Întâi, să-ţi fie în gând acel înfricoşat răspuns pe care ai să-l dai în ziua înfricoşată a Judecăţii, pentru vreme a acestei vieţi ce ţi-a dăruit-o Domnul să vieţuieşti în această lume, ca să faci lucruri bune şi lui Dumnezeu plăcute.

Şi deoarece, pentru cuvintele deşarte şi nefolositoare, precum zice Domnul în Sfânta Evanghelie, vom fi întrebaţi, cu atât mai mult pentru timpul preţios pe care-l cheltuim şi-l risipim în zadar? La acest gând lua aminte totdeauna un monah îmbunătăţit ce vieţuia într-o mănăstire. La tot ceasul când bătea ceasornicul, zicea: Vai mie, ticălosul! Că a trecut altă oră din viaţa mea, pentru care am să dau seamă în ziua Judecăţii; şi după aceasta se nevoia ca să cheltuiască mai bine ceasul viitor, decât cel trecut. Deci, de vei lăsa şi tu, ca să treacă fără rod vremea ta, te vei tângui mai pe urmă, că ai păgubit o vistierie ca aceasta de mult preţ, din lenea ta cea multă.

(Monahul Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 122)