirea.

2
Duhul tău cel plin de râvnă, ca focul arzând în sine,
S-a revărsat în soborul, adunat la Neamţ prin tine.
A dreptelor rânduieli, a monahilor unire
Şi a bunelor moravuri, tu ai adus înnoire.
Cu nouă învăţături bune, după număr împărţite,
Ca Domnul să se slăvească în multe limbi, Fericite.
Bisericii înzestrare, dândn-I bună-cuviinţă.
Ai adus pe toţi la râvnă,a-i sluji cu umilinţă,
Şi prin buna-rânduială, în citire şi cântare,
Că din somn ai trezit lumea, aducând-o la mirare.

3
Cu o minte ascuţită, Bisericii proslăvire,
Şi care cu multă râvnă,pricinuiai mulţumire,
Toate cele de nevoie le lucrai prin sfătuire,
Şi dai la toţi dezlegare, cu înţeleaptă chibzuire
A ta purtare de grijă,întru dreapta cumpănire,
Cu lucrarea sfintei Pronii aveai asemănare.
Cele ţie încredinţate le-ai păzit cu scumpătate,
Dar n-ai luat de la nimeni nimica fără dreptate.
Celor făr'de socoteală, inimile prevedeai
Şi de însuşi a lor cuget a se ruşina-i făceai
Aşa bună chibzuire şi răbdare întru toate,
Paisie minunate, ţi-au dat nume cu dreptate.

4
Sarcini multe, mari şi grele tu purtai cu uşurinţă,
Care nici să le ridice alţii nu aveau putinţă.
Către a ta faţă lină au năzuit şi monarhii
Şi-ar fi pricinuit cinste, lăsându-şi a lor eparhii.
Căci a toate-n scurt cuvinte şi smerita-cugetare,
De la toţi trăgea în grabă evlavia cea mai mare.
Fiind cu bunăcredinţă şi întru tot adevărate,
Martori erau la astea ale tale lacrămi vărsate.

5
În nevoi şi scârbe grele, ca un stâlp plin de tărie,
Cu mărimea cea de suflet, smereai mândra semeţie,
Şi împingeai cu-nţelepciune, linguşirea ruşinată,
Pururea fugind de-a lumii mărire cea deşartă.
Potrivnicilor mustrare, le făceai cu iscusinţă
Fără a slobozi din gură, cuvinte de prisosinţă.

6
La străini ai dat repaos, odihnă la cei osteniţi,
Tămăduire la bolnavi, şi minte celor lipsiţi.
Milostenii de la tine, curgeau cu îmbelşugare,
Caci Dumnezeu da prin tine, tuturor îndestulare.

7
Tot felul de faptă bună, râvna spre cărţile sfinte,
Lăcuia cu prisosinţă, întru tine, o Părinte!
Că tu şi ziua şi noaptea, fără somn le petreceai
Până ce din întuneric la lumină le-aduceai.
Tălmăcirile prin cale, în felul de limbi străine,
Spre ştiinţa faptei bune, şi pân' la neamuri păgâne.

8
Mulţi şi de prin multe locuri, alergau întru mirare
Spre a cuvintelor tale, însetată ascultare.
Apoi plini de bucurie, dobândind a lor dorire,
Se-ntorceau la a lor case, cu nespusă mulţumire.

9
Aşa dar inima noastră, dorea ca neapusă,
Să fie a ta lumină, dar vai! lat-o, că apuse.
Ins'acest'a ta lumină, nicidecum nu este stinsă
Ci de la pământeşti cruguri, în cruguri cereşti'ascunsă.

10
Şi dar strălucind deasupra, varsă ne rugăm, Părinte
A tale mângâietoare raze, din lăcaşurile sfinte.
Întru slavă, Fericite! Pomenirea-ţi va petrece,
Va străluci cu mărire, până ce lumea va trece.

11
Ai tăi fii duhovniceşti, care dintru neştiinţă,
Am dobândit de la tine, lumină şi cunoştinţă.
Înălţând lui Dumnezeu, glasul cel mulţumitor,
Celui ce te-au dăruit, pre tine nouă păstor.
La ale tale rugi, Părinte, pe toţi ne încredinţăm,
Şi ţie ca unui viu, toţi capetele îţi plecăm.
Ca să fii pentru a ta turmă, către Domnul rugător,
A o trage şi pe dânsa, la tine, bunul Păstor.

Text editat anonim ca anexa IV la traducerea românească a monografiei protoiereului SERGHIE CETVERIKOV, Paisie stareţul mănăstirii Neamţul, Viaţa, învăţătura şi influenţa lui asupra Bisericii Ortodoxe, trad. de IPS. Dr. Nicodim, Patriarhul României, ed. II, Neamţ, 1940/1943, p. 411-413. Originalul slavon al poemului ieroschimonahului Ioan Diakovski (fost predicator la catedrala Sfânta Sofia din Kiev, devenit călugări la Neamţ, autor al slujbei slavone a Cuviosului Paisie şi decedat la patru luni după adormirea In Domnul a stareţului Paisie) a fost publicat In finalul „Vieţii” slavone a stareţului Paisie a ieroschimonahului Platon tipărite la Neamţ In 1836.

(Cuviosul Paisie de la Neamţ Velicikovski, Autobiografia şi Vieţile unui stareț urmate de Aşezăminte şi alte texte, Editura Deisis, Sibiu, 2015, pp. 409-412)