Mintea, pogorându-se spre inimă, întâlneşte două vămi. Prima vamă este a imaginaţiei, adică a închipuirii, a fanteziei, cum îi zice în limba de acum. Această vamă nu e uşor de trecut. Ai observat că imaginaţia nu-ţi dă război în vremea rugăciunii sau oricând numai cu cele ce ai văzut. Nu. Marele Vasile o numeşte pe imaginaţie caracatiţa sufletului. Caracatiţa are mai multe braţe cu care prinde. Aşa face imaginaţia. Ea, când vrea să-ţi dea război ţie sau sufletului în vreme de ispită, nu îţi dă război numai cu ce ai văzut tu. Nu. Ci şi cu cele ce ai auzit - „Ţi-aduci aminte ce frumos cânta, ce frumos era cutare?" -, şi cu cele ce ai gustat - „Nu ştii ce bun era acela ce-ai gustat?" -, şi cu cele ce ai mirosit - „Nu ştii ce miroseau cutare?" -, şi cu cele ce ai pipăit. Ai văzut? Cele  cinci   simţuri   sunt   cele   cinci   ferestre   ale sufletului, cum zice Proorocul Ieremia: A intrat moartea prin ferestrele noastre. Sau cele cinci şipote prin care toarnă vrăjmaşul tot păcatul: căci vederea, auzul, mirosul, gustul şi pipăitul sunt şipotele prin care intră păcatul în sufletul nostru. Imaginaţia ce treabă are? Ea e caracatiţa, o numesc dumnezeieştii părinţi pod al dracilor pe care intră dracii în suflet. Vrăjmaşul e bucuros să vezi pe cineva cu patimă, că el a înregistrat! Să auzi ceva cu patimă, a înregistrat! Să pipăieşti ceva cu patimă, a înregistrat! Să miroşi ceva cu patimă, a înregistrat! Să guşti ceva cu patimă, a înregistrat! Că ai putea să le faci toate acestea fără patimă, iar dacă a fost cu patimă el le-a înregistrat. Şi când vrea sufletul să se roage, începe să-ţi dea război şi cu cele ce ai auzit şi cu cele ce-ai văzut şi cu cele ce ai pipăit şi cu cele ce ai mirosit. Ai văzut? De aceea spun dumnezeieştii părinţi că mai grea este păzirea imaginaţiei decât paza minţii şi uneori decât paza inimii.

(Ne vorbeşte părintele Cleopa vol 17, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 67)