Mai întâi să ştii că acela ce te-a necinstit sau într-un chip te-a păgubit şi-a făcut mai mult rău lui decât ţie. Si iarăşi, tu de te vei mânia asupra lui, şi vei voi să te răzbuni, mai mult te vatămi pe tine. Căci după Sf. Ioan Hrisostom, nu se vatămă cineva de către altul, decât prin el însuşi. Şi şe cuvine să nu te mânii asupra celor ce te necăjesc, nici să pofteşti pagubă lor, fiindcă toți suntem fraţi şi mădulări ale Stăpânului Hristos, şi trebuie să ne compătimim unul pe altul. Ţi se pare cu cuviinţă, de s-ar întâmpla să lovească mâna, piciorul, sau un picior pe celălalt, (precum se întâmplă din nebăgare de seamă de multe ori) să iei şi tu o piatră să loveşti piciorul celălalt? Astfel este fără-de-minte şi nepriceput acela care se răzbună asupra fratelui său. Sileşte-te dar, să nu te biruieşti de mânie, nici să faci faptă sau să grăieşti cuvânt care să pricinuiască ceartă, - ci te depărtează de acela care ţi-a greşit, şi fă altceva până ce se va stinge văpaia mâniei, şi să-ţi treacă iuţimea. Şi ceea ce îţi întărâtă pofta şi te îndeamnă la rău când eşti mânios, lasă să treacă timp şi să nu faci până ce te vei linişti, să cercetezi cu de-amănuntul pricina, de este cu cuviinţă să se facă, şi nu-ţi vine din aceasta vreo pagubă sufletească sau trupească; fiindcă mulţi au făcut fapte în mânia lor, de care s-au căit mai pe urmă. Despre aceasta se vede în „Lavsaicon". Oricine l-a întrebat pe Avva Isaia: pentru care pricină se temeau de el atât de mult dracii? Iar el a răspuns: Din ceasul ce m-am făcut călugăr, nu am lăsat ca să iasă din gura mea mânie, ci o închidem înlăuntru. Şi iarăşi Avva Agaton zicea: Niciodată n-am lăsat să apună soarele în urâciunea fratelui, ci puneam mătanie şi risipeam cearta. Aşa fă şi tu, ca să te izbăveşti de mânie, şi să nu te stăpâneşti de ea, încât să te mânii pentru cea mai mică pricină.

(Monahul Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, pp. 99-100)